Angajații cer cu aproximativ 450 de lei net mai mult la salariu și condiții mai bune în subteran. Liderul sindical Marian Artimon spune că, după a patra ședință de negociere, conducerea companiei susține în continuare că nu are mandat să negocieze.
Senatul a respins, cu voturile PSD şi AUR, proiectul de lege iniţiat de USR care le-ar fi permis adolescenţilor de cel puţin 16 ani să solicite consiliere psihologică, psihoterapie şi sprijin psihopedagogic fără acordul părinţilor. În timpul dezbaterilor, parlamentarii USR au acuzat reprezentanţii…
Serul este administrat pentru combaterea pestei micilor rumegătoare și a variolei, astfel încât epidemia să poată fi oprită, iar exporturile să poată fi reluate. Campania de vaccinare gratuită a ovinelor și caprinelor continuă joi cu efectivele din județul Ialomița. Serul este administrat pentru…
Chisăliță participă și la reuniunea Alianței Nucleare. Ministrul spune că un reactor de la Cernavodă ar putea reporni în jurul datei de 15 noiembrie, iar prețul gazelor în Europa a depășit 97 de euro/MWh, un nivel neatins din 2022.
Haosul provocat de utilizatorii trotinetelor electrice în toate țările europene a dus, în ultimii trei ani, la măsuri drastice pentru utilizatori și pentru firmele care le închiriază. Unele orașe le-au interzis, altele au impus seturi noi de restricții și amenzi. În România s-a modificat Codul…
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, susține, într-o postare pe rețelele sociale, că economia românească continuă să derapeze, în special în zona serviciilor. Potrivit acestuia, datele pentru primele opt luni ale anului arată scăderi ale cifrei de afaceri atât în serviciile destinate populației,…
Un tichet de 50 de lei ar aduce anual 2,4 miliarde de lei în plus în economie. Tăierea voucherelor de vacanță a redus valoarea emisă cu aproape 60%, iar programul de tichete sociale a scăzut cu 85%.
Centrul Român OISTAT anunță cu deosebită tristețe că luni, 26 octombrie 2026, s-a stins din viață Pamela Howard, scenografă, regizoare, profesoară, autoare și activistă de teatru, una dintre cele mai cunoscute și influente scenografe din lume, al cărei impact asupra domeniului a fost de…
Se circulă bine pe majoritatea șoselelor naționale pe un carosabil umed. Se circulă bine pe majoritatea șoselelor naționale pe un carosabil umed. Mare atenție pe drumurile din județele Satu Mare și Botoșani, aflate sub un cod galben de ceață care scade vizibilitatea sub 200 de metri. Mai multe…
Autoritatea fiscală din Ungaria a efectuat percheziții în mai multe locuri și a operat arestări în cadrul unei anchete privind achiziția de măști medicale și ventilatoare de către Ministerul de Externe în perioada pandemiei de COVID-19, relatează Reuters. Acțiunile, anunțate marți seara de…
1923 - TURCIA MODERNĂ Mustafa Kemal Ataturk a proclamat în mod oficial Republica Turcia, în locul Imperiului Otoman. În aceeași zi, parlamentul l-a votat pe Ataturk primul președinte al țării. Proclamarea republicii și mandatul lui Ataturk au marcat o perioadă de modernizare rapidă a statului.…
Obiectivul declarat al reuniunii îl reprezintă găsirea unor soluții practice necesare la consolidarea încrederii publice în alegeri și combaterea dezinformării. La 23 de ani de la înființare, Autoritatea Electorală Permanentă a organizat în Capitală o conferință internațională privind protejarea…
Jurnaliștii Dan Tăpălagă și Cristian Pantazi discută de la ora 12.00 la ”Analiza Momentului” LIVE pe G4Media și rețelele sociale despre relația dintre PSD și premierul Luca Niculescu și despre reforma teritorială cerută de Sorin Grindeanu. Situația economică e un alt subiect de discuție, după ce…
În prezent, plata depinde de hotărârea consiliului local și de banii disponibili, însă inițiatorii unui proiect de lege depus zilele acestea în Parlament susțin că nu este normal ca doi angajați cu atribuții similare să aibă drepturi diferite doar pentru că lucrează în localități…
Un serial de spionaj popular a fost criticat pe larg în presa de stat chineză și de utilizatorii rețelelor de socializare chineze pentru reprezentarea unor agenți chinezi, care folosesc tactici brutale de tortură asupra unui agent japonez. Criticile s-au extins la îndrăgita Hello Kitty la nivel…
Anunțat miercuri, 28 octombrie, Gemini 4 Carbon este prezentat de Google drept cel mai performant model AI al companiei. Acesta a fost dezvoltat pentru programare avansată, analiza sistemelor informatice și rezolvarea unor probleme tehnice complexe. Spre deosebire de chatboturile obișnuite, Carbon…
Acordul de mediu revizuit pentru construcţia secţiunilor 2 şi 3 ale Autostrăzii Sibiu-Piteşti ar putea fi emis în luna decembrie, în urma stabilirii unui calendar pentru urgentarea procedurilor necesare, a anunţat miercuri ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ştefan-Ovidiu Popa, pe pagina…
Cei care cer mai mulţi bani pentru armată ameninţă că vor bloca bugetul militar al lui Donald Trump. Cu mai puţin de o săptămână înainte de alegerile de la jumătatea mandatului din 3 noiembrie, mai mulţi congresmeni republicani ameninţă că vor bloca suma de 1.500 de miliarde de dolari pe care…
Ipoteza, publicată în Physical Review D, ar explica de ce particula din 2023 n-a fost însoțită de fotoni. Totuși, nicio gaură neagră primordială n-a fost observată până acum, iar ipoteza e considerată puțin probabilă.
Benone Moraru a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea mită. Primarul oraşului Slănic Moldova, Benone Moraru, PSD, este arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea mită. Potrivit anchetatorilor, edilul a…
Proteste de amploare au izbucnit în fața Parlamentului din Lisabona, unde mii de manifestanți au denunțat explozia prețurilor pe piața imobiliară și acțiunile forțelor de ordine. Valul de nemulțumire coincide cu dezbaterile parlamentare privind bugetul de stat pentru anul 2027, într-o țară în care…
Arbitrul a oprit meciul câteva minute după scandări rasiste la adresa lui Marius Șumudică, iar acesta le-a cerut jucătorilor să iasă de pe teren. Jovo Lukic a marcat de două ori pentru Universitatea.
Alianța pentru Unirea Românilor a transmis Guvernului Niculescu faptul că va depune o moțiune de cenzură dacă acesta va apela din nou la procedura angajării răspunderii în Parlament. Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a precizat că, în absența unui astfel de demers guvernamental, formațiunea…
Războiul din Ucraina a intrat joi, 29 octombrie 2026, în a 1708-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Kremlinul a exprimat o poziție cât se poate de clară: prezența europeană în noua rundă de negocieri despre războiul din Ucraina, care va avea loc în noiembrie, în…
Energia s-ar scumpi cu 32% în 2026, iar petrolul Brent ar ajunge la 91 de dolari pe baril. Dacă războiul cu Iranul se reia, alimentele s-ar putea scumpi cu încă 12% peste scenariul median.
Un studiu publicat recent a identificat între 555 și 2.498 de particule într-o cană de ceai preparat cu pliculețe din plastic. În cazul BPA, expunerea estimată a ajuns până la 21,7% din valoarea zilnică de referință stabilită de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară…
Un judecător federal a respins cererea administrației Trump de a bloca numărarea a 20.000 de voturi în California, înaintea alegerilor pentru Congres din 3 noiembrie. Casa Albă susține că buletinele aparțin unor persoane fără cetățenie americană, fără să aducă dovezi solide în acest…
Centrul va repara și va recertifica interceptoarele, care acum sunt trimise în SUA pentru aceste lucrări. Polonia a câștigat în fața Germaniei, iar până la deschiderea centrului vor trece cel puțin câteva luni de negocieri cu Lockheed Martin.
Două mașini parcate în curtea unei locuințe din localitatea Mânăstireni, comuna Unțeni, au fost distruse în urma unui incendiu, au anunțat, joi, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani. Potrivit acestora, proprietarul a observat flăcările și a sunat după…
250 de calculatoare noi, cu monitoare și licențe Windows incluse, urmează să fie achiziționate de către Primăria Municipiului Cluj-Napoca. Pentru această cumpărătură, primăria condusă de liberalul Emil Boc pune la bătaie un buget de 453.750 de euro, ceea ce înseamnă un cost per bucată de 9,075 de…