Gitanas Nausėda nu consideră probabil acum un atac convențional al Rusiei asupra NATO, dar se așteaptă ca războiul hibrid să continue și în Germania și Danemarca. Șansele unor negocieri serioase pentru Ucraina ar crește abia în 2027, spune președintele lituanian.
Liderul separatiştilor transnistreni, Vadim Krasnoselski, aflat pe final de mandat, a fost decorat miercuri la Moscova de Vladimir Putin cu Ordinul de Onoare al Federaţiei Ruse, iar autorităţile de la Chişinău au anunţat a doua zi că, la revenirea de la Moscova, îi vor aplica liderului…
Sănătatea unui oraș nu înseamnă doar străzi curate, spații verzi și infrastructură modernă, ci și prevenirea riscurilor sanitare, deratizarea periodică fiind una dintre măsurile mai puțin vizibile, dar importante pentru confortul și siguranța locuitorilor, a declarat, pentru AGERPRES, primarul…
Aplicația include acum alerte din țări precum SUA, Japonia, Regatul Unit și Canada, utile mai ales celor care cumpără de pe platforme internaționale. Utilizatorii pot salva imaginile produselor semnalate și pot distribui alertele familiei sau prietenilor.
„Nunta lui Figaro” are loc vineri la Opera Națională București, de la ora 18:30. „O zi, o nuntă, nenumărate intrigi și un joc al seducției în care nimic nu este ceea ce pare”, anunță organizatorii. Un spectacol sonor la Opera Națională Pe muzica lui Wolfgang Amadeus Mozart, va fi prezentată…
Democrații conduc din ianuarie comisiile și vor controla investigațiile, cu Iranul și contractele Pentagonului printre primele ținte. Anularea unui veto cere însă două treimi în ambele camere, iar prezența americană din România depinde de finanțarea votată anual de Congres.
„Ieri am prezentat raportul. Periodic prezentăm Guvernului raportul pe ajutor de stat. Semestrial facem prezentările astea. Pe datele care le avem noi centralizate cu câteva luni în urmă, 55% din bani au mers – ajutoarele de stat toate, şi fonduri naţionale, şi fonduri europene, deci totul la un…
Asociația Sportivă Academia de Snowboard Toma Mortila are o veste bună pentru schiori. Domeniul Schiabil Sinaia va avea două cabane noi, una în Valea Dorului și alta (în construcție) în Valea Soarelui. „În sfârșit vom avea la Sinaia o pârtie de inițiere – începători la 1400, deja se amenajează…
Franţa comandă noi rachete antinavă Exocet şi rachete de croazieră navală (MdCN) pentru lovituri în profunzime, concretizând eforturile sale de reînarmare faţă de degradarea situaţiei de securitate la nivel mondial, a anunţat vineri Ministerul Apărării francez, transmite agenția de știri AFP,…
Potrivit militarilor, regimentele 22 și 9 și un grup de asalt ar fi fost distruse, iar răniții ar fi murit așteptând săptămâni întregi evacuarea. Trupurile ar fi rămas în buncăre și în gropi încă din 2025, spun ei în mărturiile apărute pe canalul „Severny Kanal”.
Un număr de 200 de lucrări din colecțiile Muzeului Național de Istorie a României, Muzeului Național de Artă al României, Bibliotecii Academiei Române, Muzeului Național Brukenthal și altor muzee, precum și din colecții private se regăsesc în expoziția 'Război și pace' din Pavilionul Istoric al Art…
O piață volantă este organizată, de vineri până duminică, în Piața Amzei, lângă Teatrul Ion Creangă, de unde cei interesați pot cumpăra produse proaspete, direct de la producători.
Michal spune că rolul de mediator ar coborî standardele europene, inclusiv la sancțiuni, și că presiunea trebuie îndreptată asupra Rusiei. Interviul apare înaintea negocierilor anunțate pentru 10-11 noiembrie la Abu Dhabi. Premierul cere și limitarea vizelor pentru ruși.
Serviciile secrete poloneze au reţinut mai mulţi suspecţi acuzaţi că ar fi procurat componente de arme pentru Rusia, au declarat joi oficialii. Printre agenţii suspectaţi se numără o femeie de 37 de ani de origine rusă şi cinci cetăţeni polonezi cu vârste cuprinse între 25 şi 52 de ani, a scris…
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită Guvernului reducerea taxării muncii înaintea unei noi majorări a salariului minim brut în 2027 și să prezinte, înaintea oricărei decizii, variante concrete prin care angajații să poată câștiga mai mult, fără ca întreaga creștere…
Turneul de 12 zile începe la mai puțin de o lună după operația pentru cancer pulmonar, iar Vaticanul spune că papa s-a vindecat complet. Până pe 17 noiembrie, Leon al XIV-lea va trece prin Uruguay, Argentina și Peru și va ține 36 de discursuri.
Sindicatul Național Finanțe Publice - SindFISC va declanșa acțiuni de protest începând din ianuarie 2027, dacă Guvernul nu prezintă, până la 31 decembrie 2026, un calendar concret pentru adoptarea Statutului profesional al personalului din finanțele publice și nu inițiază un dialog social real,…
Rezistentă la condițiile climatice dificile și cu numeroase posibilități de valorificare, cânepa industrială este o cultură din care aproape nimic nu se pierde. Semințele pot fi utilizate în alimentație, fibrele au aplicații în industria textilă, iar tulpinile pot deveni materie primă pentru…
Valoarea medie a unei tranzacții era de circa 640 de lei, iar plata în rate urcase la 35% din total. Produsele Beauty conduceau dimineața între categoriile cumpărate, în timp ce IT&C, prevăzut în frunte, ocupa locul al patrulea.
Gala Anului Cultural România-Italia 2026, dedicată personalităților și instituțiilor italiene care au contribuit la desfășurarea acestui amplu program de diplomație culturală, a fost găzduită la 5 noiembrie de ambasadorul României în Republica Italiană, Gabriela Dancău, la sediul Ambasadei României…
O sută de angajaţi ai Combinatului siderurgic Liberty Galaţi s-au adunat, în această dimineaţă, în faţa sediului Consiliului Judeţean, pentru a atrage atenţia asupra problemelor cu care se confruntă. Inițiativa angajaţiilor a avut loc în contextul în care, de la ora 11:00, la Bucureşti, era…
Giorgia Meloni i-a cerut în scris lui António Costa ca liderii UE să aleagă până la sfârșitul anului un singur reprezentant în negocierile de pace. Discuțiile de săptămâna viitoare de la Abu Dhabi, mediate de SUA, s-ar desfășura deocamdată fără Europa.
Centrele de date din Germania au consumat, în 2025, aproximativ 13 miliarde de litri de apă pentru răcirea serverelor, iar până în 2030, mai multe centre vor dubla consumul. Germania, expansiunea inteligenţei artificiale pune o presiune tot mai mare asupra rezervelor de apă. Un studiu realizat de…
Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Harghita marchează 35 de ani de la înființare printr-o serie de manifestări dedicate istoriei instituției, care includ o expoziție de uniforme militare, documente și fotografii de arhivă, o paradă, exerciții demonstrative și un concert. Expoziția,…
Bloomberg a relatat joi că Rubio ar fi discutat cu oficiali ai Casei Albe despre o plecare după înfrângerea republicanilor la alegerile intermediare. Departamentul de Stat califică articolul drept „complet inventat”, iar Rubio refuză să mai vorbească despre 2028.
Un seism cu magnitudinea 6,1 s-a produs vineri în apropierea coastelor regiunii japoneze Kanto, care include capitala Tokyo, însă nu a condus la emiterea unei alerte de tsunami, informează agențiile AFP și EFE. Cutremurul, înregistrat la ora locală 19:39 (22:39 GMT), s-a produs în larg, la est de…
În săptămâna 29 octombrie – 4 noiembrie, forțele ruse au lansat potrivit surselor ucrainene 7.947 de drone de atac de tip Lancet și Molniya, dintre care 7.225 ar fi fost neutralizate de apărarea ucraineană. Procentul rezultat, de aproximativ 91%, este remarcabil pentru o amenințare care, în…
Într-un comunicat publicat joi pe site-ul său, Ministerul chinez al Comerţului a precizat că va menţine taxele cuprinse între 34,2% şi 37,7% care erau aplicate încă de la sfârşitul anului 2020, după ce a investigat în ultimul an dacă Washingtonul subvenţionează acest sector, precum şi posibilele…
Pe coperți scrie „studiu de fezabilitate”, „analiză cost-beneficiu”, „strategie de dezvoltare”, „servicii de consultanță pentru întărirea capacității administrative”. În interior se află o țară care nu există. Este o Românie proiectată în cel mai mic detaliu și niciodată construită. Dacă ar fi să…
Peste 56% dintre românii au în plan achiziţii de Black Friday, bugetul mediu alocat fiind de aproximativ 3.600 de lei. Este ziua în care febra cumpărăturilor atinge cote maxime. Potrivit unui studiu de specialitate, peste 56% dintre românii au în plan achiziţii de Black Friday, bugetul mediu…