SUA analizează propuneri ale Turciei și Indiei pentru deblocarea transporturilor de cereale. După o întâlnire la Istanbul, Zelenski a anunțat că va lucra cu Erdoğan la un coridor pentru cereale. Rubio se îndoiește însă că se poate ajunge la o pace negociată.
Dobânzile pentru plata datoriei se ridică la aproape 3% din PIB, mai mult decât întregul bugetul de la educaţie, semnalează economistul Iancu Gudă, într-o scurtă analiză a primei rectificări bugetare adoptată de guvern. El mai punctează faptul că deficitul fiscal cash la primele nou luni este cel…
FSB confirmă că a primit informațiile de la americani și anunță măsuri de securitate. Potrivit canalului Baza, accesul vizitatorilor în complex a fost oprit, iar forțe de ordine au fost desfășurate în tot parcul.
Polițiștii au făcut 371 de verificări ale pazei din școli și 49 de controale pentru situații de urgență. După reluarea cursurilor, școlile au fost incluse în traseele de patrulare, iar polițiștii sunt prezenți mai ales la orele de sosire și de plecare a elevilor.
Becali se dezice de AUR și spune că PSD are oameni mai serioși Becali pune tunurile pe AUR și critică acțiunile recente ale partidului. El acuză formațiunea că urmărește o agendă politică ce nu ține cont de interesele cetățenilor, ci de cele interne. Patronul FCSB a adus critici și la adresa lui…
Agenția de Asigurare a Depozitelor administrează banca, iar deponenții vor primi în șapte zile până la 50.000 de euro. Patru adjuncți ai guvernatoarei cer parchetului să verifice dacă decizia e legală.
Phenianul spune că arma poate distruge, la puterea maximă, 12-13 hectare și vrea ca armata să o poată folosi până la sfârșitul anului. Kim Jong Un nu a fost prezent la test.
Marți, 3 noiembrie, va fi noaptea alegerilor mid-term, alegerile de la mijlocul mandatului pentru Congresul american. Chiar dacă de obicei atenția e reținută peste tot pe glob o dată la 4 ani, când este ales președintele în paralel cu alegerile din Congres, de această dată, lucrurile par mult mai…
Eurosport.it i-a dat antrenorului român nota 4,5, iar Ruben Amorim a primit nota 8. Criticile vizează sistemul tactic și schimbările făcute târziu, după ce Milan a marcat de trei ori în prima repriză.
Primarul Sectorului 3 propune ca sectoarele să preia majoritatea serviciilor publice, iar orașul să coordoneze doar transportul și urbanismul. Într-un interviu acordat Mediafax, el a mai spus că „corupția a devenit ADN-ul” administrației.
În perioada 6-17 noiembrie, Suveranul Pontif va parcurge aproximativ 31.000 de kilometri, va vizita zece orașe și va susține 36 de discursuri. Programul include 12 zboruri, două deplasări cu elicopterul și o oprire în orașul peruan Cusco, aflat la aproximativ 3.350 de metri deasupra nivelului…
Proprietarii care n-au depus formularul 216 până la 30 septembrie au 15 zile să o facă. Altfel, ANAF poate stabili impozitul din oficiu, cu dobânzi și penalități. Taxa este de 0,9% din valoarea impozabilă care trece de 2,5 milioane de lei.
La Posada, trei dintre cei patru ocupanți ai mașinilor care s-au ciocnit, printre care un șofer de 56 de ani, au ajuns la UPU Ploiești. La Băicoi, un șofer de 74 de ani a fost resuscitat după ce mașina lui a lovit un stâlp.
Probleme de conectare, de alimentare a portofelului electronic, direcţionarea prin zone interzise ori lipsa de pe hartă a unor drumuri existente în realitate sunt în continuare probleme semnalate de transportatori în cazul aplicaţiei TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în…
Max Verstappen spune că un incident cu Lando Norris în Q3 l-a costat lupta pentru primul loc. Olandezul are și o penalizare de un loc pe grilă, iar cursa de la Ciudad de México începe duminică, la ora 22:00.
Președintele polonez a intrat noaptea în Tribunalul Constituțional după ce judecătorii aleși de majoritate l-au suspendat pe șeful instanței. Premierul spune că un judecător „nu cedează în fața unei brute agresive”, dar nu are niciun plan de ieșire din criză.
Cercetările precedente au dus la identificarea nivelului subsolului turnului medieval al Porții Sfântul Gheorghe, spațiu care a funcționat ca temniță. Cercetările continuate în 2026 au validat caracterul monumental al ansamblului, alcătuit dintr-un turn rectangular cu mai multe niveluri și o…
Negocierile pentru noua lege a salarizării ar urma să fie reluate la începutul anului viitor, după centralizarea informațiilor privind veniturile din instituțiile publice, a declarat ministrul Muncii, Florin Manole. Oficialul a vorbit și despre o eventuală majorare a salariilor…
Trenul IRN 472 a lovit persoana sâmbătă, în jurul orei 18:30, când pleca de la linia 5. Identitatea victimei și starea ei de sănătate nu au fost comunicate, iar autoritățile urmează să stabilească împrejurările.
Ministrul Apărării Naționale Ștefan Radu Oprea a anunțat sâmbătă seară că alertele aeriene au încetat în cele șase județe din nord-estul țării. Una dintre dorne a părăsit spațiul aerian național, iar a doua a observată ultima dată între Vaslui și Bacău. Ștefan Radu Oprea spune că două drone au…
Potrivit prognozei trimestriale publicate de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), în luna noiembrie 2026 regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse între 30-50% din mediile multianuale lunare, mai mari (50-80%) pe râurile din bazinele hidrografice Vişeu, Someşul…
Sunt închise, printre altele, traseele de pe Valea Jepilor și cel dintre Cabana Babele și Vârful Omu, iar unele trasee sunt închise doar pe porțiunile riscante. Pe Transalpina și Transfăgărășan circulația e restricționată pe sectoarele închise sezonier.
Cercetătorii au analizat efectele unei reforme educaționale introduse în Marea Britanie în anii 1970 și au identificat dovezi care susțin existența unei legături cauzale între durata școlarizării și incidența demenței. Rezultatele sunt importante deoarece majoritatea cercetărilor anterioare au…
Campania anunțată de liderul AUR, George Simion, în vederea denunțării în Occident a abuzurilor comise împotriva liderului suveranist Călin Georgescu, nu va avea efect, apreciază jurnalista Corina Drăgotescu. Cunoscuta realizatoare de televiziune apreciază că Simion este un lider cu o retorică…
Rubio spune că n-a fost o întâlnire formală, ci un scurt schimb de cuvinte la reuniunea G20 de la Atlanta. Summitul APEC are loc pe 18 și 19 noiembrie, la Shenzhen, iar europenii au refuzat să apară în fotografia de grup alături de Lavrov.
Presa de analiză militară din Israel susține că anunțul făcut acum trei zile de prim-ministrul etiopian Abiy Ahmed, potrivit căruia țara sa este pregătită să primească din Rusia 12 avioane de vânătoare avansate Suhoi 35, împreună cu achiziționarea de sisteme S-400, înseamnă că Egiptul nu mai este…
Aproximativ 90 de persoane, implicate în peste 35 de proiecte, vor participa la cea de-a 35-a expediție antarctică bulgară. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă organizate marți, la Sofia, înaintea plecării expediției, de Institutul Antarctic Bulgar (BAI), Centrul Național pentru…
Prof. univ. dr. Victoria Bîrluțiu, medic șef al Secției Clinice Boli Infecțioase Adulți din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, explică la ce simptome trebuie să fim atenți și cum ne putem proteja. Sezonul infecțiilor respiratorii a început mai devreme în acest an, iar în județul…
Suma de nouă miliarde de lei prevăzută în prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont şi a obligaţiunilor de stat de tip benchmark este cu 3,2 miliarde de lei mai mare decât cea programată în luna octombrie 2026, de 5,8 miliarde de lei, şi va fi destinată refinanţării şi…
Alocațiile de stat pentru copii ar putea rămâne la nivelul actual și în 2027, după doi ani în care valoarea acestora nu a mai fost majorată. Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat că subiectul nu a fost încă discutat la nivelul Guvernului, astfel că nu există o decizie privind o eventuală…