Potrivit Brigăzii Rutiere, începând de miercuri, de 4 noiembrie, ora 10:00, va fi împrejmuită zona căii de rulare a tramvaielor de pe Șoseaua Pantelimon, pe tronsonul cuprins între strada Baicului și bulevardul Ferdinand I. În această primă etapă, lucrările nu vor afecta benzile de circulație și…
Primele vehicule blindate de luptă Stryker destinate Forțelor Terestre Bulgare au fost prezentate marți, în cadrul unei ceremonii organizate la uzina militară TEREM din Veliko Târnovo. Până în prezent au fost asamblate opt vehicule, dintre care cinci au fost deja predate Brigăzii 1 Mecanizate a…
Peste 50.000 de consumatori de energie electrică de pe insula La Palma, în arhipelagul Insulelor Canare, au rămas fără curent luni dimineaţă, după ce ploile torenţiale şi un fulger au afectat infrastructura insulei şi au declanşat o serie de avarii în lanţ la instalaţiile cheie, au declarat…
Fostul lider liberal acuză PNL și USR că fac campanie permanentă și fug de problemele economice, deși au guvernat. Antonescu spune că e „absolut penibil” ca PNL, care a stat șapte ani la guvernare, să se delimiteze acum de situația actuală.
Resursele de magneziu ale țării se află acum în atenția companiilor străine, care vor să îl extragă. Acesta este utilizat astăzi în numeroase industrii, de la construcția automobilelor și avioanelor până la fabricarea telefoanelor și a echipamentelor electronice. În județul Sibiu este pregătit un…
Anunțurile apar pe un site rusesc pentru freelanceri și promit prime de până la 24.500 de dolari și ștergerea datoriilor. Un răspuns automat a precizat însă că postul cere prezența în zona de serviciu, fără muncă la distanță.
Russell a scris pe Instagram că sezonul s-a dezumflat repede din cauza ghinionului. Antonelli, 20 de ani, a câștigat titlul duminică, în Mexic, cu patru etape înainte de final și a devenit cel mai tânăr campion din istoria Formula 1.
Autor: Euronews Portofelul digital de identitate al României, RO Wallet, a fost prezentat pentru prima dată în cadrul unui eveniment european organizat la Bruxelles și a trecut testele de interoperabilitate cu alte 12 țări. Aplicația, dezvoltată de Ministerul Afacerilor Interne, este programată…
Nava Vanta 24, lungă de 24 de metri și fără echipaj, ar urma să care până la 50 de tone de armament și să protejeze cablurile submarine. Directorul companiei spune că ar costa a mia parte dintr-o fregată.
Primăria susține că ploaia împiedică sudura și betonarea și că muncitorii sunt mutați pe alte tronsoane. Tot ea recunoaște că toate șantierele sunt în întârziere și că s-au modernizat doar 5,5 din 50 km de linie de tramvai.
Odată cu venirea la putere a unui nou Guvern, format, în mare parte, din miniștri social democrați, europarlamentarul Gheorghe Piperea este de părere că mișcarea suveranistă ar beneficia de pe urma unei alianțe politice dintre AUR și partidul Acțiunea Conservatoare (ACT), fondată de Claudiu Târziu,…
ICI București a participat la AI Expo Europe 2026, eveniment care a reunit reprezentanți ai autorităților, companiilor de tehnologie și specialiști din domeniul juridic și al cercetării, oferind un cadru de dialog despre provocările practice ale adoptării inteligenței artificiale și aplicării…
Republicanul Ionel Roiban luptă pentru un loc în legislativul Floridei, împotriva democratului Rob Long. Democrata Mihaela Pleșa candidează în Texas, iar republicanul Ciprian Ivanof în Washington D.C.
Românii au consumat 8.189 MW în prima zi lucrătoare de la începutul sezonului rece, cea mai mare valoare de pe 2 martie, când nivelul maxim a fost de 8.228 MW. Acest consum maxim s-a înregistrat luni seara la ora 18:50, oră la care producția de energie a României era de 7.381 MW, restul de 807 MW…
Compania intenționează să separe juridic divizia Mobility, care reunește peste 200.000 de angajați și generează mai mult de 60% din vânzările grupului. Potrivit Bloomberg, informație preluată de Agerpres, divizia Bosch Mobility urmează să fie transferată din structura companiei-mamă într-o…
Ministrul Finanțelor spune că agențiile ar menține întâi ratingul României dacă bugetul e credibil. Alexandru Nazare avertizează că pierderea calificativului de investiții ar fi catastrofală și vrea ca deficitul să coboare spre 5% din PIB în 2027.
România a împrumutat la începutul acestei săptămâni 4,5 miliarde de euro de pe piețele externe, potrivit unui anunț făcut de premierul Luca Niculescu marți, aceasta fiind prima ieșire a Ministerului Finanțelor pe piețele financiare internaționale de la învestirea noului executiv. De altfel, statul…
Teo Trandafirescu, medic originar din România și profesor în SUA de mai bine de 30 de ani, spune, la Digi24, că sistemul medical american este performant, deși există anumite deficiențe. El consideră că, după alegerile de la jumătatea mandatului în SUA, pe termen scurt nu vor fi schimbări majore în…
Ofertele se depun până pe 3 decembrie pentru o conductă de 480 de metri sub Bulevardul Timișoara. Potrivit ELCEN, eliminarea intermediarilor ar putea scădea prețul gigacaloriei pentru bucureșteni.
Gheorghe Piperea a explicat, la emisiunea Ai Aflat! de la Gândul, că pe 14 noiembrie va avea loc o ședință a conducerii extinse a AUR București, la care ar urma să participe peste 1.000 de membri ai organizației. „Între 14 și 15 avem niște discuții și niște conferințe cu mai mulți politicieni, în…
Invitat la emisiunea ”Ai aflat!, cu Ionuț Cristache, Gheorghe Piperea a dat detalii cu privire la moțiunea de cenzură pe care AUR o plănuiește împotriva Guvernului Niculescu. Acesta a criticat posibilitatea ca bugetul de stat pentru anul 2027 să fie adoptat prin procedura angajării răspunderii…
Benzinăriile din regiunea Leningrad limitează vânzarea la 30–50 de litri pe mașină, iar șoferii stau la cozi de până la 40 de minute. Între timp, motorina rusească nu își găsește cumpărători în SUA și ar putea ajunge în Brazilia.
Secretarul de stat american Marco Rubio a avertizat oficialii europeni că apetitul militar al Rusiei nu va fi satisfăcut de potențialul câștig al Donbasului ucrainean. Declarația este cu atât mai surprinzătoare cu cât SUA (mai exact Pentagonul) solicită țărilor europene să își modereze retorica…
Armata israeliană se retrage din oraşul Hebron, din Cisiordania, la puţin peste o săptămână după ce a lansat o operaţiune militară în această zonă, a declarat luni guvernatorul oraşului Hebron, Khaled Dudin. Dudin a declarat jurnaliştilor că forţele de securitate palestiniene deţin controlul…
Procurorii Parchetului European au ridicat documente, înscrisuri și corespondențe, vineri, din Portul Constanța, în dosarul parcării de TIR-uri ”urgentă”, dar blocată de 10 ani din cauza unor combinații imobiliare la Primăria Agigea, condusă de aproape două decenii de baronul PSD Cristian Maricel…
Statul român, dator vândut la firmele de construcții. Banii vor fi achitați cu țârâita Ministerul Finanțelor a decis să achite investițiile publice efectuate de firmele de construcții într-un sistem de rate, pe principiul ”câte puțin, să ajungă la toată lumea”. Aplicarea criteriilor de…
Astfel, la ora 15:20, energia din surse eoliene asigura 39% din producţie (2.685 MW), cea din surse hidro 23,96% (1.645 MW), hidrocarburile – 22,56% (1.599 MW), cărbunele – 9,77% (671 MW) şi fotovoltaicele – 3,04% (209 MW), scrie Agerpres. Producţia totală de energie era de 6.867 MW, iar consumul…
Platforma a reluat duminică retragerile, după atacul de 6,3 miliarde de dolari. Binance spune că ieșirile s-au stabilizat și promite că va acoperi integral pierderile din resurse proprii.
Guvernul spaniol s-a angajat marți să lucreze neobosit pentru a recâștiga încrederea publicului după ce două accidente de tren mortale în mai puțin de un an au reaprins îngrijorările cu privire la siguranța celei de-a doua rețele feroviare de mare viteză din lume, relatează AFP. 'Ne angajăm să…
Debitul Dunării este în creştere uşoară în aceste zile, dar valorile sunt mult sub cele necesare pentru reluarea navigaţiei şi creşterea producţiei de energie la Porţile de Fier 1 şi 2. Debitul Dunării este în creştere uşoară în aceste zile, dar valorile sunt mult sub cele necesare pentru reluarea…