Textul de 200 de pagini ajunge miercuri la ambasadorii UE și ar intra în vigoare în 2028. Londra estimează câștiguri anuale de 5,1 miliarde de lire, iar în schimb ar urma regulile UE privind alimentele.
Debitul Dunării este în creştere uşoară în aceste zile, dar valorile sunt mult sub cele necesare pentru reluarea navigaţiei şi creşterea producţiei de energie la Porţile de Fier 1 şi 2. Debitul Dunării este în creştere uşoară în aceste zile, dar valorile sunt mult sub cele necesare pentru reluarea…
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a avut la București o întâlnire cu Luca Tagliaretti, directorul executiv al Centrului European de Competențe în Securitate Cibernetică (ECCC), instituție europeană strategică găzduită de România. Cei doi au discutat despre investițiile…
Imaginile din satelit arată trei rânduri de antene lungi de peste 500 de metri lângă Gvardeisk. Un al doilea complex se construiește lângă Cerniahovsk, iar autoritățile ruse nu au confirmat oficial proiectul.
Realizatoarea TV Anca Alexandrescu a lansat o nouă serie de atacuri la adresa liderului AUR, George Simion, pe care îl acuză de ipocrizie şi de negocieri cu PSD pentru împărţirea unor funcţii importante. Reproşurile acesteia au venit în contextul criticilor formulate dinspre AUR la adresa…
Proiectul de aproximativ 80 de milioane de euro, finanțat de Banca Mondială, este plătit pe jumătate. Centrul va avea 10 săli de operație și un circuit separat pentru copiii cu arsuri grave.
Potrivit lui Zelenski, după primul val de bombe rușii au lovit adăpostul în care se refugiaseră oamenii. Printre morți sunt salvatori și polițiști. SUA anunță negocieri ruso-ucrainene la Abu Dhabi pe 10 și 11 noiembrie.
Germania deține peste 20% din capacitatea de stocare a gazelor naturale a Uniunii Europene, însă a intrat în iarnă cu cele mai mici stocuri de gaze naturale înregistrate vreodată, cu mult sub media UE, pe fondul conflictului cu Iranul care determină creșterea prețurilor, relatează…
Viktor Orban, fostul premier al Ungariei, a publicat documente pe pagina sa de Facebook, din care reiese că a fost persectuat de regimul comunist ca urmare a refuzului săi de a efectua stagiul militar obligatoriu. Fostul premier dezvăluie că el și soția sa au fost supravegheați constant și au…
Cererea oficială ar putea veni chiar în noiembrie, iar suma nu se cunoaște încă. Washingtonul a livrat arme Ucrainei înainte să primească banii aliaților, iar gaura din program ar putea crește dacă Pentagonul aprobă noi transporturi.
Echivalentul a peste 13 milioane de lei a fost pus sub sechestru de anchetatori în cazul dealerului auto din Arad care nu a mai livrat mașinile comandate și plătite de zeci de clienți, care au protestat în stradă în ultimele luni. Potrivit unui comunicat de presă transmis, marți, de Parchetul de…
Potrivit soluției pe scurt, instanța a admis contestația în anulare formulată de condamnat împotriva deciziei penale nr. 1222/P din 18 decembrie 2025, pronunțată în dosarul nr. 7777/118/2024. În consecință, Curtea de Apel Constanța a desființat hotărârea anterioară și a dispus anularea mandatului…
Tranzacția include banca Garanti și două companii de leasing. Băncile funcționează separat până la fuziune, iar clienții nu trebuie să facă nimic. Integrarea completă este estimată pentru a doua jumătate a lui 2027.
O nouă inițiativă legislativă care a intrat la dezbatere luni, 2 noiembrie, în Senatul României prevede posibilitatea de revocare a mandatului de parlamentar, în cazul în care un deputat sau un senator alege să demisioneze din partidul pe listele căruia a fost ales în respectiva legislatură sau…
Un recrut primește acum de la oraș circa 4.900 de dolari, față de 43.000 la început de octombrie. Sankt Petersburg are un deficit de 1,34 miliarde de dolari și ia în calcul desființarea a 15% din posturile publice.
Reforma se face în două etape: din 2027 ar urma o nouă metodologie și schimbări legislative. Ministrul spune că pacienții români așteaptă peste 900 de zile un medicament inovativ, aproape dublu față de media europeană.
Autor: Ștefania Chirciu Permisul de conducere românesc este recunoscut în Uniunea Europeană, dar și în alte țări europene. Dar atenție: permisul nu poate fi reînnoit prin procedura obișnuită dacă a fost restricționat, suspendat, retras sau anulat în statul care l-a eliberat. Iată ce trebuie să…
Ministerul ucrainean al Apărării spune că șase bombardiere Su-34 au fost avariate la Borisoglebsk și alte două au fost distruse cu rachete Neptun. Printre țintele lovite s-ar afla și uzine care produc microcipuri și combustibil pentru rachete.
Deși 63% dintre rezidenți își consideră abilitățile de comunicare eficiente, nevoia de pregătire e mai mare la femei și în Pediatrie, Oncologie, Psihiatrie, Medicina de Familie și ATI. Colegiul recomandă module de formare aplicată.
Potrivit Brigăzii Rutiere, începând de miercuri, de 4 noiembrie, ora 10:00, va fi împrejmuită zona căii de rulare a tramvaielor de pe Șoseaua Pantelimon, pe tronsonul cuprins între strada Baicului și bulevardul Ferdinand I. În această primă etapă, lucrările nu vor afecta benzile de circulație și…
În acest ghid privind comisioanele de brokeraj vom detalia care sunt cele mai frecvent întâlnite comisioane și taxe pe care le vei avea de plătit odată ce începi să tranzacționezi pe piețele financiare. Cuprins Comisioane în funcție de titlurile de capital Ghid privind comisioanele de brokeraj –…
Vaccinul folosește bacteriofagul M13, modificat genetic să transporte antigene tumorale. La șoareci, a redus apariția melanomului și a cancerului de colon și a crescut numărul de celule T. Tehnologia nu a fost încă testată pe oameni.
"Sezonul bronşiolitei şi al pneumoniilor severe începe: sugarii şi vârstnicii, printre cei mai vulnerabili la infecţia cu Virusul Sinciţial Respirator. Vaccinarea anti-VSR îi protejează atât pe vârstnici, cât şi pe bebeluşi, prin vaccinarea gravidelor", afirmă reprezentanţii societăţii într-un…
Ana-Maria Malciu și-a anunțat numirea în funcția de director al Cancelariei Prefectului Constanța printr-o postare publicată pe pagina sa de Facebook. Mesajul a fost transmis după ce Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, a depus jurământul pentru funcția de prefect al…
Antrenorul lui Inter spune că echipa ar avea nevoie de circa 16 puncte pentru primele opt locuri. Echipa milaneză are trei puncte înaintea meciului de marți de la Rotterdam, din etapa a patra a Ligii Campionilor.
Prorectorul ASE București a vorbit, în cadrul Galei MEDIAFAX 35, despre ce înseamnă presa independentă, într-o eră în care rețelele de socializare sunt tot mai în trend. „Din punctul de vedere al Academiei de Studii Economice, presa liberă înseamnă practic o presă independentă care furnizează…
Fostul lider liberal acuză PNL și USR că fac campanie permanentă și fug de problemele economice, deși au guvernat. Antonescu spune că e „absolut penibil” ca PNL, care a stat șapte ani la guvernare, să se delimiteze acum de situația actuală.
Conform statisticii oficiale, la finele anului trecut, resursele de energie totale disponibile au cumulat 42,8 milioane tone echivalent petrol, în creştere cu 1,9% faţă de anul 2024, ca urmare a creşterii importurilor cu 10,6%, a resurselor de gaze naturale utilizabile cu 7,5% şi a resurselor de…
Ne-am obișnuit să măsurăm securitatea unei țări numărând avioane, tancuri, militari și sisteme de apărare. Sunt capacități esențiale, iar România are obligația să investească în ele. Dar există o întrebare la care aceste numere nu răspund. Ce se întâmplă dacă, într-o singură zi, o regiune întreagă…
Russell a scris pe Instagram că sezonul s-a dezumflat repede din cauza ghinionului. Antonelli, 20 de ani, a câștigat titlul duminică, în Mexic, cu patru etape înainte de final și a devenit cel mai tânăr campion din istoria Formula 1.