Lumea s-a îmbogățit cu 40.000 de miliarde de dolari într-un an. Aproape 60% din acești bani există doar pe hârtie
Un raport al McKinsey Global Institute măsoară pentru al cincilea an consecutiv „bilanțul planetei" și ajunge la o concluzie incomodă: averea globală a atins un nou record, dar creșterea vine aproape integral din scumpirea activelor existente, nu din construirea de lucruri noi. Iar cele mai mari dezechilibre sunt produse de cele două economii mari ale lumii, Statele Unite și China.
Companiile își evaluează sănătatea financiară în două feluri. Se uită la contul de profit și pierdere, adică la cât au încasat și cât au cheltuit într-un an, dar se uită și la bilanț, adică la ce dețin și ce datorează la un moment dat. Economiștii care analizează economia mondială se uită aproape exclusiv la primul instrument, la fluxuri: PIB, inflație, șomaj, deficit.
De cinci ani, McKinsey Global Institute încearcă să acopere golul și construiește ceea ce numește bilanțul global, adică inventarul tuturor activelor, datoriilor și averilor din lume. Ediția din 2026, publicată pe 23 iulie, are 42 de pagini și acoperă 23 de economii care reprezintă aproximativ 70% din PIB-ul mondial. Printre ele se află și România.
Concluzia principală se poate rezuma într-o frază: averea lumii crește mai repede decât economia reală care ar trebui să o susțină, iar decalajul s-a adâncit exact în ultimul an.
Cât valorează planeta
Cifrele sunt greu de cuprins cu mintea, dar merită parcurse pentru că dau proporțiile.
În 2025, totalul activelor din bilanțul global a ajuns la aproape 1,8 cvadrilioane de dolari, adică 1.800 de trilioane, în creștere de la 1,7 cvadrilioane în 2024.
Din această sumă, activele reale, adică lucrurile care există fizic sau ca proprietate intelectuală, însemnând imobiliare, infrastructură, utilaje și echipamente, brevete și softuri, valorează 620 de trilioane de dolari.
Peste ele se suprapune un strat financiar, format din acțiuni, obligațiuni, credite, depozite și pensii. Aici, fiecare activ al cuiva este datoria altcuiva, deci la nivel global se anulează reciproc. Valoarea acestui strat financiar este aproape egală cu cea a activelor reale.
Sectorul financiar propriu-zis, adică băncile și instituțiile care intermediază toate aceste fluxuri, a ajuns la 550 de trilioane de dolari, echivalentul a 90% din valoarea tuturor activelor reale ale planetei.
Averea netă, adică activele minus datoriile, se ridica la 600 de trilioane de dolari, din care 95% aparțin gospodăriilor. Averea gospodăriilor a atins 570 de trilioane, cu 40 de trilioane mai mult decât în 2024 și de peste patru ori mai mult decât în anul 2000.
Statele Unite dețin cea mai mare felie, 30% din averea gospodăriilor la nivel mondial. Urmează zona euro cu 14% și China cu 13%.
Ce înseamnă „avere pe hârtie"
Aici intervine partea cea mai interesantă a raportului, și cea care ar trebui să dea de gândit.
Averea unei societăți poate crește în două feluri fundamental diferite. Primul: se construiesc lucruri noi. Se ridică fabrici, se pun utilaje, se construiesc locuințe, se dezvoltă infrastructură, se investește în cercetare. Averea crește pentru că există efectiv mai multe lucruri de valoare decât înainte.
Al doilea: lucrurile care existau deja se scumpesc. Nu s-a construit nimic, dar apartamentul, acțiunea sau terenul valorează pe hârtie mai mult decât anul trecut. Proprietarul se simte mai bogat, statisticile îl arată mai bogat, dar economia reală nu are nimic în plus.
McKinsey numește al doilea tip „avere pe hârtie" și îl consideră un semnal de alarmă atunci când devine dominant. Motivul este simplu: prețurile umflate se corectează, mai devreme sau mai târziu, iar când o fac, averea dispare la fel de repede cum a apărut.
În 2025, doar 20% din creșterea averii gospodăriilor a venit din investiții noi nete, adică din construirea efectivă de lucruri, față de o medie de 30% în perioada 2000 până în 2024. Aproape 60% a venit din scumpirea activelor existente peste nivelul inflației generale, față de aproximativ o treime cât era media istorică.
Cu alte cuvinte, raportul dintre avere reală și avere iluzorie s-a înrăutățit semnificativ chiar în ultimul an.
S-a schimbat și sursa îmbogățirii. Din anul 2000 până acum, imobiliarele au generat peste jumătate din creșterea averii mondiale. În 2025, acțiunile au produs 57% din averea nouă, iar imobiliarele doar 15%. Ritmul de creștere a averii gospodăriilor a accelerat la 7,3%, față de o medie anuală de 5,9% începând din 2000.
De ce contează raportul dintre active și PIB
Metoda de lucru a raportului merită explicată, pentru că este intuitivă odată înțeleasă.
La o companie, investitorii se uită la raportul dintre prețul acțiunii și profit, adică la cât plătesc pentru fiecare leu de câștig anual. Dacă raportul urcă foarte sus, înseamnă fie că piața se așteaptă la profituri mult mai mari în viitor, fie că acțiunea este scumpă și urmează o corecție.
McKinsey aplică aceeași logică la scara unei țări. Se uită la raportul dintre valoarea unei clase de active și PIB. Pe termen lung, cele două ar trebui să evolueze împreună, pentru că economia este cea care produce veniturile din care se plătesc și se justifică activele. Când un raport se rupe de media lui istorică și rămâne acolo ani la rând, este un semnal că undeva se acumulează un dezechilibru.
Nu există un prag magic peste care lucrurile devin nesănătoase. Există însă comparația cu propria medie pe 25 de ani și comparația între țări, iar acestea spun destule.
Imobiliarele s-au liniștit, acțiunile nu
Pe ansamblu, vestea bună a raportului este că multe categorii au revenit spre normalitate.
Imobiliarele, cel mai mare activ individual din bilanțul global și principala componentă a averii gospodăriilor în majoritatea țărilor, au scăzut raportat la PIB aproape peste tot. În zona euro și în China, raportul a coborât la nivelurile de acum două decenii. Excepția majoră este Australia, unde imobiliarele au crescut cu peste zece puncte procentuale din PIB și au ajuns la 4,5 ori PIB-ul, cel mai ridicat nivel din eșantion.
Datoria gospodăriilor scade și ea în majoritatea economiilor. În Statele Unite și în Europa a revenit la nivelurile de la începutul anilor 2000.
Datoria companiilor este sub sau în linie cu media ultimilor 25 de ani în mare parte din lume.
Problema este în altă parte.
Statele Unite: bursa a devenit economia
Acțiunile americane sunt povestea centrală a anului. Valoarea lor a ajuns la 3,7 ori PIB-ul american, aproape dublu față de media istorică.
Mai spectaculos este însă un alt indicator: raportul dintre valoarea de bursă a companiilor și valoarea netă a activelor pe care le dețin efectiv. În teorie, pe termen foarte lung acest raport ar trebui să tindă spre 1, adică bursa ar trebui să valoreze cam cât ar costa să reconstruiești companiile de la zero. În majoritatea țărilor analizate, raportul se învârte în jurul valorii de 1. În Statele Unite a ajuns la 2,4.
De unde vine diferența? În primul rând din profituri. Ponderea profiturilor corporative în PIB-ul american s-a dublat față de media dinainte de anul 2000. În al doilea rând, din tehnologie și inteligență artificială: puțin peste 50% din creșterea capitalizării bursiere a indicelui S&P 500 între 2021 și 2025 a venit de la cele șapte companii mari asociate cu AI.
Există și un contraargument, pe care raportul îl menționează: poate că statisticile subevaluează proprietatea intelectuală a giganților tech, iar activele lor reale sunt mai mari decât par. McKinsey răspunde că, pentru ca acest argument să funcționeze, ar trebui să presupunem că investițiile în proprietate intelectuală nu se depreciază niciodată și nu devin nicidoată învechite, în timp ce institutele de statistică lucrează în general cu o durată de viață utilă de trei până la șapte ani.
Miza este mare și pentru restul lumii. Statele Unite generează aproape jumătate din valoarea acțiunilor din întregul eșantion analizat, iar peste o treime din acțiunile emise de companiile americane sunt deținute de investitori străini. Poziția investițională externă netă a Statelor Unite a ajuns la aproximativ minus 90% din PIB, iar jumătate din acest deficit este format din acțiuni. La polul opus, Japonia și Germania au poziții pozitive de aproape 90% din PIB.
Concluzia raportului este directă: evaluările bursiere americane sunt sustenabile doar dacă profiturile companiilor continuă să crească mai repede decât economia. Dacă nu, corecția va fi resimțită global, pentru că acțiunile reprezintă aproape 40% din averea gospodăriilor americane.
La aceasta se adaugă datoria publică americană, aflată la aproximativ 120% din PIB. Pentru a stabiliza bugetul ar fi nevoie de o economisire suplimentară de aproximativ trei puncte procentuale din PIB.
Aici apare o schimbare de context pe care raportul o subliniază. Timp de peste un deceniu, dobânzile au fost mai mici decât ritmul de creștere economică, ceea ce permitea statelor să se împrumute continuu fără ca datoria raportată la PIB să crească. Economia creștea mai repede decât costul împrumutului. Unele estimări arată că în 2025 semnul s-a inversat în Statele Unite, iar dobânzile au depășit așteptările de creștere. Când se întâmplă asta, statele nu mai pot pur și simplu să crească suficient pentru a scăpa de datorie.
China: datorii corporative fără precedent
Dacă în America dezechilibrul e la bursă, în China e la datorii.
Datoria companiilor chineze a ajuns la 1,7 ori PIB-ul, adică dublul mediei globale, și a crescut cu încă șase puncte procentuale doar în 2025. Raportată la activele reale ale companiilor, datoria este de aproximativ 80%, în condițiile în care intervalul obișnuit în celelalte țări este între 40% și 50%.
Contextul face cifra mai îngrijorătoare: aproape 30% dintre firmele chineze au înregistrat pierderi în 2025, iar prețurile la producător scad continuu din a doua jumătate a lui 2022.
În paralel, datoria guvernamentală a crescut cel mai rapid din întreg eșantionul, cu nouă puncte procentuale din PIB. Iar masa monetară, măsurată prin numerar și depozite, a crescut cu zece puncte procentuale din PIB, pe fondul creditării masive acordate companiilor.
China trece, în evaluarea McKinsey, printr-o corecție parțială de bilanț, cu prăbușirea multianuală a valorilor imobiliare compensată prin cheltuieli guvernamentale și investiții corporative, în special ale companiilor de stat. Ieșirea din această situație ar cere o creștere a consumului intern cu peste șase puncte procentuale din PIB, ceea ce presupune reforme în sănătate și pensii, adică exact lucrurile care i-ar face pe chinezi să economisească mai puțin de teamă.
Europa: stagnare confortabilă
Pentru Europa, diagnosticul este mai puțin dramatic, dar poate mai deprimant.
Bilanțurile europene sunt, per ansamblu, mai echilibrate decât cel american, cu câteva excepții precum datoria publică a Italiei. Problema nu este dezechilibrul, ci lipsa de mișcare.
Productivitatea stagnează în cele trei mari economii, Germania, Franța și Italia. Rata de economisire a populației rămâne ridicată, 15,1% în 2025, față de o medie de 12,5% în deceniul dinainte de pandemie, semn de cerere internă slabă. Averea pe cap de locuitor a scăzut în termeni de putere de cumpărare în Germania și în Franța, în principal din cauza scăderii prețurilor imobiliare. Investiția productivă rămâne sub media globală și sub nivelul de dinainte de pandemie.
Cifra care rezumă problema: decalajul de investiții corporative dintre Europa și Statele Unite este de 700 de miliarde de dolari, echivalentul a aproximativ trei puncte procentuale din PIB.
Există și un risc suplimentar, energia. Inflația anuală din zona euro a urcat la 3,0% începând din aprilie 2026, împinsă de costurile energetice, în timp ce fără componenta energie se situa între 2,0% și 2,5% în prima jumătate a anului.
Merită notat, pentru cititorul din regiune, că Polonia apare de mai multe ori pe partea bună a statisticilor: printre țările cu cea mai mare creștere a averii gospodăriilor în dolari, alături de Irlanda, Spania și Suedia, și pe primul loc la creșterea stocului de active productive. Este exact tipul de creștere pe care raportul îl consideră sănătos, adică bazat pe investiție reală, nu pe scumpirea a ceea ce exista deja.
Patru moduri în care se poate termina
Partea finală a raportului este cea mai utilă pentru cititorul obișnuit, pentru că explică ce se poate întâmpla când bilanțul unei economii se rupe de realitatea din spatele lui. Există patru scenarii.
Accelerarea productivității. Economia începe efectiv să producă mai mult, veniturile cresc și ajung din urmă evaluările umflate. Este singurul scenariu în care nimeni nu pierde nimic. Analogia istorică este Statele Unite la sfârșitul anilor 1990.
Inflație susținută. Prețurile cresc, PIB-ul nominal urcă și ajunge din urmă valoarea activelor, iar datoriile devin mai ușor de suportat. Bilanțul se reechilibrează, dar averea reală se erodează pe drum. Este ceea ce s-a întâmplat în bună măsură după pandemie.
Stagnare seculară. Nu se corectează nimic. Activele rămân scumpe, dobânzile și investițiile rămân mici, creșterea economică rămâne anemică. Averea pare că se menține, dar riscul se acumulează. Este deceniul dinainte de pandemie, pentru Europa și America.
Resetarea bilanțului. Prețurile activelor se prăbușesc, urmează dezîndatorare și insolvențe, iar averea se evaporă. Analogia este deceniul pierdut al Japoniei, după spargerea bulei imobiliare și bursiere din anii 1990.
În acest moment, potrivit raportului, Statele Unite se află pe traiectoria accelerării productivității, dar cu riscuri serioase de a aluneca spre inflație susținută sau spre resetare. Zona euro gravitează spre stagnare seculară. China trece deja printr-o resetare parțială.
Fiecare economie are, spun autorii, un factor decisiv care o poate muta de pe o traiectorie pe alta. Pentru Statele Unite, profiturile companiilor și disciplina bugetară. Pentru Europa, investiția. Pentru China, consumul intern.
De ce ar trebui să ne intereseze
Este ușor să tratezi un raport despre cvadrilioane ca pe o curiozitate statistică. Există însă cel puțin trei motive pentru care concluziile lui ating pe oricine.
Primul: când activele se scumpesc mai repede decât crește economia, capitalul se duce spre cumpărarea a ceea ce există deja, adesea pe datorie, în loc să meargă spre investiții care produc creștere pe termen lung. Economia rămâne fără combustibil exact în momentul în care pare cea mai prosperă.
Al doilea: scumpirea activelor adâncește inegalitatea. Cei care dețin deja proprietăți și acțiuni se îmbogățesc, iar cei care încearcă să intre pe piață, cum sunt tinerii care vor să cumpere prima locuință, găsesc ușa tot mai închisă. Raportul oferă o ilustrare brutală pentru Statele Unite: averea medie pe cap de locuitor a primului 1% este de 17,5 milioane de dolari, în timp ce la jumătatea de jos a populației este de 9.600 de dolari.
Al treilea: averea gospodăriilor nu este izolată de restul sistemului. Aproape jumătate din ea constă în creanțe asupra companiilor și a statelor, sub formă de acțiuni, obligațiuni, fonduri și pensii. Dacă acele companii nu produc profiturile așteptate sau dacă acele state ajung în dificultate, pierderea nu rămâne la ele. Ajunge, prin fondul de pensii sau prin portofoliul de investiții, direct în buzunarul oamenilor.
Sursa: McKinsey Global Institute, „The global balance sheet 2026: Imbalance and divergence", raport publicat pe 23 iulie 2026. Analiza acoperă 23 de economii care reprezintă aproximativ 70% din PIB-ul mondial, între care și România.