Ministrul spune că Start-Up Nation ar fi ajuns la doar 2,12%, iar din bugetul de 230 de milioane de lei pentru promovare turistică s-ar fi cheltuit 16%. El îl acuză pe predecesorul său de la USR, Irineu Darău, că nu a folosit banii.
Gruparea susține că avaria a lăsat fără curent, local, Uzina Kamenski din regiunea Rostov, unde s-ar produce combustibil pentru rachetele Uragan, Smerci și Tornado-S. Rusia n-a confirmat incidentul.
Bihorul trebuie să treacă de la evacuarea excesului de apă la stocarea resurselor pentru irigații, în condițiile în care precipitațiile au scăzut dramatic în ultimii ani, a declarat joi, în ședința Colegiului prefectural, directorul Filialei Teritoriale de Îmbunătățiri Funciare Bihor, Claudiu…
DIICOT a invocat un nou dosar penal și susține că fostul candidat la președinție și-ar fi continuat activitățile presupus infracționale cât era sub control judiciar. Procurorii au adus și declarații noi ale unor martori.
Dan Air anunță că procesatorul de plăți Netopia nu mai transferă încasările din bilete începând cu 23 octombrie 2026, deși continuă să colecteze plățile pasagerilor. Compania susține că măsura a fost luată fără notificare prealabilă și este nejustificată. Suma reținută până în acest moment este de…
Prețul angro al gazelor a depășit 100 de euro pe megawatt-oră, iar Comisia Europeană cere statelor să ajute doar persoanele vulnerabile și industria. Comisarul Dan Jørgensen avertizează că numărul celor care nu-și pot plăti încălzirea ar putea crește.
Anunțat miercuri, 28 octombrie, Gemini 4 Carbon este prezentat de Google drept cel mai performant model AI al companiei. Acesta a fost dezvoltat pentru programare avansată, analiza sistemelor informatice și rezolvarea unor probleme tehnice complexe. Spre deosebire de chatboturile obișnuite, Carbon…
Laura Codruța Kövesi, al cărei mandat de șapte ani la conducerea Parchetului European se încheie vineri, avertizează că independența și credibilitatea instituției riscă să fie afectate de finanțarea insuficientă, întârzierile administrative și presiunile politice. Într-un interviu acordat…
Oboseala piloților reprezintă o problemă de siguranță în aviația europeană, potrivit unui raport bazat pe răspunsurile a aproape 7.200 de comandanți de aeronave și copiloți. Datele indică odihnă insuficientă, presiuni legate de programul de lucru și temeri privind eventualele consecințe…
Microsoft a depășit cu aproape 10 miliarde estimările analiștilor, deși a investit 45,2 miliarde în infrastructură, iar Azure a crescut cu 48%. Alphabet ar putea cheltui până la 205 miliarde de dolari anul acesta.
Un bărbat de aproximativ 40 de ani a fost arestat în legătură cu acest caz, potrivit postului public irlandez RTÉ. Femeia, descoperită fără viață într-o locuință din Finglas Femeia în vârstă de 48 de ani era originară din România. Potrivit RTÉ, polițiștii irlandezi, cunoscuți sub denumirea de…
Șefa Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara, Nicoleta Pordea, a declarat, joi, că în depozite există deja stocul necesar de sare și clorură de calciu pentru înlăturarea poleiului și a zăpezii de pe drumurile naționale și tronsoanele de autostrăzi din județele aflate în…
În Jakarta au fost mobilizați circa 14.000 de polițiști și militari, iar în zona Bundaran HI poliția a folosit tunuri de apă și gaze lacrimogene. Organizatorii cer declararea stării de urgență la nivel național din cauza incendiilor.
Marșul de protest #ParteneriatCivilACUM are loc sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 12:00, cu plecare din Piața Universității, în fața Teatrului Național București (parcul TNB), spre Piața Victoriei. Mișcarea Parteneriat Civil ACUM, înființată de Asociația MozaiQ împreună cu activista Aluziva, anunță…
La aproape 11 ani de la tragica noapte de 30 octombrie 2015 care a schimbat pentru totdeauna destinul a zeci de familii și a unei generații întregi, Cristi Filipescu, toboșar, tehnician de sunet și supraviețuitor al incendiului din Colectiv, a povestit fără cenzură despre realitatea de după noaptea…
Netanyahu invocă mii de plicuri cu bani și buletine pentru Raam, plus voturi sub identități false. Acuzațiile nu pot fi verificate independent, iar listele arabe au obținut un număr record de mandate, care le poate face decisive pentru viitorul guvern.
Valoarea leului a crescut şi comparativ cu dolarul, moneda americană fiind cotată la 4,7943 lei, în scădere cu 1,45 bani (-0,30%), comparativ cu miercuri, când s-a situat la 4,8088 lei. Moneda naţională s-a apreciat şi în raport cu francul elveţian, calculat de BNR la 5,7864 lei, în scădere cu…
Reforma administrativ-teritorială implică comasarea anumitor localități, însă realitatea este mai dificilă decât pe hârtie. Bogdan Șchiop, președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație, a explicat că numărul angajaților din primării este confundat cu cel al însoțitorilor…
Potrivit IPJ Sibiu, un șofer de 22 de ani ar fi intrat pe contrasens pentru că nu și-a adaptat viteza la condițiile de drum. Unul dintre răniți a fost scos din mașină de descarcerare.
Prețul grâului românesc a înregistrat o scădere semnificativă în ultimele zile, pe fondul evoluțiilor de pe piețele internaționale, dar România continuă să beneficieze de un avantaj competitiv față de alți mari exportatori europeni, transmite agro-tv.ro. Potrivit expertului în piețele de mărfuri…
Ness Proiect Europe, constructorul podului peste Prut de la Ungheni, a solicitat deschiderea procedurii de concordat preventiv. Cererea vine după ce o firmă din Cluj solicitase insolvența societății din Ploiești, apoi renunțase la demers. Alte companii au deschis procese pentru recuperarea unor…
Ministrul pune criza din programele naționale pe seama fostului șef al CNAS și promite să trimită Parchetului rezultatele controalelor. Lui Ilie Bolojan, care l-a acuzat că a lăsat urgențele fără bani, îi răspunde că „nu are viziune”.
Centrul Local de Combatere a Bolilor Sibiu a aprobat planul de măsuri după confirmarea unui focar de pestă porcină africană (PPA) într-o gospodărie din localitatea sibiană Veseud, comuna Slimnic, informează, joi, Prefectura Sibiu.
Încercările anterioare, din 2015 și 2022, eșuaseră. Inițiatorii au legat regimul sovietic de foametea și represiunile din Kazahstan, iar serviciile ucrainene de informații văd demontarea ca parte a desovietizării din Asia Centrală.
Doi participanți la o petrecere spun că au găsit în camera lor dispozitive care ar fi putut filma, iar un dispozitiv asemănător ar fi fost descoperit și în camera a trei tinere. Polițiștii au ridicat mai multe dispozitive electronice și medii de stocare.
Valentin Zlatev, fostul director general al Lukoil Bulgaria, acuzat de un fost ambasador american la Sofia de legături cu serviciile secrete ruse, administrează firma românească Sustainable Energy Supply North, filială a unei companii din Bulgaria. Firma românească are afaceri de sute de milioane…
O echipă de cercetători din Finlanda au descoperit că doar 30 de minute petrecute în saună, cu un duș scurt, cu apă rece, la jumătatea ședinței, determină o creștere bruscă a numărului de leucocite din fluxul sanguin. Aceste globule albe sunt esențiale pentru apărarea organismului, ajutând la…
Banii vin din fonduri europene nerambursabile și ar urma să finanțeze o rețea națională de centre de zi, comunități terapeutice și centre de recuperare. Prin program ar fi instruiți circa 2.500 de specialiști, iar centrele de postcură ar primi un cadru legal separat.
Datele prezentate de Federația Europeană a Industriilor și Asociațiilor Farmaceutice (EFPIA) arată că România are cel mai mare timp median de așteptare pentru accesul la medicamente inovatoare dintre cele 36 de țări analizate, în timp ce Germania se află la polul opus. Diferența este de peste 21…
Aproximativ 250 de proiectile din perioada Primului Război Mondial, care au ieșit la suprafață din ghețarii aflați în retragere rapidă din Dolomiții italieni, au fost îndepărtate de către geniști în ultimele luni, relatează CNN. Proiectile de artilerie, bombe de mortier și alte muniții au fost…