Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, anunță că trei tronsoane din Autostrada Transilvania ar putea fi deschise circulației până la sfârșitul anului. Șeful CNAIR a fost joi pe trei șantiere ale A3 și a spus că, deși plouă, lucrările nu s-au oprit. Asfaltul și marcajele așteaptă vreme…
Partidul Franța Nesupusă (LFI, stânga radicală) a calificat vineri drept o ''evitare autoritară a problemelor'' măsurile luate de guvern după violențele și jafurile produse pe 17 octombrie în Franța, precum interzicerea manifestațiilor sau impunerea restricțiilor de circulație, și i-a îndemnat pe…
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 1.30, pe strada 22 Decembrie, și a lăsat pagube materiale. Nimeni n-a fost încarcerat, iar polițiștii încearcă să-i identifice pe cei doi și să stabilească împrejurările.
În acest ghid despre calcularea punctului de pensie vom explica ce sunt punctele de referință, punctele de contributivitate și punctele de stabilitate la pensie. Cuprins Ce este punctul de referință Ghid despre calcularea punctului de pensie – cât este valoarea punctului de referință Ce este…
Instituția a explicat, într-un punct de vedere publicat după apariția informațiilor privind restituirea a aproximativ 25 de grame de canabis, de ce a solicitat confiscarea acestora și a anunțat deschiderea unui nou dosar penal după ce una dintre persoanele implicate a fost oprită de…
Situl de la Agios Athanasios, cunoscut ca „Școala lui Homer”, va avea trasee, panouri informative și acces pentru persoanele cu dizabilități. Autoritățile n-au anunțat încă o dată de deschidere pentru public.
Ce este shrinkflation și cum funcționează în supermarketuri Ciocolată, siropuri, paste de dinți și alte produse cumpărate frecvent pot ajunge în coșul de cumpărături în ambalaje care par familiare, dar conțin mai puțin decât înainte. Prețul afișat rămâne același, însă consumatorul primește o…
Ruşii, care realizează o parte semnificativă din tranzacţiile cu criptomonede pe bursele străine, ar putea “spăla” atât de multe criptomonede încât sancţiunile să devină inutile, a declarat Olga Goncearova, directoarea centrului de expertiză al Asociaţiei Băncilor din Rusia pentru active financiare…
Un cutremur cu magnitudinea 7 a lovit regiunea Tibet din China, omorând cel puțin 16 persoane, rănind peste 50 și prăbușind sute de case în orașul Nagqu, a anunțat presa de stat, citată de The Guardian. Eforturile de căutare și salvare au continuat după prăbușirea a cel puțin 339 de case, a…
Consiliul a adoptat astăzi poziția sa cu privire la un nou cadru juridic pentru societățile comerciale, menit să faciliteze activitățile comerciale și investițiile transfrontaliere, în special pentru start-up-uri și scale-up-uri. Potrivit unui comunicat al instituției, societățile vor putea alege…
"Securitatea României depinde fundamental de o relație transatlantică puternică, iar investițiile de capital politic și resursele direcționate către parteneriatul strategic cu Statele Unite sunt vitale pentru protejarea suveranității naționale", este mesajul transmis astăzi, în cea de-a doua zi a…
Diferențele apar în noua analiză Eurostat privind evoluția economiilor regionale față de anul 2019, ultimul dinaintea pandemiei de COVID-19. Din cele 244 de regiuni europene pentru care există date disponibile, București-Ilfov ocupă locul al treilea în clasamentul creșterii economice reale. În…
Autoritățile din Belarus au deschis dosare penale împotriva celor care au sprijinit Ucraina prin acțiuni precum distribuirea de imagini cu deplasările trupelor ruse, donații sau acte de sabotaj. Acuzațiile au fost încadrate în mai multe articole din Codul penal, inclusiv cele referitoare la…
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea…
„Demisia se datorează unor motive personale și are la bază erori de judecată pe care le-am comis în trecut, pentru care îmi asum responsabilitatea”, a declarat mareșalul aerian Tony Davies, citat de AFP. „Erorile de judecată au fost contrare valorilor Forțelor de Apărare”, a adăugat el. Acesta a…
“Prognoza debitului Dunării la intrare în tară nu oferă o perspectivă sigură de repornire a cel puțin unei unități la CNE Cernavodă, în luna noiembrie. În plus, hidraulicitatea pe râurile din țară este foarte scăzută, ca urmare a precipitațiilor deficitare din ultima perioadă, ceea ce are impact…
Fostul premier Ludovic Orban a pus din nou tunul, într-o emisiune B1 TV, pe serviciile de informaţii din România, pe care le acuză că sunt "complet scăpate de sub controlul societăţii civile" şi pot pune în pericol democraţia. Redăm mai jos intervenţia fostului şef al Guvernului. Jurnalistă: Aţi…
Președintele ceh numește acordul „o greșeală” care dă Moscovei un răgaz, dar refuză să-l califice drept trădare. Casa Albă spune că Trump a negociat înțelegerea ca să scadă prețurile la motorină.
Rectorul-comandant al Academiei Forțelor Terestre 'Nicolae Bălcescu' din Sibiu, colonelul Dumitru Todosiuc, le-a transmis studenților, vineri, cu prilejul ceremoniei de depunere a jurământului militar, că fiecare oră de pregătire contează, întrucât deciziile pe care le vor lua ca ofițeri vor…
Premierul Petteri Orpo a făcut anunțul la Kiev, alături de Volodimir Zelenski. Decizia ar urma să fie luată până la sfârșitul anului, iar conținutul pachetului se stabilește cu armata ucraineană și nu a fost făcut public.
Finlanda a aprobat operarea primului depozit permanent de combustibil nuclear uzat din lume. După cum a anunțat joi compania de gestionare a deșeurilor Posiva, se așteaptă ca depozitul din municipalitatea Eurajoki din sud-vestul Finlandei să înceapă să funcționeze în curând, deși nu a fost încă…
Player video Distanța dintre așteptările publice și deciziile de la Cotroceni adâncește faliile din societate în urma crizelor succesive, consideră analistul Mihnea Predețeanu. Iar stilul șefului statului, marcat de un ritm încet și ezitări complică gestionarea priorităților naționale. „E o…
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui…
Europa se confruntă cu un val de nemulțumire în rândul tinerilor, iar problemele care alimentează protestele sunt tot mai greu de ignorat. De la Paris și Milano până la Tirana, Madrid și Lisabona, revendicările diferă de la o țară la alta, însă nemulțumirea are un numitor comun: accesul tot mai…
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de…
Operațiunea „Serengeti III” a dus la arestarea a 1.462 de suspecți în 21 de țări între 29 iunie și 31 august. În plus, au fost destructurate 10.909 rețele rău intenționate și au fost recuperate fonduri ilicite în valoare de 105 milioane de dolari americani. Interpol, organizația de poliție cu…
Regimentul „Skelia” spune că soldații săi au curățat de ruși câțiva kilometri din conductă și au blocat drumul subteran spre Kupiansk, trăind luni întregi în întuneric, frig și murdărie.
România a ajuns într-un punct critic în care datoria publică a atins pragul de 60% din PIB. România se împrumută într-un ritm amețitor de 4.600 de lei pe secundă, echivalentul a 400 milioane de lei pe zi. Profesorul de economie mondială Christian Năsulea avertizează – într-un interviu pentru…
Distincție între Portalul instanțelor și ECRIS Ministerul Justiției a precizat vineri că portalul instanțelor de judecată și sistemul ECRIS sunt sisteme distincte, cu funcționalități diferite. Portalul instanțelor de judecată (portal.just.ro) este interfața publică prin care cetățenii, avocații,…
Statele Unite au început să-şi retragă trupele din bazele lor din Orientul Mijlociu şi să reducă personalul diplomatic din ţările din regiune din cauza ameninţărilor venite din partea Iranului, au declarat pentru NBC News surse bine informate. Potrivit surselor citate, este vorba despre bazele…