Vestul țării va primi mai multe precipitații decât de obicei în primele două săptămâni ale intervalului. Între 23 și 30 noiembrie, temperaturile și precipitațiile revin aproape de normal în toată țara, iar la începutul lui decembrie regiunile intracarpatice rămân ușor mai calde.
Horațiu Cosma (USR), fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a anunțat, vineri, că PSD închide Salonul Regal din Gara de Nord, în loc să îl extindă și să promoveze patrimoniul. „PSD alege să pună lacătul. La fel cum au făcut comuniștii acum 80 de ani”, afirmă Horațiu…
SAALG (Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului) se revoltă, după ce premierul nu le-ar fi răspuns unei solicitări pentru o întrevedere oficială. „Pentru prelungirea mandatelor provizorii ale unor membri ai conducerii Băncii de Investiții și Dezvoltare, Guvernul găsește resursele…
Isaac Herzog amintește că memorandumul cu SUA ar trebui să rămână în vigoare până în 2028. Premierul Benjamin Netanyahu n-a comentat public anunțul, iar ambasadorul american Mike Huckabee așteaptă clarificări și apără ajutorul de 3,8 miliarde de dolari pe an.
Deși mulți consumatori știu că anumite electrocasnice continuă să folosească electricitate în modul standby, puțini acordă atenție tuturor dispozitivelor care contribuie la acest consum. Printre acestea sunt și accesoriile conectate la calculator, care pot amplifica semnificativ pierderile de…
Legislația este destul de anevoioasă pentru amplasarea pe timp de pace a sistemelor militare pe terenuri private, a declarat avocatul Iustin Armașu, specializat în apărare, de la casa de avocatură Schoenherr și Asociații, în cadrul podcastului „Frontier Defense” (Ep. 22), găzduit de G4Media. „Din…
Pilotul britanic spune că Ferrari a ratat în Mexic o victorie și chiar o dublă și cere ca situația să nu se repete. Discuția a fost amânată fiindcă Fred Vasseur s-a întors în Italia, iar Leclerc a plecat la familie.
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a acordat o distincţie de stat prestigioasă publicistului şi omului de afaceri german pro-rus Alexander von Bismarck. Von Bismarck, care are legături cu partidul de extremă dreapta „Alternativa pentru Germania” (AfD), favorabil Rusiei, a primit Medalia Puşkin –…
Autor: Euronews Românii vor mai putea călători în Uniunea Europeană și în spațiul Schengen cu vechea carte de identitate până la 2 august 2031 inclusiv, dacă documentul este încă valabil. Începând cu 3 august 2031, însă, pentru aceste călătorii vor avea nevoie de o carte electronică de identitate…
Premierul Luca Niculescu a declarat joi seară, la Antena 3 CNN, că Guvernul intenţionează să analizeze salariilor şefilor celor aproximativ 200 de agenţii şi companii de stat care au venituri peste 5.000 de euro lunar, iar, în unele cazuri, de 20.000 de euro. „Evident că este una dintre…
Statul Major General al Ucrainei mai raportează 673 de vehicule și cisterne, 54 de sisteme de artilerie și circa 1.395 de drone rusești pierdute într-o zi. Pe front au avut loc 188 de confruntări în ultimele 24 de ore.
Rezultatele alegerilor de la mijlocul mandatului în Statele Unite au efecte profunde asupra politicilor administrației americane, mai ales cu un președinte aflat la finalul celui de-al doilea său mandat. Impredictibilitatea și aspirația spre o moșternire cât mai bine conturată, departe de statutul…
Corpul de Control verifică programările, pontajele și funcționarea ambulatoriilor, iar situația de la Spitalul Colentina intră imediat în verificare. Un pacient din Constanța spune că are programare pentru o coronarografie peste trei ani și jumătate.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a opinat, într-o emisiune B1 TV, că este o "idee poloneză proastă" ca ţările europene care găzduiesc militari americani să plătească pentru ca aceştia să rămână, în contextul în care preşedintele Nicuşor Dan şi premierul Luca Niculescu i-ar fi avansat această…
Inundații puternice au lovit două orașe de la granița statelor americane Tennessee și Georgia, după ploile torențiale din ultimele ore. Nivelul râului Toccoa a atins valori record, iar podurile care asigură legătura dintre cele două localități au fost acoperite de ape. Peste 80 de persoane au fost…
Republicanul Thomas Massie vrea să inițieze votul, deși aliații lui Trump admit că demiterea ar eșua probabil în Senat. Trump spune că secretarul apărării „își face treaba foarte bine”, iar un purtător de cuvânt susține că acesta „nu va ceda”.
Mulți șoferi își pun aceeași întrebare după o bere la masă sau la o ieșire cu prietenii: „Pot să mă urc la volan?”. Răspunsul scurt este că, legal, nu, cât timp alcoolul nu a ieșit complet din organism. Iar acest lucru durează de obicei câteva ore, nu câteva minute. În cât timp iese o bere din…
Inițiativa de suspendare din funcție a președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, nu va fi inclusă pe agenda Parlamentului, a anunțat Igor Grosu. Preşedintele Legislativului de peste Prut spune că acuzațiile opoziției sunt lipsite de temei și susține că demersul a fost dictat de la Moscova.…
Echipa din Cluj a fost condusă cu 59-41 la pauză și a rămas pe ultimul loc în Grupa B, cu două victorii și patru înfrângeri. Antrenorul Mihai Silvășan și-a cerut scuze suporterilor și se bizuie pe următoarele cinci meciuri, pe teren propriu.
Incidentele s-au ținut lanț vineri dimineață, pe două autostrăzi din țară. O mașină a luat foc pe A7, iar un accident rutier a lăsat o victimă încarcerată pe Autostrada Soarelui. Autoturism ars în proporție de 90% Incidentul a avut loc la kilometrul 117 al autostrăzii A7. Pompierii au intervenit…
Ungaria tocmai a făcut un gest istoric: la 37 de ani de la căderea comunismului, guvernul de la Budapesta a început să publice arhivele poliției politice comuniste, cu aproximativ 60.000 de nume ale persoanelor înregistrate în evidențele fostelor servicii secrete ca ofițeri și colaboratori…
Premierul Luca Niculescu a precizat în emisiune la Antena3-CNN că în cadrul întâlnirii cu oficialul american Elbridge Colby s-a discutat despre retragerea trupelor americane, în contextul securității în regiunea Mării Negre. „Ne dorim ca trupele americane să rămână aici, ca aceste capabilități…
Adăpostul de Noapte din Oradea își intensifică rolul de sprijin pentru persoanele fără locuință, odată cu scăderea temperaturilor, găzduind, în prezent 51 de persoane, dintre care 19 femei, dar numărul beneficiarilor este așteptat să crească pe măsură ce vremea se răcește, potrivit Direcției de…
Cafeaua cu lapte este una dintre cele mai populare băuturi din lume, iar alegerea laptelui a devenit în ultimii ani aproape la fel de importantă ca alegerea cafelei. Pe lângă laptele de vacă, rafturile magazinelor și meniurile cafenelelor oferă acum băuturi din ovăz, migdale, soia, cocos sau…
Statele Unite au impus joi o nouă serie de sancţiuni Cubei, prin care ţintesc sectorul electronic şi pe fiica preşedintei conglomeratului economico-militar Gaesa, relatează AFP. Relaţiile Statelor Unite cu Cuba - căreia i-au impus un embargo din 1982 - s-au tensionat în mod considerabil de la…
Ministra Mediului, Natalia Intotero, a efectuat o vizită la barajul Valea de Pești, semnalând necesitatea unor fonduri de peste 10 milioane de euro pentru lucrări urgente de punere în siguranță. Infiltrațiile constatate și starea sistemului de etanșare impun intervenții imediate pentru a proteja…
Nivelul de energie, entuziasmul şi vorbăria lui Isaac erau prea intense — cel puţin pentru o clasă tradiţională. Fusese diagnosticat cu tulburare de deficit de atenţie şi hiperactivitate (ADHD); un psiholog i-a explicat că avea un IQ ridicat, dar un nivel scăzut de maturitate. Abia când Heather…
Premierul spune că discută cu președintele mai ales despre securitate, apărare și politică externă. Niculescu susține că are ultimul cuvânt la ședințele de guvern, dar admite că Executivul rămâne minoritar și va negocia pentru fiecare vot.
Slovenia a primit sprijinul reprezentanților permanenți ai statelor membre ale Uniunii Europene pentru reducerea temporară a accizelor la benzină și motorină sub pragul minim reglementat la nivel european. Decizia finală din partea miniștrilor de Finanțe din UE urmează să fie formalizată în cadrul…
Proiectul unui arc de triumf de 76 de metri, propus de președintele Trump la Washington, a primit pe ultima sută de metri aprobarea finală. Administrația americană vrea să înceapă rapid construcția, înainte ca democrații să preia controlul Congresului în ianuarie, în ciuda opoziției publice și a…