Manevrele Koalicja 2026 au loc în noiembrie în Polonia, în spațiul aerian al României și în vestul Mării Negre. Sunt primul test al forței conduse de Franța și Regatul Unit pentru garantarea unui eventual acord de pace cu Rusia.
Premierul Luca Niculescu va avea săptămâna viitoare prima întâlnire cu liderii sindicatelor și ai patronatelor, în cadrul Consiliului Național Tripartit, în contextul nemulțumirilor legate de salarii, pensii și creșterea costului vieții. Sindicaliștii cer măsuri pentru protejarea puterii de…
Rezultatul ar putea modifica inclusiv teoriile despre evoluția câmpului magnetic care protejează planeta, potrivit publicației Science. Fierul s-a comportat diferit la presiuni și temperaturi extreme Timp de decenii, experimentele și simulările computerizate au indicat că atomii de fier din…
Premierul Luca Niculescu are programate luni, 25 octombrie, două întâlniri, una cu guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, și cealaltă cu reprezentanții mediului de afaceri, potrivit programului oficial al prim-ministrului. Prima întrevedere este programată la ora 11:00, la…
Sute de susținători ai lui Călin Georgescu au ajuns duminică 25 octombrie, în fața Arestului Central, pentru a-și exprima revolta față de arestarea fostului prezidențiabil. Mulțimea de oameni scandează „Nu cedăm” sau „Căline, suntem aici cu tine”. Printre manifestanți, se află și jurnalistul Robert…
Ordinul CDC intră în vigoare la 3 noiembrie și se aplică și cetățenilor americani și pasagerilor în tranzit. Companiile aeriene vor refuza îmbarcarea celor fără declarație, iar informațiile false pot fi pedepsite cu închisoare.
Directorul muzeului pune valoarea derizorie pe seama inventarelor din comunism și spune că nu are bani pentru expertize de zeci de mii de euro. Consiliul Județean Prahova promite reevaluarea tablourilor când va avea buget.
Conform datelor prezentate în această lună de companie, furnizorul de componente auto ZF Friedrichshafen și-a majorat semnificativ profitul operațional ajustat în primele nouă luni ale anului. Rezultatul înainte de dobânzi și impozite (EBIT) a crescut, comparativ cu aceeași perioadă a anului…
Un bărbat în vârstă de 28 de ani a fost reținut duminică la Belgrad, în apropiere de piața Kalenic. El a agresat-o pe Angelina Vucic, mama fostului președinte al Serbiei, Aleksandar Vucic, înainte de prânz. Procurorii îl acuză pe tânăr de comiterea infracțiunii de tâlhărie, după ce a bruscat-o pe…
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut, în această săptămână, 3,86 miliarde de lei la capitalizare (-0,55%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu 9,65 milioane de lei (+2,47%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la…
O coliziune între trei autoturisme a avut loc, duminică, pe autostrada A3 Bucureşti-Braşov, la kilometrul 36, pe sensul de mers spre Bucureşti, în urma impactului, o persoană suferind leziuni. Traficul rutier este oprit pe a doua bandă şi se circulă îngreunat pe banda de urgenţă şi prima…
Fizicianul francez Claude Cohen-Tannoudji, ale cărui cercetări, recompensate cu Premiul Nobel, au transformat capacitatea oamenilor de știință de a controla atomii cu ajutorul luminii laser și a cărui carieră a fost marcată de legături strânse cu Israelul, a murit joi, 22 octombrie, la Paris,…
Flavio Bolsonaro a câștigat primul tur cu 47% din voturi, dar sondajele îl arată acum la egalitate cu Lula. În ajunul votului, peste un milion de oameni au venit la mitingul lui Lula de pe plaja Copacabana.
Un român în vârstă de 37 de ani a fost condamnat la 25 de ani de închisoare în Marea Britanie pentru violarea și exploatarea sexuală a unor femei recrutate din România sub pretextul unei vacanțe, relatează Manchester Evening News. Ionuț-Robert Marghiol conducea o grupare de criminalitate…
Organizatorii de la ASO și Saudi Motorsport Company au decis împreună mutarea competiției programate între 1 și 15 ianuarie, după evenimentele recente din Orientul Mijlociu. Noua țară gazdă urmează să fie anunțată în zilele următoare.
Ministrul Educației susține că atacul elevului de 13 ani de la Bistrița a fost premeditat și că băiatul s-ar fi radicalizat online. Costreie vrea să ceară date de la SRI și să refacă statutele profesorului și elevului.
Donald Trump a lansat o serie de critici virulente la adresa predecesorului său, Barack Obama, pe rețeaua Truth Social, în timp ce a făcut campanie pentru un candidat republican din Michigan la Camera Reprezentanților din Congresul SUA. Liderul republican de la Casa Albă l-a calificat pe democratul…
Rusia și Ucraina și-au exprimat disponibilitatea de a relua negocierile de pace mediate de SUA, însă dezacordurile privind teritoriile și garanțiile de securitate evidențiază obstacolele care stau în calea încheierii războiului Rusia și Ucraina și-au exprimat disponibilitatea de a relua…
Arabia Saudită a anunțat duminică reluarea parțială a operațiunilor aeroportului din Riad, lovit de rebelii yemeniți Houthi, deși aceștia amenință cu noi atacuri, transmite Reuters. Au fost redeschise două terminale - numărul 1 pentru zboruri interne și numărul 2 pentru curse…
Iată posturile disponibile la Kaufland şi salariile oferite: Şef de raion la Năsăud, cu normă întreagă, ofertat cu salariu net de circa 4.300 de lei lunar, echivalentul unui brut de 7.400 de lei lunar, şi cu tichete de masă, conform anunţului de recrutare consultat de Economica.net. Se califică…
Emil Boc, primarul Clujului, a ținut un discurs duminică, de Ziua Armatei. Acesta susține că România a ajuns într-o situație fără precedent, după revoluția din 1989. „Trăim astăzi cele mai dificile momente de după 1989. Lumea se schimbă sub ochii noștri, războiul este din nou în Europa, dar partea…
Peste un milion de doze din stocurile UE au ajuns în țară. ANSVSA spune că vaccinarea e obligatorie și se face fără cererea crescătorilor, dintre care unii o refuză. MAI avertizează că există încercări de a-i instiga pe fermieri la proteste.
Numărul depășește de peste 2,5 ori totalul de 59 din tot anul 2025. Aeronavele chineze au provocat alte 285 de interceptări, iar bombardiere rusești Tu-95 au zburat împreună cu avioane chineze pe lângă teritoriul japonez.
Părintele Gabriel Cazacu, de la Mănăstirea Cașin, spune că pachetele pot conține fructe de sezon, pâine, colaci, sarmale sau plăcintă cu mere ori dovleac. Preotul îi îndeamnă pe credincioși să se roage pentru cei adormiți și să le viziteze mormintele.
Liderul mondial a câștigat finala într-o oră și 17 minute. Este al patrulea trofeu al ei în 2026, după Australian Open, US Open și Stuttgart, iar Rîbakina a ajuns la 15 titluri în carieră.
Fostul candidat la președinția României și premier, Victor Ponta, neagă orice legătură cu campania pro-Vucic desfășurată pe Facebook și în care e implicată firma unui fost membru al echipei sale din campania electorală din 2025, care are domiciliul și în Franța. Firma B Mobile, deținută de Andrei…
Postul intermitent a câştigat o atenţie semnificativă în ultimii ani pentru potenţialele sale beneficii pentru sănătate, inclusiv pierderea în greutate, îmbunătăţirea sănătăţii metabolice şi chiar longevitatea. Pe măsură ce din ce în ce mai mulţi oameni îl încearcă drept posibil mijloc de…
Fostul director al proiectului a demisionat în septembrie, după ce a aflat de legăturile cu Novatek. Rușii confirmă că vor să devină acționari minoritari, iar Witkoff și Kushner ar fi discutat cooperarea cu Putin.
Ciprian Ciucu, generos pe banii publici. Cetățenii din Sectorul 6 vor avea un șoc când vor vedea ce datorii au Locatarii din 7 blocuri reabilitate din banii Primăriei Sectorului 6 au fost păsuiți ani de zile de edilul de atunci, Ciprian Ciucu, pentru datorii de peste 4,5 milioane de lei. Banii…
Costurile ridicate cu forța de muncă și energia, numărul mai redus de ore lucrate și productivitatea mai scăzută sunt printre factorii care afectează competitivitatea industriei europene în raport cu China și alte regiuni din afara UE, arată o comparație privind trei fabrici Volkswagen dintr-un…