Votul electronic, fără contracandidați, a strâns o participare de aproape 68% dintre membrii partidului. La congresul de la Orléans, Bardella a cerut sprijin pentru Marine Le Pen, care își lansează duminică candidatura la președinția Franței.
Mai întâi a fost e-mailul, apoi apelul video. Acum, oamenii de știință speră să deschidă un nou capitol în comunicarea digitală, prin transmiterea de mirosuri prin internet, scrie The Times. Invenția lor, numită Scentronic, este descrisă într-un studiu ca o „interfață olfactivă pentru partajarea…
Elveția, patria capitalului global, face acum eforturi uriașe să-și păstreze locul la masa marilor averi, tot mai atrase de hub-urile cripto din Asia, dominate de Hong Kong și Singapore. În afara acestei competiții acerbe, lansarea primului ETF elvețian care investește direct în Bitcoin ar fi o…
Stațiile meteo montane au doar trei angajați în loc de cinci, iar unele au mobilier putrezit și tavane prin care plouă. Natalia Intotero spune că a cerut imagini video și că ar putea merge personal în stații.
În primele ore ale zilei de 7 septembrie, un convoi de polițiști înarmați până în dinți a străbătut străzile adormite din centrul Bruxelles-ului, îndreptându-se spre cartierul Haren, situat la periferia nord-estică a orașului. Aceștia s-au îndreptat spre numărul 22 de pe Avenue du Bourget, un…
Iată ce spun specialiștii și cum alegi o căciulă care să-ți țină de cald fără să-ți afecteze părul. Un mit, în cele mai multe cazuri Răspunsul scurt e că o căciulă obișnuită nu provoacă chelie. „În opinia mea, purtatul pălăriilor nu provoacă pierderea părului”, a explicat medicul dermatolog Aman…
Între iulie și octombrie, prin Letonia au trecut circa 431.700 de tone de cereale rusești. Rusia își mută exporturile spre Marea Baltică după blocarea rutei Mării Negre, iar în septembrie ruta baltică a însemnat 65% din exporturi.
Christina Applegate, activistă în domeniul sclerozei multiple, a anunțat recent că diagnosticul ei de scleroză multiplă a fost incorect, pe baza unor noi rezultate ale testelor, scrie Live Science. De ce poate fi dificil de identificat această boală? Actrița Christina Applegate a fost…
Va deveni „mașina zburătoare” a Tesla o realitate în următorii cinci ani sau este încă departe de a ajunge pe piață? Live Science analizează perspectivele acestei tehnologii și obstacolele care stau în calea adoptării sale pe scară largă. Mașinile zburătoare păreau odată ceva de domeniul…
Universitatea din Iași a convocat luni Consiliul Facultății de Drept și le cere studenților să sesizeze orice abatere. Fiul lui Tudorel Toader este acuzat de 11 infracțiuni, între care viol și agresiune sexuală, iar în dosar sunt șapte persoane vătămate.
În Israel, o dispută privind serviciul militar a dat naștere unor partide disidente, punând la încercare loialitățile de lungă durată, în contextul în care țara se apropie de alegeri generale, care vor avea loc pe 27 octombrie, cu un rezultat extrem de incert, scrie The Times într-o analiză privind…
Lumânările parfumate eliberează în timpul arderii particule fine și compuși chimici care pot afecta calitatea aerului din locuință. Folosirea lor ocazională nu implică automat un risc pentru persoanele sănătoase, însă expunerea repetată poate provoca iritații și disconfort respirator, în special…
Ministrul Apărării, Radu Ștefan Oprea, a discutat prin videoconferință cu militarii români aflați în misiuni internaționale, în apropierea Zilei Armatei României. Comandanții detașamentelor au prezentat situația de securitate din zonele în care acționează, activitățile desfășurate și provocările…
Un fruct considerat sănătos, bogat în vitamine și consumat frecvent la micul dejun, poate modifica efectul unor medicamente utilizate pentru tratarea hipertensiunii arteriale și a colesterolului ridicat. Specialiștii avertizează că grapefruitul poate crește concentrația anumitor substanțe…
1917 - REVOLUȚIA LUI LENIN Lenin și Gărzile Roșii au început o insurecție în Petrograd, pe atunci capitala Rusiei. Pentru că țara încă folosea calendarul iulian, data era 25 octombrie. Marinarii din Kronstadt trec de partea bolșevicilor lui Lenin. Gărzile Roșii au capturat, rând pe rând,…
A doua gardă din lună ar fi plătită mai bine decât prima, iar a treia și mai bine. Ministrul Sănătății susține și plata gărzilor pentru rezidenți, inclusiv pentru cei din anul I.
Luna se micşorează, iar oamenii de ştiinţă sunt tot mai aproape de a determina cu exactitate cât de mult s-a redus diametrul satelitului nostru natural de-a lungul timpului, conform unui studiu publicat pe 14 octombrie în revista The Planetary Science Journal, transmite Space.com. Se consideră că…
Săptămâna trecută, NATO a început exercițiul anual Steadfast Noon pentru a asigura pregătirea nucleară a alianței, chiar dacă administrația Trump urmărește o politică ce amenință să o submineze. Lansat în februarie, NATO 3.0 este ideea lui Elbridge Colby, subsecretarul Apărării pentru politică. La…
Protestatarii au scandat „Călin nevinovat!” în spatele gardurilor puse de jandarmi, revoltați că vineri Curtea de Apel București a decis definitiv ca Georgescu să rămână în arest preventiv. Locuitorii din zonă se plâng de zgomot.
Este cunoscut faptul că o primă regulă a unei alimentații sănătoase, învățate încă din copilărie, este aceea de a mânca fructe și legume. Dar, potrivit unor analize, se pare că aceste alimente își pierd din valoarea nutritivă. Încă din 2004, un studiu surprinzător, care a analizat 43 de culturi…
Vizitatorii se înghesuie în chioșcul de lângă clădirea Dietei Naționale a Japoniei (n.r. parlamentul) pentru a cumpăra suveniruri cu chipul lui Sanae-chan, porecla afectuoasă a liderului țării: biscuiți cu ciocolată, dulciuri dango, stickere și foi care proclamă că „Japonia s-a întors”. „Gama…
Sâmbătă seara, în manșa a doua a turului secund, jucată în Nova PG Arena din Turda, echipa românească a condus cu 20-10 la pauză. Formația belgiană a redus apoi din diferență până la șase goluri.
Moartea extrem de mediatizată a lui Evgheni Prigojin, fondatorul Grupului Wagner, după ce a intrat în conflict cu președintele rus Vladimir Putin, l-a lăsat pe fiul său, Pavel, în fruntea celei mai notorii forțe de mercenari din lume. La doar 25 de ani, el a moștenit un imperiu de luptători…
Căsătoria dintre investitorul turc Turhan Mildon, un fost aliat al regimului venezuelean al lui Nicolas Maduro, și fosta avocată a lui Donald Trump, Alina Habba, a declanșat o luptă aprigă pentru avere și influență în cercurile de putere de la Washington. După ce la nunta noului cuplu MAGA au…
Un motociclist în vârstă de 28 de ani a fost rănit, sâmbătă, după ce a pierdut lovit o căprioară pe DN2 E85, în afara localității Mihăilești, județul Buzău, și a pierdut controlul asupra direcției de mers, răsturnându-se pe carosabil. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Buzău,…
Descoperirea ar putea contribui la înțelegerea hiperplaziei benigne de prostată, o afecțiune frecventă în rândul bărbaților de peste 50 de ani, și ar putea deschide noi direcții pentru dezvoltarea unor tratamente. Ce au descoperit cercetătorii de la Johns Hopkins O echipă de cercetători de la…
Misterul bronzurilor de la Riace, două statui grecești antice, persistă la mai bine de jumătate de secol de la ziua în care au fost recuperate din largul coastei regiunii italiene Calabria, în august 1972. Până în prezent, arheologii și alți oameni de știință nu au reușit să identifice cu…
Vicepreședintele PNL susține că singurul „program de guvernare” al PSD va fi să-l atace pe fostul premier și că, pentru prima dată în istoria recentă, un fost premier ajunge liderul opoziției.
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a publicat recent raportul The Economic Case for Pandemic Preparedness and Response, o analiză de peste 350 de pagini despre prevenirea, pregătirea și răspunsul la pandemii. Noutatea raportului este că tratează măsurile necesare acestui…
Războiul dintre Oana Pellea și CREDIDAM, organizația care colectează și repartizează drepturile conexe ale artiștilor, a căpătat proporții nebănuite. Actrița, care încearcă să afle dacă a primit toți banii cuveniți pentru difuzarea interpretărilor tatălui său, marele Amza Pellea, a ajuns în centrul…