O fisură pe casa scării, o infiltrație care reapare în subsol sau bucăți de tencuială desprinse de pe fațadă pot deveni, pentru locatari, probleme cu care se obișnuiesc. Însă starea clădirii trebuie urmărită organizat, iar degradările constatate trebuie evaluate și tratate în funcție de cauzele și…
Spitalul Clinic de Psihiatrie „Socola” din Iași Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a decis să trimită Inspecția Sanitară de Stat în control la Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iași, după apariția informațiilor potrivit cărora un pavilion al unității a fost infestat cu ploșnițe. El a…
Asociația Furnizorilor de Energie din România (AFEER) a lansat ENERGINFO, un cluster dedicat informării și educării consumatorilor în domeniul energiei, în continuarea campaniei 'Un consumator informat este un consumator protejat', inițiată în 2015. Potrivit unui comunicat al asociației transmis…
Organizaţia israeliană pentru drepturile omului B'Tselem a declarat sâmbătă că Israelul îşi extinde campania de "curăţare etnică" asupra oraşului Hebron din Cisiordania, planurile de strămutare în masă şi distrugere fiind deja puse în aplicare. Organizaţia a îndemnat guvernele şi instituţiile…
O decizie prin care casa de pensii solicită restituirea câtorva mii de lei poate pune un pensionar într-o situație dificilă, mai ales dacă banii au fost deja cheltuiți pentru traiul zilnic. Înainte de a accepta calculul instituției, trebuie verificate cauza datoriei, perioada pentru care se cer…
Fostul preşedinte Traian Băsescu susţine că Nicuşor Dan ar fi favorizat instalarea unui guvern susţinut de PSD pentru a-şi asigura sprijinul social-democraţilor în faţa unei eventuale proceduri de suspendare din funcţie. Duminică seara, la Digi24, Băsescu a susţinut că Nicuşor Dan ar fi putut…
Vestea a îndoliat lumea rugby-ului din Italia, scrie Il Messaggero. „Oamenii buni ca Luca vor rămâne mereu în inimile noastre. Luca nu va mai putea intra pe teren, dar îi veți simți mereu prezența”, a scris tatăl său, Camillo. Pentru fiul lui, rugby-ul era viața, „bineînțeles, după familia lui”, a…
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc anunță că a depus la Parlament o inițiativă legislativă care mută cheltuielile de întreținere a centrelor militare de la Consiliile județene și Primăriile de sector la Ministerul Apărării Naționale. Potrivit acesteia, într-o țară cu război la graniță, armata trebuie…
Preşedintele american Donald Trump ar trebui să le încredinţeze Pentagonului şi CIA-ului sarcina de a se ocupa de liderul ucrainean Vladimir Zelenski, a declarat Dmitri Medvedev, vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei. Pe o platformă de mesagerie de stat, acesta a scris că Zelenski…
Pe măsură ce alegerile de la mijloc de mandat din SUA se apropie, inteligența artificială și-a făcut loc în spoturile tradiționale de campanie, adesea cu un cost de milioane de dolari, chiar dacă asta înseamnă răspândirea dezinformării, relatează AFP.
„Moldovenii vor putea începe o afacere de pe telefon, cu ZERO birocrație”, a anunțat, azi, ministrul Economiei din Republica Moldova, Claudiu Năsui. El a fost deputat USR în Parlamentul României, dar a demisionat pentru a face parte din guvernul Tofan. Acum, Năsui scrie că o afacere mică va putea…
Trupele ruse mai țin poziții la marginea localității Perebudova. ISW apreciază că avansul ucrainean e lent, dar ar putea amenința spatele și logistica forțelor ruse care înaintează la vest de Huliaipole.
Producătorii auto chinezi i-au depășit, ca volum de vânzări, pe rivalii japonezi în Europa în trimestrul al treilea, fiind pentru prima dată în istorie când acest lucru se întâmplă pe parcursul unui trimestru, o nouă dovadă a rapidității cu care mărci precum BYD Co și Chery Automobile Co câștigă…
Duminică, Armata japoneză a permis pentru prima dată presei să asiste la un antrenament cu sistemul de rachete Type 25. Exercițiul s-a desfășurat în zona de manevre Onohara, între prefecturile Nagasaki și Saga, în cadrul exercițiului "Keen Sword", efectuat în comun cu SUA, notează…
Schimbarea strategiei comerciale a Stellantis pentru Lancia vine într-un moment în care gama de produse a mărcii este limitată la un singur model, iar vânzările rămân concentrate în principal pe piața italiană. Potrivit lui Gaetano Thorel, directorul de vânzări pentru mărcile Fiat și Lancia în…
Programul de dezvoltare și perfecționare profesională „Politică Externă și Diplomație” propune o curriculă dinamică, orientată spre dezvoltarea unui set extins de competențe necesare pentru înțelegerea și practicarea diplomației contemporane, adaptate la imprevizibilitatea mediului și spațiului…
Vineri, 23 octombrie, la Bruxelles, s-a lansat raportul despre Apărarea Europei împotriva războiului hibrid. Documentul, prezentat de către Comisarul pentru Apărare Andrius Kubilius, împreună cu autorii și reprezentanți de vârf din multiple compartimente ale Comisiei Europene, reprezintă un salt…
Centrul „Constantin Brâncuși” spune că, deocamdată, ansamblul de la Târgu Jiu nu riscă să fie scos de pe listă. Specialiștii cer bani, restaurare și o soluție pentru calea ferată care traversează axa monumentelor.
Conform oficialilor Autonom Services, finalizarea tranzacției este condiționată, printre altele, de obținerea aprobării Consiliului Concurenței și a aprobării privind examinarea investițiilor străine directe, în conformitate cu legislația aplicabilă. „Leasingul operațional are un rol important în…
Interfețele creier-calculator, cunoscute sub acronimul BCI (brain-computer interfaces), permit transformarea semnalelor cerebrale în comenzi care pot fi interpretate de sistemele informatice. Deja, unele dintre aceste tehnologii îi ajută pe pacienții cu paralizie severă să comunice, să utilizeze…
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei a suferit o intervenție chirurgicală la ochiul stâng pentru tratarea cataractei, a relatat agenția de presă Europa Press, care a citat casa regală spaniolă, potrivit DPA.
Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale,…
Bilanțul total ar ajunge la circa 1,58 milioane de militari. Ucraina mai raportează 322 de vehicule și 1.656 de drone rusești distruse într-o singură zi, iar pe front s-au dat 177 de confruntări.
Fosta educatoare din Brad, Natalia Intotero, celebră pentru gafele ei, a ajuns de trei ori ministru - la Familie, la Cultură și, acum, la Mediu - cu susținerea politică a baronului PSD de Hunedoara, Laurențiu Nistor. Intotero este din Brad, Hunedoara. În iunie 2024, Defapt.ro scria despre acesta:…
Magazine online, false mesaje care promit reduceri spectaculoase şi pagini care imită comercianţi cunoscuţi sunt doar câteva din modalităţile prin care românii pot fi păcăliţi. Autorităţile române au transmis noi avertismente legate de tentativele de înşelăciune care se pot întâmpla cu ocazia…
Fostul candidat la preşedinţia României şi premier, Victor Ponta, neagă orice legătură cu campania pro-Vucic desfăşurată pe Facebook şi în care e implicată firma unui fost membru al echipei sale din campania electorală din 2025, care are domiciliul şi în Franţa. „Nu ştiu nimic despre acest…
Sectorul producătorilor de metale neferoase a evoluat de la o cifră de afaceri de 3,2 miliarde de lei în 2008 la un nivel record de 6,3 de miliarde de lei în 2025, ceea ce înseamnă o creștere de 98%, în contextul în care inflația a fost de peste 120% în perioada analizată, adică piața a scăzut în…
"Apel matinal" - Invitat: Cătălin Nan, președintele Federației Naționale a Părinților și vicepreședintele European Parents Association Autoritățile anunță măsuri pentru prevenirea și combaterea violenței în școli după incidentele grave din trei orașe în care au fost implicați elevi de…
Ceea ce numim „răceală” e, de fapt, o infecție cu un virus, transmis prin tuse sau strănut. Explicația pentru care ne îmbolnăvim mai des iarna ține de alți factori: camere aerisite mai rar, mai puțină lumină solară și viruși care rezistă mai mult în aerul rece. Ai ieșit cu capul descoperit afară,…
Un accident rutier grav a avut loc luni dimineața pe un drum din județul Timiș. Două mașini și un camion s-au ciocnit. Patru oameni au fost răniți, arată primele informații, iar traficul în zonă se desfășoară cu dificultate. Accidentul a avut loc pe drumul județean 691, în zona localității…