Egipt și Turcia se luptă pentru controlul gazelor din estul Mediteranei. Miza nu mai este doar zăcământul

Bătălia pentru supremația energetică în estul Mediteranei s-a mutat de la disputa asupra zăcămintelor de gaze naturale la controlul infrastructurii de export. Egiptul deține un avantaj decisiv: este singura țară din regiune cu terminale de lichefiere la Idku și Damietta, capabile să exporte gaze naturale lichefiate la scară largă. Aceste instalații sunt deja folosite pentru exporturile din zăcămintele israeliene Leviathan și Tamar, iar Cipru a semnat un acord pentru reexportarea gazelor sale prin aceeași rută. Egiptul a consolidat și mai mult poziția prin semnarea unui acord preliminar pentru aprovizionarea Libanului și Siriei, și prin accesul la șase nave multifuncționale de stocare și regazificare.

Turcia încearcă să se transforme într-un hub regional prin diversificarea furnizorilor și dezvoltarea propriei infrastructuri: dispune de cinci terminale de regazificare și investește în exploatarea zăcămintelor din Marea Neagră. Totuși, adevărata provocare pentru Ankara nu este capacitatea tehnică, ci credibilitatea, potrivit analistului Cyril Widdershoven. Turcia riscă să fie percepută drept un centru de redirecționare a gazelor rusești, o poziție care ar putea compromite ambițiile sale de hub energetic regional. Construirea unei infrastructuri similare de la zero ar necesita aproape un deceniu și investiții între 6 și 10 miliarde de dolari.