Românii care și-au închis balcoanele fără să dețină o autorizație de construire ar putea fi obligați să achite impozite dublate și nici taxe de 10 ori mai mari. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, a clarificat această controversă, anunțând că actualul cadru legal va fi reanalizat și modificat…
Prof. univ. dr. Victoria Bîrluțiu, medic șef al Secției Clinice Boli Infecțioase Adulți din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, explică la ce simptome trebuie să fim atenți și cum ne putem proteja. Sezonul infecțiilor respiratorii a început mai devreme în acest an, iar în județul…
Preşedintele american, Donald Trump, a afirmat sâmbătă că Statele Unite mai au de „rezolvat” una sau două ţinte în Iran, printre care şi muntele Kolang (Muntele Târnăcopului), despre care se bănuieşte că adăposteşte un complex nuclear. „Le-am neutralizat capacităţile nucleare. Mai avem de…
Ministrul Muncii vrea ca negocierile pe legea salarizării să fie reluate la începutul lui 2027. Spune că salariile miniștrilor și primarilor n-au mai crescut de opt ani, dar că majorarea lor depinde de economie.
Diplomați din Regatul Unit, Germania și Australia ar fi amenințat că pleacă dacă Lavrov apare în imagine. Kaja Kallas l-a acuzat pe ministrul rus de „minciuni”, iar Lavrov a vorbit despre un „boicot arogant” al Europei.
Timp de mii de ani, culturile mediteraneene au preţuit uleiul de măsline nu doar ca aliment de bază, ci şi ca simbol al sănătăţii şi longevităţii. Medicii greci antici, precum Hippocrate, îl lăudau pentru puterile sale vindecătoare. Astăzi, cercetările moderne dezvăluie că uleiul de măsline - în…
În schimb, pierderea unei relații poate declanșa reacții biologice asociate stresului, anxietății și chiar durerii fizice, explică specialiștii în neuroștiințe și psihologie. Potrivit unei analize publicate de National Geographic, iubirea nu este doar o experiență emoțională, ci și un proces…
Civilii, epuizați și înfometați, au trecut prin Crimeea până la Anapa, de unde au fost duși cu avionul la Gomel. Este prima evacuare comună a Ucrainei și Rusiei din tot războiul, iar Zelenski i-a mulțumit Melaniei Trump pentru mediere.
Aleksandar Vučić și Viktor Orbán s-au întâlnit lângă Belgrad, după ce amândoi au pierdut alegerile din acest an. Fostul premier maghiar i-a promis sprijin liderului sârb, care a transmis un mesaj despre revenirea la putere: „Ne vom întoarce!”. Aleksandar Vučić și fostul premier al Ungariei, Viktor…
Copiii pentru care școala începe cu un drum de o oră. Povestea elevilor navetiști ai României, în timp ce în oraș ne certăm pe locul de parcare din fața porții E 7:45 în fața unei școli din oraș. Un SUV stă cu avariile pornite pe trecerea de pietoni, altul a urcat cu două roți pe trotuar, iar din…
Agenția invocă o creștere mai slabă, deficite mai mari și dobânzi în urcare și avertizează că ratingul ar putea fi retrogradat. Ministrul Roland Lescure cere un buget care să reducă deficitul la 5% din PIB până la sfârșitul anului.
O persoană a fost ucisă, iar alte șase au fost rănite în urma unui schimb de focuri care a avut loc vineri seară într-un magazin „Spirit Halloween”, situat într-un centru comercial din Fairfield, California, a anunțat poliția, scrie CNN. Poliția din Fairfield a identificat victima decedată ca…
Pensia și indemnizația de handicap se pot cumula. Un pensionar poate primi lunar bani în plus dacă obține un certificat de încadrare în grad de handicap, fără să renunțe la pensie și fără ca valoarea acesteia să îl excludă. Dreptul nu se acordă însă automat pentru vârstă înaintată sau pentru…
Competiția are loc în premieră în oraș, la Sala Polivalentă, și reunește gimnaști de la categoriile de copii până la seniori. Publicul are acces gratuit în tribune, iar primarul Lia Olguța Vasilescu i-a invitat pe craioveni la concurs.
Când s-a trezit, după câteva zile, avea o amintire greu de explicat: spune că își privise trupul ca un spectator, din afară. Iar câteva luni mai târziu era din nou în competiție, alături de fiul său. Era o seară obișnuită pentru Phill Zdybel. La 57 de ani, instructorul de taekwondo din Geelong, un…
Mesajul prim-ministrului României, Luca Niculescu, cu ocazia aniversării a 98 de ani de la prima emisiune a Radio România. VIDEO: Mesajul premierului Luca Niculescu. De aproape un secol, Radioul public reușește să unească oameni și să creeze punți către lumea largă - este mesajul transmis de…
Atacul cu drone a vizat regiunile Kiev și Dnipropetrovsk. Armata ucraineană spune că a lovit un combinat chimic din regiunea rusă Rostov, iar civilii evacuați din Oleșki în prima operațiune comună ruso-ucraineană au aterizat în Belarus.
Un nou studiu realizat în China a descoperit că intensitatea și temperatura ceaiului sunt asociate cu un risc de boli de inimă. Potrivit People, Journal of Internal Medicine (JIM) a anunțat într-un studiu publicat în această lună că un consum constant de ceai este asociat cu un risc mai mic de…
Fondurile de investiții mizează pe cumpărarea unui volum semnificativ de locuințe în marile orașe ale unei țări, care oferă și cele mai bune perspective pentru închirierea pe termen lung. Ce sunt fondurile REIT și cum pot afecta piața de locuințe REIT este un fond de investiții care cumpără…
Conducerea CNAIR spune că „mai sunt lucrări de făcut”. Consiliul Județean Ilfov promite deschiderea celor aproape 13 km până la finalul anului, iar surse din domeniu vorbesc de săptămâna viitoare. Lotul 4, deja recepționat, așteaptă terminarea Lotului 3.
Subiectul reunirii, la fel ca multe altele sensibile din spațiul nostru, a fost intens exploatat de către politicienii sau așa numiții lideri de opinie vremelnici de pe cele două maluri ale Prutului. În 2026, pentru prima dată de la momentul în care Ion Iliescu ar fi trădat prin refuzarea…
Sportiva din Sibiu, în vârstă de 20 de ani, a învins-o în finală prin ippon pe belgianca Gabrielle Bouvier. Cu două titluri europene, al doilea fiind cucerit de Laura Bogdan, România a terminat pe locul 4 în clasamentul pe națiuni.
Salariul minim net din Bulgaria urcă la aproximativ 520 de euro, iar cel din România rămâne la circa 510 euro. Din cauza deprecierii leului, România a rămas în urmă și la salariul mediu.
Mesajul preşedintelui României, Nicușor Dan, cu ocazia aniversării a 98 de ani de la prima emisiune a Radio România. "Radio România este un reper pentru societatea românească. De 98 de ani, continuă să aducă echilibru, profesionalism și informații verificate într-un peisaj media tot mai agitat", e…
1993 - Se naște Uniunea Europeană Apare oficial Uniunea Europeană, prin intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht. Actul fusese semnat în 1992 de țările Comunității Europene. Tratatul a reprezentat o nouă etapă în procesul de integrare europeană. Apar, pentru prima dată, noțiunile unei…
Khamenei cere ca toate activele americane și israeliene să intre în raza Iranului. Între timp, Marco Rubio spune că Trump n-a decis noi atacuri, iar negociatorii iranieni discută la Doha cu mediatorii din Qatar.
Vibrația volanului în timpul șofatului nu este o problemă care trebuie ignorată, mai ales dacă apare la o anumită viteză sau la frânare. Recunoașterea cauzei este importantă pentru siguranța șoferilor și a pasagerilor, dar și pentru a preveni daune mecanice suplimentare. Totodată, inspecția la…
Oamenii de știință contestă o teorie despre apariția vieții pe Pământ, potrivit căreia cometele ar fi adus moleculele necesare formării organismelor vii. Noi simulări arată că impacturile violente ar fi putut distruge aceste substanțe înainte să ajungă la suprafață. O teorie științifică susținută…
Comisia Europeană le-a transmis autorităților poloneze că e datoria lor să deblocheze Tribunalul Constituțional și că numirea celor opt judecători ține de Sejm. Szydło sugerează că guvernul Tusk n-ar permite alegeri complet democratice anul viitor.
Proiectul, intitulat „A tavola senza schermi” („La masă, fără ecrane”), este coordonat de Anna Cau, avocatul copiilor din Sardinia, și face parte dintr-o campanie mai amplă de combatere a utilizării excesive a dispozitivelor digitale în rândul minorilor. Începând de săptămâna viitoare, familiile…