Fostul pilot australian a murit joi, după o boală scurtă, la câteva zile după ziua lui de naștere. A câștigat 12 Mari Premii și a fost al doilea campion mondial al Australiei, după Jack Brabham.
Plajele debarcării forțelor aliate în Normandia în iunie 1944, operațiune care a hotărât soarta ostilităților pe frontul european în cel de-Al Doilea Război Mondial, sunt parte din Patrimoniul Mondial UNESCO din 26 iulie 2026, fiind recunoscute astfel la nivel internațional pentru importanța lor în…
Uniunea Europeană solicită Marii Britanii contribuții financiare pentru accesul la piața comună a energiei electrice, garanții privind repatrierea deținuților străini și o abordare graduală în eliminarea tarifelor comerciale punitive, potrivit unui document scurs în presă și consultat de Sky…
Ministerul de Interne mobilizează 70.000 de polițiști și jandarmi pentru ziua de mobilizare sindicală. Poliția avertizează asupra atacurilor asupra forțelor de ordine, iar greva ar putea perturba școlile, porturile și zborurile.
Un muncitor român de 34 de ani și-a pierdut viața marți, la Fincantieri din Marghera, în Veneția, anunță Curierul Italiei, care citează presa italiană. Bărbatul era sudor și lucra la o navă în construcție. Alți trei muncitori se simt rău și se află internați în spital, în timp ce unul dintre ei se…
Luis Pedro Marco de la Peña a plecat de la conducerea instituției care răspunde de infrastructură și semnalizare, la o zi după ce un înalt oficial spunea că nu există planuri de demitere. Accidentul din Toledo a făcut cel puțin 69 de morți.
Schumer îi reproșează lui Donald Trump că n-a clarificat niciodată pentru ce luptă SUA în Iran. Vicepreședintele JD Vance a scris pe X că războiul a cauzat înfrângerea republicanilor, iar barilul de Brent a coborât sub 100 de dolari.
Satelitul militar rus Cosmos 2612 s-a apropiat în a doua jumătate a lunii octombrie de X36, un satelit comercial operat de compania ICEYE, care furnizează imagini radar guvernelor și armatelor occidentale, inclusiv Ucrainei. Greg Gillinger, analist senior în domeniul spațial la compania americană…
Autor: Euronews Construirea centrelor de date a fost una dintre temele alegerilor de la jumătatea mandatului din SUA, iar candidații democrați care au promis că vor opri dezvoltarea acestora și-au revendicat victoria marți seară. Statele Texas, Georgia și Ohio, care au devenit destinații…
Studiul de fezabilitate ajunge la vot în Consiliul Local al Sectorului 6 în ședința următoare. Noua legătură, plănuită împreună cu Primăria comunei Chiajna, ar uni strada Preciziei cu drumul de lângă calea ferată de centură, paralel cu DNCB.
Procurorul Teodor Niţă de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa este acuzat că ar fi folosit ancheta penală pentru a-l constrânge pe un proprietar din Constanţa să-i vândă terenul şi casa vecinei sale, Cristina Sofia Ciobanu, femeia cu care procurorul avea o relaţie şi care i-a făcut…
Se dau 300 lei în plus la pensie, în decembrie 2026, pentru această categorie de pensionari din România. Iată cine se încadrează. Loading ... Pensionarii din România vor primi de Crăciun a doua tranșă a ajutorului de la Guvern. Sărbătorile de iarnă vin cu un sprijin în plus pentru pensionarii…
Tinerii constănțeni câștigaseră turul cu 2-0, la Ovidiu, dar au pierdut returul cu 3-1, la Tiraspol, după ce Andrei Oancea deschisese scorul din penalty. Egor Ivanov a marcat de două ori pentru Sheriff, iar Vladimir Cecetchin a înscris celălalt gol.
Cel mai mare producător auto din lume, Toyota, a raportat prima creștere a profitului din ultimele șase trimestre și și-a revizuit în sens pozitiv prognoza anuală cu 15%. Evoluția financiară este susținută direct de deprecierea accentuată a yenului și de o cerere solidă pentru vehiculele hibride,…
Angajații Muzeului „George Enescu” din București cer demiterea directorului interimar, numit de fostul ministru al Culturii, UDMR-istul Demeter Andras Istvan, după ce au intrat în conflict cu managerul. Scandalul a ajuns până la noul ministru al Culturii, Ioana-Ruxandra-Victoria Ciocan, iar aceasta…
Principala țintă este rețeaua lui Suniel Kumar Sharma, acuzată că a oferit identități false și certificări pentru nave care transportă petrol iranian. Pe listă au intrat și soția lui, nouă entități și firma Fugo Ground Services, cu sediul în Turcia.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bihor a declarat situație de urgență la Mina Băița, după ce a constatat că pompele de evacuare a apei erau oprite, iar nivelul acesteia ajungea în unele zone la 6 metri. Autoritățile cer Guvernului 6 milioane de lei pentru evacuarea apei timp de cel…
Ziua internațională împotriva violenței și a bullying-ului la școală, inclusiv a cyberbullying-ului, este marcată în 2026 în 5 noiembrie, care este prima zi de joi a lunii, potrivit site-ului UNICEF, https://www.unicef.org/. În acest an, tema zilei este 'Every learner safe and well: From promise…
Cancelarul german spune că Trump a guvernat doi ani în mare parte fără să țină cont de Congres și că va continua cu ordinele executive. Ministrul de externe, Johann Wadepul, e mai optimist și speră la progrese în Orientul Mijlociu și în Ucraina.
Marketingul nu a știut niciodată mai mult despre ce funcționează. Și, totuși, pe ecrane se vede altceva: branduri tot mai inconsistente, execuții tot mai scurte, teste tot mai dese. David Tiltman, Chief Content Officer la WARC, cel care supraveghează echipa de vreo treizeci de oameni ce adună…
Compania turcă producătoare de armament Baykar a modificat drona de atac Bayraktar TB2 pentru a o transforma într-o platformă purtătoare și lansatoare de drone FPV. Prin intermediul noului sistem de acroșaj DAGGER POD, o singură aeronavă TB2 poate transporta și lansa din zbor 16 drone kamikaze…
Ministrul Mihai Ghigiu estimează că România ar putea încasa până la sfârșitul anului doar 3 din cele 6,4 miliarde de euro rămase din PNRR. Restul riscă să fie suspendat din cauza reformelor neîndeplinite, iar Comisia Europeană urmează să decidă pe 20 noiembrie.
Păcat că Senatul nu a aprobat încă Sunshine Protection Act sau, altfel spus, Legea „Nu mai vreau să-mi modific ceasurile niciodată”, a scris preşedintele SUA Donald Trump pe rețeaua sa socială, la mai puţin de o zi de la pierderea alegerilor de către republicani. El dă asigurări că deşi altele sunt…
Parlamentul României dezbate, în această perioadă, trei proiecte de lege care vizează același fenomen infracțional, dar cu viziuni diametral opuse. Este vorba despre traficul și mai ales despre consumul ilicit de droguri de risc și de mare risc. Este de notorietate proiectul legislativ inițiat de…
Craiova are 4 puncte după primele două meciuri, iar o victorie ar apropia-o de calificarea în primăvara europeană. Egnatia a remizat de două ori, iar Tudor Băluță spune că nu se gândește la echipa albaneză ca la un outsider.
Paradoxul acestei situații evidențiază o diferență majoră de dinamică managerială. În timp ce concurența directă a unor grupuri precum Mercedes-Benz sau Volkswagen se blochează în dispute interne prelungite, investitorii par să interpreteze pozitiv viteza de reacție a BMW în fața procesului de…
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat începerea lucrărilor pregătitoare pentru remedierea degradărilor de pe Autostrada A10 Sebeș-Turda, în zona kilometrilor 66+300 – 66+500, unde au fost identificate probleme cauzate de instabilitatea terenului, relatează…
Ministrul Finanțelor s-a întâlnit miercuri cu echipa sa pentru a pregăti reuniunea ECOFIN de la Bruxelles, din 9-10 noiembrie. Deficitul bugetar a scăzut la 3,81% din PIB în primele nouă luni din 2026, de la 5,31% în aceeași perioadă a anului trecut.
Jaf neobișnuit în județul Bihor, unde patru bărbați au atacat șoferul unui microbuz venit din Olanda și au furat două colete în care se aflau aproape 8,5 kilograme de cocaină și heroină. Drogurile, evaluate la aproximativ 900.000 de euro pe piața neagră, erau ascunse în cutii cu fund dublu. Cei…
Cele două unităţi ale centralei de la Cernavodă au fost oprite pe 28 iulie, respectiv 13 august, din cauza debitelor scăzute ale Dunării. Nuclearelectrica a demarat, ieri, acţiunile specifice pentru pornirea Unităţii 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă, resincronizarea acesteia la Sistemul…