Instituția spune că imaginile au fost legate în mod eronat de adunarea de vineri de la Curtea de Apel București și că scena n-a avut loc nicăieri. Recomandă prudență, semnalarea materialelor false și verificarea informațiilor din surse oficiale.
Tranzacția este estimată să se finalizeze până la sfârșitul anului 2026, sub rezerva îndeplinirii condițiilor uzuale aplicabile tranzacțiilor de acest tip. A&R Investments este un vehicul investițional cu sediul în Malta, care supraveghează, controlează și gestionează un portofoliu diversificat de…
Oficialul BNR spune că drumul spre euro depinde strict de consolidarea fiscală: România a promis un deficit sub 3% în 2029-2030, abia apoi poate începe o discuție serioasă. Popa susține euro, dar avertizează că zona euro „nu e doar lapte şi miere”.
Donald Trump l-a numit pe baschetbalist „o rușine totală” și i-a cerut scuze, după ce James a fost filmat exersând mișcări de golf în timpul imnului, înaintea meciului câștigat de Philadelphia cu Knicks.
Președintele PNL Constanța, Bogdan Huțucă, afirmă că PSD face „o manipulare de doi bani”, atunci când prezintă deficitul pe un trimestru, raportat la PIB-ul din acele luni, ca pe „deficitul României”. „Felicitări, PSD. Ați ridicat manipularea la rang de artă. Medalia de aur e a voastră. Românii…
Un studiu clinic de amploare menit să evalueze vaccinurile împotriva virusului Ebola Bundibugyo a început vineri în estul Republicii Democratice Congo (RDC), primii participanți fiind vaccinați în contextul în care țara se confruntă cu cel mai mare focar înregistrat vreodată al virusului, notează…
Ioan Andrei Cozoș i-ar fi promis unei firme din Mureș că îi scade taxa datorată Fondului pentru Mediu și îi rezolvă neregulile de la control. DNA Cluj cere arestarea lui preventivă pentru 30 de zile.
Propaganda antiamericană este o imagine comună pe străzile Teheranului, însă iranienii au făcut un pas înainte cu teatrul politic. Autoritățile au creat o celulă de închisoare în mărime naturală suspendată deasupra traficului, în care un actor îl personifică non-stop pe președintele american Donald…
Ana Rădulescu a fost eliberată de la şefia Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, printr-o decizie semnată de premierul Luca Niculescu. Ea a fost numită în funcție de Dragoş Pîslaru, care deţinea interimatul la Ministerul Muncii atunci când DIICOT a descins…
Ministerul Finanțelor spune că 9,2% e deficitul unui singur trimestru, nu al semestrului, și invocă plățile PNRR făcute mai devreme. Raportat la PIB-ul anual, deficitul pe primul semestru ar fi de 3,4%. Ministerul cere adoptarea rapidă a rectificării bugetare.
Un taifun puternic a lovit vineri Taiwanul, autoritățile locale avertizând populația în legătură cu 'vânturi distrugătoare' și îndemnând-o să se adăpostească de efectele furtunii, informează AFP. Taifunul Champi a adus cu sine ploi abundente, a dezrădăcinat copaci și a privat de electricitate…
Constipaţia este una dintre cele mai frecvente afecţiuni digestive, afectând aproape toată lumea la un moment dat în viaţă. În România, se estimează că 20-40% sunt afectaţi de constipaţie. În esenţă, constipaţia se caracterizează prin mişcări intestinale rare, scaune dure sau cu noduli, eforturi…
Cristina Chiriac cere ca orice faptă penală din școli să fie investigată rapid și susține planul Guvernului de cooperare cu MAI și Ministerul Educației. Atenția ar trebui îndreptată spre amenințările online, extremism și accesul elevilor la obiecte periculoase.
Construcția este cel mai mare pasaj superior pentru animale sălbatice din America de Nord și traversează autostrada Interstate 25. Potrivit publicației Colorado Sun, primele date arată o scădere cu 91% a coliziunilor dintre vehicule și animale pe tronsonul vizat de proiect. Un pod pentru animalele…
Kallas s-a întâlnit cu președinta Curții, Tomoko Akane, și a cerut din nou ridicarea sancțiunilor americane. UE va folosi cele șase luni rămase până la intrarea lor în vigoare pentru dialog și pentru a căuta noi forme de sprijin.
Șefa ANM spune că a sesizat încă din 12 august secția de criminalitate economică. Noul ministru al Mediului afirmă că nu intervine în verificările Corpului de Control, care au găsit pe cardul instituției cumpărături de lux, între care un sutien de peste 1.000 de lei.
Luminița Popescu (PNL) a fost eliberată, la cerere, din funcția de secretar de stat al Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (ANES). Decizia, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Aceasta a transmis vineri un mesaj pe…
Medicii de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din Baloteşti vor prelua gărzile pe chirurgie vasculară de la Spitalul Sf. Pantelimon, rămas fără doctori, pentru a asigura acest serviciu pacienţilor. La Pantelimon funcţiona un compartiment pe chirurgie vasculară, care, o zi pe…
Ministrul norvegian de externe, Espen Barth Eide, spune că schimbarea guvernului de la Budapesta a făcut posibil acordul, care urmează să fie semnat luni. Ungaria devine al patrulea beneficiar ca mărime dintre cele 15 state.
Cabinetul Luca Niculescu, învestit după cea mai îndelungată criză guvernamentală din România postdecembristă, cuprinde 11 miniștrii, social-democrați și tehnocrați. Declarația de avere a independentului Dumitru Chisăliță, care a preluat portofoliul la ministerul Energiei, arată terenuri și imobile…
lie Bolojan a declarat, vineri la Digi24, că decizia Curții Constituționale în disputa dintre Guvern și Parlament privind ordonanța SAFE nu pune în pericol investițiile finanțate prin acest mecanism european, dar ar putea bloca o posibilitate de intervenție a statului pentru preluarea unor…
Termoenergetica leagă conductele modernizate pe Bulevardul Constantin Brâncoveanu și oprește 17 puncte termice între 26 și 30 octombrie. Sunt afectate și Strada Secuilor, Șoseaua Olteniței și Calea Șerban Vodă, iar alimentarea va fi reluată treptat.
Banii ajung la „Frontul Popular”, care spune că va cumpăra vehicule, echipamente de comunicații și sisteme anti-dronă. Activele rusești ale Metro au fost trecute în septembrie în administrarea temporară a unei firme numite prin decretul lui Putin.
„Dacă întrebi oamenii dacă Alzheimerul este o boală a creierului, răspunsul intuitiv ar fi, desigur, «Da»”, a declarat César Cunha, doctorand la Universitatea din Copenhaga. „La urma urmei, patologia finală pe care o observăm se află într-adevăr în creier. Dar o boală poate apărea într-un loc şi…
Platformele vor trebui să blocheze conturile copiilor sub prag, fără excepții, nici măcar cu acordul părinților. Noua Democrație a votat pentru, PASOK s-a abținut, iar SYRIZA și KKE s-au opus.
Peste 12 sisteme apără deja Kievul. O turelă de circa 150.000 de dolari, care poate fi refolosită, oprește drone rusești care costă până la 200.000 de dolari, iar dezvoltatorii estimează că un oraș are nevoie de 10-30 de instalații.
Belgianul fusese slăbit de un virus în zilele anterioare, iar presa germană relatează că starea lui este stabilă. Stafful tehnic va conduce echipa până la revenirea lui, inclusiv duminică, la meciul din deplasare cu Freiburg.
Liderul deputaților UDMR spune că formațiunea, aflată acum în opoziție, nu se va alătura unei moțiuni de cenzură a AUR și va vota proiectele raționale ale guvernului. De la cabinet, UDMR așteaptă mai întâi rectificarea bugetară, apoi bugetul pe 2027.
Ofiţerii de la Comandamentul Provincial din Trento au pus în aplicare un mandat de sechestru preventiv în valoare totală de 790.514 euro, emis de judecătorul de instrucţie al Tribunalului din Trento, la cererea Parchetului local, împotriva unui antreprenor din Trentino şi a altor 5 complici…
Premierul a promis că Ungaria va fi un aliat de încredere în UE, în fața liderilor europeni veniți la Budapesta. Opoziția condusă de Fidesz a boicotat ceremonia din Parlament, unde au vorbit Ursula von der Leyen și António Costa.