Odată cu răcirea vremii, apare întrebarea pe care și-o pun mulți români: când este momentul potrivit să pornim centrala termică și la câte grade trebuie setat termostatul pentru a avea o locuință confortabilă, fără facturi prea mari la energie? Specialiștii recomandă să ținem cont atât de…
Ediția londoneză are loc între 2 și 7 decembrie, iar la Colchester sunt programate trei proiecții pe 28 și 29 noiembrie. Programul include „Reconstituirea” lui Pintilie, iar Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a alocat 156.395 de lei.
Serviciul Român de Informații a făcut o amplă trecere în revistă a acțiunilor de sabotaj din Europa coordonate direct de către Moscova și a venit cu mai multe sugestii care ar trebui să-i pună în gardă pe români pentru a nu ajunge să comită acțiuni de sabotaj, chiar fără să știe. Ofițerii din…
Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmaeil Baqaei, a acuzat luni Washingtonul că confundă în mod repetat diplomaţia cu impunerea unor cerinţe Teheranului. Potrivit agenţiei IRNA, acesta a declarat că administraţia americană şi-a exprimat sprijinul pentru negocieri cu puţin…
„Opt au fost retrași până acum”, a anunțat marți ministrul sud-coreean de Externe, Cho Hyun. Acesta a adăugat că retragerea a fost inevitabilă, având în vedere eșecul Ucrainei de a aborda în mod adecvat problema, notează Yonhap News. Potrivit presei sud-coreene, Cho a făcut aceste remarci în…
Satelitul OBRIA NANO, construit de HIMERA și compania daneză GomSpace, a fost lansat pe 1 octombrie cu SpaceX. Proiectul vizează o constelație care să acopere toată Ucraina și să reducă dependența de furnizorii externi.
Regimentul 146 de reparații și recuperare a publicat imagini cu suspensia unui MaxxPro aflat într-un atelier, unde doi militari lucrează sub vehicul. Pe caroseria blindatului se vede o plasă metalică montată ca protecție împotriva dronelor FPV rusești.
Rusia încurajează mutarea propriilor cetățeni în zonele ocupate din sudul Ucrainei, oferindu-le stimulente financiare și salarii mai mari. În regiunea Herson, aceste măsuri sunt însoțite, potrivit autorităților ucrainene, de evacuarea forțată a locuitorilor și confiscarea proprietăților…
Republica Moldova ar putea începe importul de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep, din Marea Neagră, începând cu toamna anului 2027. Gazele din România ar urma să ajungă în țara vecină odată cu debutul noului an gazier, iar apropierea sursei de aprovizionare va reduce semnificativ costurile de…
Majestatea Sa Custodele Coroanei, Margareta, și Alteța Sa Regală Principele Radu au vizitat Statul Major al Forțelor Terestre, unde s-au întâlnit cu generalul-locotenent Ciprian Marin, șeful SMFT, și cu generali și ofițeri superiori din conducerea Forțelor Terestre Române. Programul a debutat cu…
Un bărbat înarmat cu un cuțit a fost reținut după ce s-a apropiat de liderul partidului israelian de centru stânga „Democrații”. Yair Golan, cel care a înființat partidul „Democrații” pe 18 martie 2024, a votat marți cu ocazia alegerilor parlamentare pentru Knesset. Bărbatul suspectat a fost…
Una dintre cele mai mari baze militare americane din străinătate a interzis accesul vehiculelor produse de constructorul chinez de automobile electrice BYD, din motive de securitate, a anunţat marţi armata americană din Japonia. Interdicţia, intrată în vigoare în această săptămână la baza aeriană…
Consiliul Județean (CJ) Bihor a anunțat marți asocierea de firme care a câștigat licitația organizată pentru elaborarea studiului de fezabilitate al Inelului Rutier Metropolitan de Nord, estimat la o lungime de 19 kilometri, valoarea contractului fiind de peste 5 milioane de lei, fără…
Jovo Lukić a reușit prima triplă a sezonului, iar Simon Elisor a ajuns la nouă goluri și conduce clasamentul marcatorilor. FCSB a învins Rapidul cu 4-1, după o dublă a lui Aymen Boutoutaou, intrat pe parcursul meciului.
Extinderea plantațiilor din ultimul deceniu a contribuit la consolidarea poziției României în clasamentul european al producătorilor de nuci. Deși vremea nefavorabilă a redus ușor producția, țara noastră continuă să aibă o contribuție importantă la recolta totală a Uniunii Europene. România…
Contractul nr. 52488/30.09.2021 are ca obiect elaborarea documentațiilor tehnico- economice, asistența tehnică din partea proiectantului și execuția lucrărilor pentru proiectul „Reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere din Municipiul Odorheiu Secuiesc în vederea diminuării traficului…
„Transporturile şi logistica reprezintă coloana vertebrală a economiei. Fără căi ferate, şosele şi porturi nu poate exista industrie, comerţ sau exporturi. Ele menţin economia în mişcare şi sunt esenţiale pentru rezilienţa acesteia. În ultimii 20 de ani, economia României a crescut mai rapid decât…
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița a fost inclus în programul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice, estimat să demareze la începutul anului viitor, a anunțat, marți, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bistrița-Năsăud. 'CAS Bistrița-Năsăud anunță că, în…
Preşedintele SUA, Donald Trump, a calificat luni alegerile prezidenţiale din Brazilia drept "fraudate", în urma victoriei preşedintelui de stânga Luiz Inacio Lula da Silva. "Mi s-a părut îngrozitor", a declarat Trump reporterilor la Washington. "Nu am luat partea nimănui, dar, sincer, mi s-a…
Plângerea a fost depusă luni la un tribunal federal și invocă mitingul din 12 octombrie de la Youngstown, Ohio. Artistul susține că echipa lui Trump încalcă înțelegerea prin care s-a încheiat procesul din 2020.
Parcările publice cu plată din București vor fi curățate de operatorii de salubritate de la sectoare, care au obligația să igienizeze întreg carosabilul. Proiectul de hotărâre ce stabilește salubrizarea parcărilor administrate de Parking București a fost votat, marți, la propunerea primarului…
Agenția Uniunii Europene pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) anunță că un sfert din depozitele de gaze ale statelor UE sunt goale. Agenția arată că realimentarea stocării a devenit mai scumpă, costul estimat în 2026 a ajungând la 27 de miliarde de euro, în…
Aproximativ 62% dintre românii care au credite ipotecare se așteaptă să le ramburseze înainte de termen, comparativ cu o medie europeană de 25%, România înregistrând astfel cel mai ridicat nivel de încredere în achitarea anticipată a împrumuturilor, potrivit unui studiu Re/Max Europe privind…
Prin modernizarea stației, consumatorii din zonă vor beneficia de servicii de distribuție îmbunătățite, prin reducerea riscului de întreruperi în alimentarea cu energie electrică și creșterea calității energiei distribuite. Este vorba despre circa 18.000 de clienți din localitățile Vicovu de Sus,…
Food și beauty sunt cele mai accesibile și populare puncte de contact cu influențele asiatice. Curiozitatea și dorința de a descoperi experiențe noi sunt principalele motoare ale interesului pentru cultura asiatică. YouTube și TikTok sunt principalele canale digitale prin care consumatorii…
Statele membre ar urma să întocmească un singur plan național și să-și evalueze mai des riscurile, pe o traiectorie de referință care ajunge la 3 grade de încălzire până în 2100. Daunele climatice au costat Europa circa 200 de miliarde de euro între 2022 și 2025.
România și Israelul au o relație strategică de lungă durată, fiind singurul stat din regiune cu legături diplomatice neîntrerupte de peste 70 de ani. Alegerile parlamentare din Israel pot influența relațiile cu România în mod direct prin modificarea dinamicii din domeniile apărării, tehnologiei,…
Guvernul Italiei a făcut apel marți la numirea 'cât mai rapid posibil' a unui reprezentant european comun care să poarte discuții cu privire la războiul din Ucraina, arătându-se deranjat de inițiativa liderilor finlandez și norvegian, care l-au sunat pe președintele rus Vladimir Putin în numele…
Restricțiile acoperă zona din interiorul celui de-al Treilea Inel de Circulație și coincid cu forumul țărilor exportatoare de gaze și cu summitul Rusia–Africa. Apelurile, internetul fix și rețelele Wi-Fi rămân funcționale.
Rusia şi Etiopia ar putea relaxa treptat regimul vizelor pentru turişti şi oamenii de afaceri, a declarat, pentru agenţia de ştiri TASS, ambasadorul rus în ţara africană, Evgheni Terehin. “Problema liberalizării treptate, în continuare, a regimului de intrare va fi soluţionată în funcţie de…