Canada pune 500 de milioane de euro în împrumutul UE pentru Ucraina, intră în rețeaua europeană de supercomputere și negociază asocierea la Erasmus+. Mai multe state membre au blocat statutul de membru asociat, care urmează să fie definit în 2027.
Ministerul Finanțelor estimează că, fără această prelungire, motorina s-ar fi scumpit cu aproximativ 0,85 lei pe litru. Reducerea accizei și limitarea adaosului comercial rămân în vigoare până la 1 februarie 2027.
De la 1 noiembrie, Parchetul European e condus de germanul Andrés Ritter, fost adjunct al lui Kövesi. Ea pleacă avertizând că instituția are prea puțini bani și oameni și e supusă unor presiuni asupra independenței. Dosarul Pfizergate rămâne neîncheiat.
Prima rectificare, adoptată vineri, păstrează ținta de deficit la 6,2% din PIB și dă cei mai mulți bani sănătății. Liderul PSD îi cere lui Nazare să publice toate facturile restante, iar ministrul spune că raportul cerut de PSD e în lucru.
Sâmbătă se joacă semifinalele Medvedev – Alcaraz și Zverev – De Minaur. Zverev l-a învins pe Arthur Fery cu 6-0, 6-2 în sferturi și va deveni de luni noul lider mondial ATP, în locul lui Jannik Sinner.
Ar putea fi blocate intersecții, stații de carburanți, noduri feroviare și depozite petroliere. Ministerul recomandă aplicațiile SNCF Connect și Bonjour RATP, iar sindicatele franceze au convocat deja o grevă generală pe 5 noiembrie.
Ordonanța amână cu un an amenzile pentru bonurile fiscale fără cod QR și deblochează primele didactice restante. Până la finalul anului, instituțiile publice nu mai pot face cheltuieli neesențiale, iar spitalele scoase din PNRR trec în Programul Sănătate.
Producătorul chinez de automobile, BYD, intenționează să investească în dezvoltarea infrastructurii de încărcare a mașinilor electrice din România, inclusiv prin instalarea a 10-20 de stații ultrarapide, a anunțat, vineri, la București vicepreședinta executivă a companiei, Stella Li. Gigantul…
Cu câteva ore înainte demisionase și ambasadorul Poloniei în China, Jakub Kumoch. La Varșovia, poliția a intrat în sediul Tribunalului Constituțional, iar președintele Nawrocki și-a întrerupt drumul spre Senegal și a convocat consultări urgente cu partidele.
Judecătoarea care a preluat conducerea Tribunalului a cerut intervenția poliției, invocând un risc pentru judecători. Sute de oameni s-au adunat în fața sediului, iar Donald Tusk vorbește despre restabilirea statului de drept.
În oraşul spaniol Granada, în dimineaţă zilei de 30 octombrie, a avut loc o explozie la o fabrică de muniţie, relatează ABC, citând poliţia şi serviciile de urgenţă. În urma incidentului, trei persoane au fost rănite şi transportate la spital cu leziuni uşoare. Unitatea industrială aparţine…
Norris și Russell au urmat pe locurile doi și trei în a doua sesiune, întreruptă de un contact între Verstappen și Lawson. Antonelli are nevoie de două puncte duminică pentru a deveni campion mondial.
Raportat la puterea de cumpărare, curentul plătit de românii e cel mai scump din UE, deși media europeană a scăzut. La gaze, prețul a urcat cu 9,3%, dar rămâne printre cele mai mici din Uniune.
Gala Mediafax 35 a reunit reprezentanți ai presei, ai corpului diplomatic, ai instituțiilor publice, ai mediului de afaceri, academic și cultural, precum și ai antreprenoriatului, pentru a marca împreună 35 de ani de la înființarea Mediafax. A fost o seară dedicată unui moment important din…
Kane a fost pus pe primul loc de 40 dintre cei 100 de jurnaliști votanți, iar Mbappé de 23. Pe locul al treilea a terminat Lamine Yamal, cu 881 de puncte, urmat de Rodri și Lionel Messi.
CNAS primește 7,1 miliarde de lei pentru programele naționale și datoriile către spitale și farmacii, iar Ministerul Sănătății primește 1,2 miliarde. A doua rectificare, de care depind banii pentru concediile medicale, e anunțată până pe 30 noiembrie.
Copiii au plecat la muncă în străinătate sau în orașele țării și părinții au rămas acasă, astfel că generațiile nu mai locuiesc împreună, iar timpul pentru îngrijire este tot mai limitat pe când nevoile unei populații care îmbătrânește devin tot mai complexe. În Dolj, căminele publice și private…
Tribunalul Administrativ din Paris a permis un marș între Bastille și Nation, iar ministrul de Interne contestă decizia. Poliția estimează între 350.000 și 450.000 de manifestanți, iar sindicatele au convocat o grevă națională pentru 5 noiembrie.
Creșterea se aplică din 1 noiembrie și costă compania aproximativ 1,75 milioane de lei până la final de an, bani plătiți din resurse proprii. Decizia vine după o grevă de avertisment și amenințarea unei greve generale.
Serviciile secrete americane şi-au avertizat omologii germani cu privire la revizuirea cooperării cu Serviciul Federal de Informaţii al Germaniei (BND) în urma arestării fostului său şef, August Hanning, au informat WDR, NDR şi Süddeutsche Zeitung, citând surse din cercurile…
Târgul are 133 de căsuțe, un brad de 30 de metri, o roată panoramică și intrare gratuită până pe 27 decembrie. Primarul Ciprian Ciucu spune că va costa cu 5 milioane de lei mai puțin, iar de luni seara apar restricții de trafic.
Prima etapă ar viza 429 de localități cu sub 1.500 de locuitori, cu referendumuri și scutiri de taxe pe 3-5 ani pentru cele care acceptă. Ministrul Dezvoltării spune că după martie 2027 Guvernul ar putea impune comasarea, fără referendum.
Pentru Belmonte, răspunsul este o aventură în care iubirea nu cunoaște limite. Povestea prinde viață în muzica strălucitoare a lui Wolfgang Amadeus Mozart, într-una dintre cele mai îndrăgite creații ale repertoriului universal: „Răpirea din Serai”. Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg…
Canada intră în rețeaua europeană de supercalcul și va contribui la un împrumut de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina. Cele două părți au încheiat negocierile pentru un acord comercial digital.
Binance a pus deoparte 6,34 miliarde de dolari ca să-și despăgubească utilizatorii și spune că 3 miliarde au fost deja înghețate pe blockchain. Firmele TRM Labs și Chainalysis leagă atacul de hackeri nord-coreeni.
Doi cetăţeni chinezi au fost condamnaţi în California la 30 de ani de închisoare cu executare, urmaţi de trei ani de eliberare condiţionată, după ce au fost găsiţi vinovaţi de spionaj în favoarea Beijingului, transmite Agerpres, care citează AFP. Liren Lai şi Yuance Chen au recunoscut că au…
Maria Fodor spune că șefa ANM a trimis întregii rețele un mesaj despre ea, cu detalii despre viața unei colege, ca să mute atenția de la raportul de control al Ministerului Mediului privind cheltuielile instituției.
Șeful statului susține că derogarea de doi ani, introdusă la Camera Deputaților pentru imobilele legate la puncte termice cu sub 50 de utilizatori, nu are temei în directiva europeană și ar putea fi considerată de Comisia Europeană o transpunere neconformă.
Un practicant al ciclismului montan a fost rănit pe traseul Cruce Albastră din Maramureş, după ce a lovit în plin un cablu întins transversal pe traseu. Salvamont Maramureş anunţă că a făcut verificări la faţa locului şi a constatat că proprietarul unor terenuri a întins cablurile pentru a-i opri…
Banii vin din bugetul ANCOM, iar candidatura va fi susținută la conferința UIT de la Doha, între 9 și 27 noiembrie. Hotărârea vine după disputa publică dintre vicepreședintele ANCOM, Pavel Popescu, și tabăra fostului premier Ilie Bolojan.