stiriperupte.ro Cele mai inteligente analize de știri AutentificareIntră
Meniu

Știri

Presa română, pusă față în față: ce spun toate la fel, unde se contrazic, cine a reacționat.

economie 31.10.2026 14:24 1 articol

Polonia, mai bogată decât Japonia la capitolul PIB pe cap de locuitor ajustat la paritatea puterii de cumpărare (PPC). Ce arată noile date ale FMI

În urmă cu treizeci și șase de ani, Lech Wałęsa, președinte al unei Polonii devastate, care tocmai ce scăpase de sub jugul sovietic, a transmis un mesaj care, probabil, la vremea aceea, a generat neîncredere: „Vom construi o nouă Japonie”, zicea el. Japonia era considerată cel mai mare miracol…

Actualizat 31.10.2026 la 14:28

31.10.2026 7:38 2 articole

Bărbat de 25 de ani, prins sub un mal de pământ, a fost scos decedat, după şapte ore de intervenţie / A fost găsit la o adâncime de peste 7 metri

Bărbatul în vârstă de 25 de ani, prins sub un mal de pământ care s-a surpat vineri în cartierul Obor din municipiul Călăraşi, a fost scos decedat, după şapte ore de intervenţie, relatează Agerpres. „Victima a fost găsită decedată, la o adâncime de aproximativ 7,5 metri, după şapte ore de eforturi…

Actualizat 31.10.2026 la 7:41

externe 31.10.2026 14:28 1 articol

Regele Charles al III-lea a reflectat asupra atrocităților coloniale în timpul vizitei în Guyana

Regele Charles al III-lea a reflectat vineri la atrocitățile coloniale cu prilejul vizitei în Guyana, o fostă colonie britanică, informează AFP. Însoțit de prim-ministrul din Guyana, Mark Phillips, Charles a depus coroane de flori la mormintele soldaților care au luptat pentru Regatul Unit înainte…

politică 31.10.2026 14:11 1 articol

Dominic Fritz, avertisment pentru premierul Luca Niculescu: Testul încrederii este „de câte ori va spune «NU» PSD-ului”

Președintele USR, Dominic Fritz, i-a transmis un avertisment premierului Luca Niculescu, în discursul susținut la congresul partidului de la Timișoara. Acesta a declarat că încrederea partidului său va depinde de capacitatea șefului Executivului de a se opune deciziilor PSD. Liderul USR se teme că…

Actualizat 31.10.2026 la 14:18

externe 31.10.2026 7:00 2 articole

Cum încearcă rețele asociate islamului politic să exploateze protestele din Europa. Cazul care a atras atenția anchetatorilor italieni

De la Franța și Spania până în Țările de Jos și Italia, anchetatorii europeni urmăresc modul în care organizații asociate islamului politic ar putea exploata protestele sociale pentru a-și extinde influența. Investigațiile vizează posibile tentative de infiltrare a mișcărilor spontane și de…

Actualizat 31.10.2026 la 7:13

energie 31.10.2026 14:06 1 articol

Stocarea energiei în baterii a crescut în ultimii 2 ani cât în 12, spune ministrul Energiei. „Trebuie să vorbim de un mix de stocare”

Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, a declarat, în cadrul interviului „În Fața Ta”, difuzat sâmbătă de la ora 14:00 la Digi24, că problema stocării energiei regenerabile trebuie abordată în primul rând având în vedere un mix care să asigure un consum și în sezonul rece, când, spre exemplu,…

Actualizat 31.10.2026 la 14:17

educație 31.10.2026 14:11 1 articol

Cazul Alexandru Toader. Liga Studenților Iași cere schimbarea legii: „Lipsa garanțiilor reale naște monștri în mediul universitar”

Liga Studenților Iași cere modificarea Legii învățământului superior, după arestarea preventivă a lectorului universitar Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, cercetat pentru viol și alte infracțiuni sexuale. Organizația solicită introducerea unor măsuri care să…

Actualizat 31.10.2026 la 14:15

sănătate 31.10.2026 7:00 2 articole

Medic: „Am avut paciente injectate cu silicon de construcții”. Injecțiile estetice, între frumusețe și riscuri extreme

Standardele de frumusețe impuse pe rețelele sociale le împing pe femei să-și asume riscuri extreme. Așa ajung pe mâna unor amatori, care pretind că pot face intervenții estetice. În cel mai bun caz, doar pierd bani. În cel mai rău, ele ajung la spital. Pacientă: Am cumpărat Botox din Coreea de…

Actualizat 31.10.2026 la 7:12

psihologie 31.10.2026 14:06 1 articol

Generozitatea ar avea mai puţin de a face cu bunătatea, ci mai mult cu atenţia

Cei mai generoşi oameni nu sunt neapărat mai calzi sau mai altruişti decât ceilalţi. Pur şi simplu sunt mai buni observatori, iar noi studii sugerează că este posibil să se reducă această diferenţă. Cercetătorii au reuşit recent să-i facă pe oameni mai generoşi modificând modul în care comunică…

economie 31.10.2026 13:51 1 articol

Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis în noiembrie

În perioada 6-13 noiembrie, se va desfășura cea de-a 11-a ediție din acest an a programului de titluri de stat Fidelis. Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis în noiembrie Ministerul Finanțelor lansează o nouă oportunitate de investiție pentru populație. În perioada 6-13 noiembrie,…

Actualizat 31.10.2026 la 14:06

31.10.2026 13:46 1 articol

Tavan prăbuşit la piscina unui hotel din Sibiu. Şase persoane, din care patru copii, au ajuns la spital

La un hotel de cinci stele situat la ieşirea din municipiul Sibiu spre comuna Răşinari, tavanul de rigips al piscinei s-a prăbuşit, afectând şase persoane, dintre care patru copii, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, scrie Agerpres. Conform reprezentanţilor ISU,…

energie 31.10.2026 13:31 1 articol

Este mai economic să lăsăm căldura pornită toată ziua sau să o oprim atunci când nu suntem acasă? Răspunsul unui expert în energie

Martin Lewis, un expert în economisire, tranșează dezbaterea care apare în fiecare iarnă cu privire la încălzire și la costurile pe care aceasta le implică pentru gospodării. În fiecare început de iarnă, planează o întrebare: este mai economic să lăsăm căldura pornită toată ziua sau să o oprim…

Actualizat 31.10.2026 la 13:46

știință 31.10.2026 13:32 1 articol

Cea mai mare urmă lăsată de un dinozaur are dimensiunea unui om adult și s-a păstrat până azi. Amprenta de 140 de milioane de ani, descoperită pe o plaja, poate fi văzută de oricine, dar doar câteva ore pe zi

Plajele din Australia ascund adevărate comori pentru paleontologi. Mii de urme de dinozauri, extrem de bine conservate, care pot fi observate doar preț de câteva ore, atunci când apele oceanului se retrag.Descoperirile au fost făcute în vestul Australiei, iar printre aceste fosile se numără și cea…

Actualizat 31.10.2026 la 13:44

apărare 31.10.2026 13:32 1 articol

Imaginile din satelit confirmă dezastrul de la baza aeriană Marinovka: Ucraina a distrus două avioane Su-34 pe care rușii le utilizau pentru a bombarda orașele ucrainene

Avion de bombardament Su-34, prezentat de ruși, în timp ce participă la așa-zisa „operație militară specială”, invadarea Ucrainei. Foto: Ministerul Apărării din Rusia Pierderile pe care aviația militară rusă le înregistrează, ca urmare a războiului din Ucraina, pot fi șterse din rapoartele…

Actualizat 31.10.2026 la 13:43

istorie 31.10.2026 13:36 1 articol

Un castel din secolul al XIII-lea a fost uitat de timp până când arheologii l-au găsit, după 800 de ani, în interiorul altui castel

Ceea ce părea a fi un castel victorian a dezvăluit rămășițele unei fortărețe medievale despre care se credea de mult timp că dispăruse. Cu zidurile sale de piatră și fațada victoriană, Castelul Roebuck pare desprins din decorul unui roman gotic, ridicându-se pe terenurile University College…

Actualizat 31.10.2026 la 13:42

turism 31.10.2026 13:36 1 articol

Dubai pregătește un mega-proiect de 5,13 miliarde de euro: o replică uriașă a Lunii, cu un hotel de 4.000 de camere și o capacitate de 2,5 milioane de turiști pe an

O stațiune din Dubai încearcă să facă posibil turismul spațial fără ca oamenii să fie nevoiți să urce vreodată într-o navă spațială, prin construirea unei replici uriașe a Lunii în vârful unui zgârie-nori. Antreprenorul canadian Michael Henderson își imaginează construirea unei replici a Lunii, cu…

Actualizat 31.10.2026 la 13:40

istorie 31.10.2026 13:34 1 articol

Ioan Holender s-a întors în locul unde, în urmă cu 70 de ani, a participat la revolta studenților / Momentul care i-a schimbat viața: nu a mai devenit inginer în România, dar a ajuns cel mai longeviv director al Operei de Stat din Viena

În anul 1956, pe fondul informațiilor venite din Ungaria despre invazia armatei sovietice și înăbușirea revoluției anticomuniste, studenții de la Institutul Politehnic din Timișoara au pornit o revoltă. Pe 30 octombrie, aceștia au organizat o întrunire la Cantina Politehnicii, unde au formulat o…

Actualizat 31.10.2026 la 13:40

31.10.2026 13:26 1 articol

Atac armat într-un magazin de Halloween din California. Un mort și șase răniți, dintre care trei în stare gravă

O persoană a murit, iar alte șase au fost rănite într-un atac armat produs vineri seară într-un magazin de articole de Halloween din Fairfield, California. Trei dintre răniți se află în stare gravă, iar autorul atacului nu a fost identificat deocamdată, potrivit poliției locale, citate de AFP și…

Actualizat 31.10.2026 la 13:39

apărare 31.10.2026 13:21 1 articol

SUA dau undă verde vânzării a 500 de rachete Patriot către Ucraina. Numai că livrarea ar putea dura chiar câțiva ani

Autor: Euronews Americanii au aprobat vânzarea către Ucraina a 500 de rachete interceptoare PAC-3 MSE pentru sistemele antiaeriene Patriot. Contractul are o valoare de 2,1 miliarde de dolari și achiziția va fi finanțată cu sprijinul Canadei, Germaniei, Norvegiei și al Uniunii Europene, printr-un…

Actualizat 31.10.2026 la 13:36

justiție 31.10.2026 13:16 1 articol

Un bărbat din Republica Moldova, reținut pentru trafic de migranți: i-a cerut 1.200 de dolari unui ucrainean

„În cursul serii trecute, în jurul orei 21.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Poienile de Sub Munte (județul Maramureș), aflați în misiune în zona de responsabilitate, au depistat – în localitatea Repedea – un cetățean străin. Din primele verificări au…

Actualizat 31.10.2026 la 13:28

sănătate 31.10.2026 13:21 1 articol

Pliculețele de ceai ar putea elibera până la 2500 de microplastice

Mai multe studii au semnalat eliberarea de particule din pliculețele de ceai, precum și migrarea altor substanțe chimice asociate materialelor plastice, cum ar fi esterii ftalați (PAE) și bisfenolul A (BPA), care sunt adăugate în timpul procesului de fabricație pentru a crește flexibilitatea,…

Actualizat 31.10.2026 la 13:28

energie 31.10.2026 13:15 1 articol

Când va începe producția de gaze din Neptun Deep. Chisăliță: E foarte important ca gazele din Marea Neagră să fie folosite în economie

Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, a declarat, în cadrul interviului „În Fața Ta”, difuzat sâmbătă de la ora 14:00 la Digi24, că proiectul Neptun Deep este în mare parte în grafic să intre în producție „undeva în trimestrul 3 din 2027”. Iar acesta a mai spus că lucrează la o politică pentru…

Actualizat 31.10.2026 la 13:27

sănătate 31.10.2026 13:26 1 articol

Rusia refuză să ofere OMS detalii despre moartea cercetătoarei din institutul care studiază ciuma. Cinci solicitări fără răspunsuri clare

Institutul de Cercetare Ştiinţifică pentru Combaterea Ciumii din Irkutsk pentru Siberia şi Orientul Îndepărtat, situat în oraşul Shelekhov, unde, în urmă cu o lună, s-a infectat angajata Daria Shipilova, a primit timp de peste un deceniu avertismente din partea autorităţilor de supraveghere, care…

Actualizat 31.10.2026 la 13:27

politică 31.10.2026 12:38 1 articol

Bolojan critică PSD după rectificarea bugetară: „Încercați să guvernați mai bine decât ați făcut-o data trecută”

Fostul premier Ilie Bolojan a criticat vineri PSD, după adoptarea rectificării bugetare, și le-a cerut social-democraților să se concentreze pe guvernare. „Tot e bine că PSD și-a adus aminte de urgențele reale, acelea care au impus votul de necesitate, pentru că fostul guvern nu avea instrumentele…

Actualizat 31.10.2026 la 13:26

tehnologie 31.10.2026 12:58 1 articol generat automat

Rusia a pierdut al doilea satelit Rassvet, rețeaua gândită ca rival al Starlink

Satelitul Rassvet-3 nr. 17 a ars pe 30 octombrie, după ce nu și-ar fi pornit motorul pentru ridicarea orbitei. Din ceilalți 30 de sateliți, 26 au ajuns la circa 500 de kilometri, iar Bureau 1440 ar testa deja terminale în zone izolate.

Actualizat 31.10.2026 la 13:25

istorie 31.10.2026 12:43 1 articol

Fritz, mesaj la 70 de ani de la revolta anticomunistă din Timișoara. Nouă ediție a Forumului pentru Valori Europene

Dominic Fritz a transmis un mesaj, pe Facebook, la împlinirea a 70 de ani de la revolta studențească anticomunistă din Timișoara. De asemenea, anunță o nouă ediție a Forumului pentru Valori Europene, care va avea loc săptămâna viitoare. Dominic Fritz a amintit de revolta studenților din Timișoara…

Actualizat 31.10.2026 la 13:24

politică 31.10.2026 12:50 1 articol

PNL se implică direct în campania din USR. Îndemnul lui Mircea Fechet

Deputatul PNL Mircea Fechet intervine în competiția internă din USR, cu o zi înaintea Congresului de la Timișoara, unde vor fi aleși cei 24 de membri ai Biroului Național. Fostul ministru PNL al Mediului le transmite membrilor USR că Diana Buzoianu și Radu Miruță reprezintă cele două opțiuni care…

Actualizat 31.10.2026 la 13:22

energie 31.10.2026 13:05 1 articol generat automat

Pană majoră de curent în Kaliningrad, după oprirea de urgență a celei mai mari termocentrale

Au fost afectate orașul Kaliningrad și mai multe localități din regiune. Operatorul Rosseti promitea că alimentarea revine într-o oră, dar locuitorii s-au plâns de întreruperi repetate și de probleme cu apa și căldura.

Actualizat 31.10.2026 la 13:20