Liderul USR a promis la Timișoara că partidul va fi „câinele de pază al cetățenilor în fața sistemului”. Fritz a spus că împărtășește dezamăgirea alegătorilor reformiști și a sugerat că premierul Luca Niculescu ar fi sub influența lui Sorin Grindeanu.
Preşedintele SUA, Donald Trump, ar putea aproba o operaţiune militară de amploare împotriva Iranului dacă Partidul Republican va suferi pierderi semnificative în alegerile parlamentare de la jumătatea mandatului de săptămâna viitoare, potrivit unui raport publicat vineri. Un oficial american a…
Autoritățile federale desfășoară o anchetă penală care vizează un candidat la alegerile pentru Senatul SUA de marți, care poartă același nume cu senatorul republican în funcție, pe fondul acuzațiilor de „fraudă electorală” lansate de Donald Trump. Administrația președintelui susține că Dan J.…
„Un nou război ar putea fi mai lung decât precedentul, iar preşedintele american nu ar fi în măsură să dicteze nici momentul, nici condiţiile” unei încetări a ostilităţilor, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei, Mohammad Akramiya, citat de televiziunea publică iraniană. Preşedintele Donald…
Pilotul spaniol Marc Marquez, la ghidonul Ducati-ului său, a făcut un pas uriaș către al optulea titlu mondial MotoGP duminică, după victoria crucială din Marele Premiu al Malaeziei, beneficiind de absența rivalului său Jorge Martin (Aprilia), care a suferit o fractură la încheietura mâinii, scrie…
Președintele CJ Iași susține că luptele interne din PSD au blocat numirea unui prefect și îi cere premierului Luca Niculescu să numească urgent unul. PSD Iași spune că apărarea spațiului aerian și alertele nu depind de prefect.
Max Verstappen spune că un incident cu Lando Norris în Q3 l-a costat lupta pentru primul loc. Olandezul are și o penalizare de un loc pe grilă, iar cursa de la Ciudad de México începe duminică, la ora 22:00.
Duminică, 1 noiembrie 2026, prețul mediu național al benzinei standard a scăzut cu 5 bani, la 10,05 lei/litru, în timp ce motorina rămâne la 10,90 lei/litru și GPL-ul la 4,71 lei/litru. La nivel național, o alimentare cu 50 de litri costă aproximativ 502,50 lei la benzină, 545 lei la motorină sau…
Calea este liberă pentru discuţii oficiale privind formarea unui guvern de coaliţie la Berlin, după ce Partidul Stângii a votat sâmbătă, cu o majoritate covârşitoare, în favoarea unei alianţe cu Verzii şi cu Social-Democraţii (SPD). Verzii şi SPD au convenit deja săptămâna trecută să iniţieze…
Sunt închise, printre altele, traseele de pe Valea Jepilor și cel dintre Cabana Babele și Vârful Omu, iar unele trasee sunt închise doar pe porțiunile riscante. Pe Transalpina și Transfăgărășan circulația e restricționată pe sectoarele închise sezonier.
În stratul de sol 0-20 centimetri în cultura grâului de toamnă, rezerva de umiditate va prezenta valori satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime în Maramureş şi Moldova, în cea mai mare parte a Transilvaniei, Munteniei şi a Dobrogei, local în estul, centrul şi sudul Olteniei şi, izolat, în…
Agenția de Asigurare a Depozitelor administrează banca, iar deponenții vor primi în șapte zile până la 50.000 de euro. Patru adjuncți ai guvernatoarei cer parchetului să verifice dacă decizia e legală.
Rubio spune că n-a fost o întâlnire formală, ci un scurt schimb de cuvinte la reuniunea G20 de la Atlanta. Summitul APEC are loc pe 18 și 19 noiembrie, la Shenzhen, iar europenii au refuzat să apară în fotografia de grup alături de Lavrov.
Păsările de pradă uriașe au dominat cerul timp de milioane de ani, iar printre victimele lor s-ar fi numărat și strămoșii oamenilor. Urmele descoperite pe fosile sugerează că aceștia puteau deveni pradă pentru vulturi, iar amenințarea atacurilor din aer ar fi putut influența evoluția umană,…
Eurosport.it i-a dat antrenorului român nota 4,5, iar Ruben Amorim a primit nota 8. Criticile vizează sistemul tactic și schimbările făcute târziu, după ce Milan a marcat de trei ori în prima repriză.
Prof. univ. dr. Victoria Bîrluțiu, medic șef al Secției Clinice Boli Infecțioase Adulți din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, explică la ce simptome trebuie să fim atenți și cum ne putem proteja. Sezonul infecțiilor respiratorii a început mai devreme în acest an, iar în județul…
Europa riscă să piardă o parte importantă a capacității sale industriale, pe fondul politicilor comerciale imprevizibile ale Statelor Unite, al concurenței tot mai puternice din partea Chinei și al costurilor ridicate suportate de companii. Avertismentul vine din partea lui Hartmut Jenner,…
Proprietarii care n-au depus formularul 216 până la 30 septembrie au 15 zile să o facă. Altfel, ANAF poate stabili impozitul din oficiu, cu dobânzi și penalități. Taxa este de 0,9% din valoarea impozabilă care trece de 2,5 milioane de lei.
Raphinha și Lamine Yamal au marcat câte două goluri pe Camp Nou, în etapa a 11-a. Barcelona are 30 de puncte, cu două mai multe decât Atlético Madrid, iar Raphinha a ajuns la 15 goluri în campionat.
Răzvan Ioan Boanchiș este publicist-comentator la Național din 1997 1. Chinezii au muncit foarte mult (și nu trebuie lăudați, fiindcă asta e principala lor calitate) să-și construiască o imagine capitalistă. În producția de mărfuri, chinezii pot să imite mai mult, și nu doar cantitativ, decât sunt…
Dobânzile pentru plata datoriei se ridică la aproape 3% din PIB, mai mult decât întregul bugetul de la educaţie, semnalează economistul Iancu Gudă, într-o scurtă analiză a primei rectificări bugetare adoptată de guvern. El mai punctează faptul că deficitul fiscal cash la primele nou luni este cel…
Uzina din Wolfsburg are un deficit de 300 de milioane de euro față de ținta de economii. Reprezentanții angajaților spun că lansarea ID. Golf nu va întârzia, dar văd în decizie un nou semn al problemelor financiare ale grupului.
Marți, 3 noiembrie, va fi noaptea alegerilor mid-term, alegerile de la mijlocul mandatului pentru Congresul american. Chiar dacă de obicei atenția e reținută peste tot pe glob o dată la 4 ani, când este ales președintele în paralel cu alegerile din Congres, de această dată, lucrurile par mult mai…
În perioada 6-17 noiembrie, Suveranul Pontif va parcurge aproximativ 31.000 de kilometri, va vizita zece orașe și va susține 36 de discursuri. Programul include 12 zboruri, două deplasări cu elicopterul și o oprire în orașul peruan Cusco, aflat la aproximativ 3.350 de metri deasupra nivelului…
Robotul, denumit intern Max, are 48 de kilograme, procesor Nvidia și mâini cu cinci degete. Lucrările la Max 2 au început în septembrie, dar Meta spune că proiectul servește doar cercetării interne și nu va fi vândut.
Probleme de conectare, de alimentare a portofelului electronic, direcţionarea prin zone interzise ori lipsa de pe hartă a unor drumuri existente în realitate sunt în continuare probleme semnalate de transportatori în cazul aplicaţiei TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în…
Cercetările precedente au dus la identificarea nivelului subsolului turnului medieval al Porții Sfântul Gheorghe, spațiu care a funcționat ca temniță. Cercetările continuate în 2026 au validat caracterul monumental al ansamblului, alcătuit dintr-un turn rectangular cu mai multe niveluri și o…
Al doilea modul de învățare durează până pe 22 decembrie. Până atunci, elevii vor avea patru zile libere, între 28 noiembrie și 1 decembrie, iar vacanța de iarnă ține de pe 23 decembrie până pe 10 ianuarie 2027.
Negocierile pentru noua lege a salarizării ar urma să fie reluate la începutul anului viitor, după centralizarea informațiilor privind veniturile din instituțiile publice, a declarat ministrul Muncii, Florin Manole. Oficialul a vorbit și despre o eventuală majorare a salariilor…
Ministrul Apărării Naționale Ștefan Radu Oprea a anunțat sâmbătă seară că alertele aeriene au încetat în cele șase județe din nord-estul țării. Una dintre dorne a părăsit spațiul aerian național, iar a doua a observată ultima dată între Vaslui și Bacău. Ștefan Radu Oprea spune că două drone au…