Conferința, aflată la a cincea ediție, a început vineri seara cu o cină și durează până duminică. O organizează Asociația Patrimonium Sancti Adalberti, iar la ea participă politicieni și intelectuali din peste cincisprezece țări europene.
Medicul spune că, în primele zile, pot apărea oboseală, probleme de concentrare și valori mai mari ale glicemiei după mese. Oamenii sănătoși s-ar adapta în 1-3 zile, iar cei cu boli cronice în până la două săptămâni.
Procurorii spun că cei doi bucureșteni au luat gemenii de cinci luni de la mamă, mințind-o că vor fi duși la Vatican, și i-au ținut 24 de zile într-o mașină. Pedepsele trebuie aprobate de Judecătoria Sectorului 5.
Jucătoarea kazahă de tenis Elena Rîbakina, numărul unu mondial și deținătoarea trofeului, s-a calificat în finala turneului WTA 500 de la Ningbo (China), dotat cu premii totale de 1.206.446 de dolari, în care o va avea ca adversară pe canadianca Leylah Fernandez. Sâmbătă, în semifinale, Rîbakina a…
Regizorii români au luat premii importante – Palme d’Or, Urși, Lei și Leoparzi – cu filme care șocau industria de gen din alte țări. Bugete de 500.000 de euro (mult sub standardul unui episod dintr-un serial internațional modest) sau de un milion de euro (în cazuri fericite) au definit ani în șir…
Directorul Institutului Naţional de Medicină Legală (INML), Sorin Hostiuc afirmă că Poliţia este un ”rău platnic cronic”, având datorii de peste 5 milioane de lei către INML. „În momentul de faţă avem datorii, unele de peste 3 ani, din partea beneficiarilor, adică Poliţie, mai puţin Parchet şi…
Fostul ministru de Interne spune că planul propus după vizita din Arabia Saudită a fost respins cu explicația „au fost alte urgențe”. Predoiu dă ca exemple investiția Emiratelor în Grecia și turneul Giorgiei Meloni prin țările din Golf.
Primarul general al Capitalei, liberalul Ciprian Ciucu, a declarat, vineri seară, că nu îşi doreşte să pornească un conflict cu actualul guvern, format în jurul PSD. ”Nu vreau să încep cu stângul relaţia cu ei”, a afirmat Ciucu, adăugând că va încerca să aibă o relaţie instituţională…
Grupul naval a trecut printre Okinawa și Miyako-jima, iar avioanele de pe punte au zburat la sud de Ishigaki. Pe 23 octombrie, navele au fost văzute în strâmtoarea Basilan, din Filipine, în drum spre Marea Chinei de Sud.
Descoperirea a fost făcută în provincia Yunnan, din sud-vestul Chinei, în timpul unor cercetări desfășurate în 2024 și 2025. Rezultatele studiului au fost publicate pe 28 septembrie 2026 în revista științifică Frontiers in Fungal Biology, potrivit CNN. Noua specie a primit numele Dianjunus rex, o…
Conturi cu sute de mii de euro, bijuterii scumpe, proprietăți și numeroase terenuri. Așa arată o parte dintre averile declarate de membrii noului Guvern. Documentele arată și ce economii au miniștrii, dar și din ce surse au obținut venituri importante. Averile noului Guvern. Ce venituri au…
Turiștii veniți să viziteze sâmbătă Luvru au fost întâmpinați de porțile încuiate, ei neputând ajunge la ''Mona Lisa'' întrucât galeriile și muzeele din tot Parisul au fost închise din precauție, în așteptarea unor noi demonstrații. ''Când am venit, ne-am gândit că ar putea fi o problemă, nu că…
Ministrul Muncii respinge ideea unui premier de fațadă, dar admite că proporția politică din Executiv contează. Întrebarea a pornit de la o fotografie din Parlament în care liderul PSD stătea în fața mai multor miniștri.
România și Turcia vor lucra mai strâns în NATO și vor intensifica formatul trilateral cu Bulgaria, a anunțat ministrul de Externe. Discuția a avut loc la o zi după ce o navă comercială a fost lovită de o dronă lângă Constanța.
Companiile ruse care activează în cadrul complexului militar-industrial (CMI) au început să-şi transfere producţia în China. Acest lucru reiese dintr-un raport al centrului american de cercetare C4ADS, dedicat cooperării militar-tehnice dintre Moscova şi Beijing. Producătorul de microelectronică…
Autoritățile din emiratul Ras Al Khaimah, din nordul Emiratelor Arabe Unite, au anunțat sâmbătă închiderea tuturor plajelor publice până la noi dispoziții, după o deversare de petrol de pe un petrolier în largul coastei de nord a țării, în apropierea strâmtorii Ormuz, potrivit agențiilor Xinhua și…
Kievul acuză întârzieri la livrări deja plătite de europeni, iar presa scrie că Pete Hegseth n-a semnat autorizarea transferului. Marco Rubio susține că politica SUA nu s-a schimbat, dar admite că stocurile limitate și cererea altor aliați pot amâna livrările.
Persoane înarmate cu puşti automate, însărcinate cu doborârea dronelor care atacă Moscova, au apărut pentru prima dată pe acoperişul mausoleului lui Lenin. Într-un videoclip publicat de „VČK-OGPU” vineri, 23 octombrie, un „vânător de drone” stă pe mausoleu, de pe care, în vremea URSS, secretarii…
Autor: Euronews Publicat la: 24/10/2026 15:56 Americanii merg la urne, într-un climat tensionat. Votul anticipat pentru alegerile de la jumătatea mandatului prezidențial a început în mai multe state. De teama intimidărilor și a violențelor, liderii comunităților religioase se mobilizează în nouă…
Lanţul german de supermarketuri Metro, ale cărui active din Rusia au fost plasate sub administrare temporară în septembrie, a rămas, după pierderea a zeci de magazine, şi fără banii din conturile bancare. La o lună de la intrarea în vigoare a decretului lui Vladimir Putin, prin care activele Metro…
Alegerile parlamentare anticipate din Serbia vor avea loc duminică. Este un scrutin intens, organizat după aproape doi ani de proteste masive. Analiștii spun că pentru prima dată după 14 de guvernare, Partidul Progresist Sârb (SNS) ar putea pierde puterea. Protestele anticorupție au declanșat…
La Baziaș, debitul stagnează cinci zile la circa 1.300 mc/s, în timp ce media lunii e de 3.900 mc/s. Majoritatea râurilor interioare au 30-50% din debitele obișnuite, iar în Dobrogea și în bazinele Bârlad și Râmnicu Sărat debitele scad sub 30%.
Apă de la robinet Cuprins 01 Alte 6 localuri vând apa de la robinet 02 Cât costă un metru cub de apă în România Unele restaurante din străinătate au introdus apa de la robinet în meniu. Care nu este gratis. Potrivit unui studiu realizat de Camera Muncii din Tirol, Austria, o jumătate de litru…
Liga Profesionistă de Fotbal a hotărât să țină un moment de reculegere înaintea meciurilor rămase din etapa a 13-a. Fost handbalist, Păunescu a condus și Federația Română de Natație între 2005 și 2013.
Avioanele de vânătoare britanice Typhoon au participat pentru prima dată la exerciţii ale Forţelor Aeriene Franceze care au inclus simularea unui atac nuclear. Manevrele s-au desfăşurat pe 20 octombrie, deasupra Mării Mediterane, relatează Reuters, citând Ministerul Apărării din Franţa. În cadrul…
Lia Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova și lider PSD, susține că taxele și impozitele locale nu vor putea fi calculate la valoarea de piață de la 1 ianuarie 2027. Declarația a fost făcută la Antena 3 CNN, în contextul discuțiilor despre reforma fiscală asumată prin PNRR. Edilul afirmă…
Proiectul de lărgire din Prelungirea Ghencea a intrat în linie dreaptă, anunță vineri Primăria Municipiului București. Lucrările au luat avânt și au termene clare pentru fiecare tronson în parte, mai spun reprezentanții municipalității. Iată calendarul și stadiul intervențiilor la Prelungirea…
Evenimentul a fost organizat de Institutul Euro-Atlantic pentru Consolidarea Rezilienței (IEACR), Comunitatea WatchDog.MD și Aspen Institute România, în parteneriat cu New Strategy Center. Patronatul Industriei Române de Apărare (ROMDEF), Leviatan Group și Asociația Patronală Română a…
Deputata USR Cristina Prună critică politica bugetară din perioada guvernării Ilie Bolojan, susținând că, în ciuda majorărilor de taxe și a discursului oficial despre reducerea cheltuielilor publice, statul a continuat să cheltuiască mai mult. Parlamentara a afirmat, vineri seara, la B1 TV, că în…
Rușii au anunțat reluarea negocierilor cu Ucraina. Vor fi discuții trilaterale care vor avea loc la Abu Dhabi în prima jumătate a lunii noiembrie. Anunțul a fost făcut vineri de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Potrivit Anadolu, el a spus că noi discuții trilaterale de pace…