Vânzările, de peste 7,2 milioane de lei, au avut loc între mai 2022 și ianuarie 2025. Unii cumpărători primeau acte pe numele unor firme fantomă din UE, iar DGAF va sesiza procurorii.
Rusia încurajează mutarea propriilor cetățeni în zonele ocupate din sudul Ucrainei, oferindu-le stimulente financiare și salarii mai mari. În regiunea Herson, aceste măsuri sunt însoțite, potrivit autorităților ucrainene, de evacuarea forțată a locuitorilor și confiscarea proprietăților…
Mette Frederiksen spune că discuția telefonică pe care Alexander Stubb și Jonas Gahr Støre au avut-o cu Putin despre Ucraina nu a fost coordonată cu ceilalți europeni. Premierul danez nu vede „niciun semn” că Rusia ar vrea pace.
Autoutilitara, care transporta 1,4 tone de sodă caustică lichidă și 650 de kilograme de clorură de var, a ajuns în șanț după impactul cu un autoturism. Un bărbat a primit îngrijiri la fața locului, iar traficul e deviat prin trei localități.
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, va merge la Montreal, în Canada, în zilele de 29 și 30 octombrie, pentru cel de-al 21-lea summit UE-Canada, potrivit unui comunicat oficial. Uniunea Europeană va fi reprezentată de Costa și de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în…
Mesajul senatorului vine după ce femeia care a ucis-o pe fetița de 4 ani conducând fără permis a primit în primă instanță 5 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Cazanciuc susține că legea a salvat sute de vieți.
Primul seism, de magnitudine 2,3, s-a produs la ora 01:53, la 120 de kilometri adâncime. Al doilea, de magnitudine 3,1, a urmat la 05:42, la aproape 80 de kilometri adâncime, la sud de Focșani.
În acest ghid vom detalia cum alegi un fond de pensii private și care sunt principalele aspecte și caracteristici la care să fii atent. Cuprins Ce societăți administrează fonduri de pensii Cum alegi un fond de pensii private – lista societăților autorizate de ASF Randamentul investițional pe…
Tornada a distrus două containere în care dormeau cinci muncitori. Doi au murit pe loc, doi la spital, iar al cincilea a fost rănit ușor. Meteorologii turci avertizează că în zonă pot apărea noi tornade și ploi abundente până joi.
Australianca, locul 94 WTA și venită din calificări, a câștigat cu 6-3, 7-6 (7/4) în fața favoritei numărul șase. Cîrstea a condus cu 6-5 în setul al doilea, dar a pierdut tiebreakul.
Uitarea unor informații, dificultățile în îndeplinirea sarcinilor obișnuite sau problemele apărute în gestionarea finanțelor pot ridica semne de întrebare, mai ales atunci când aceste schimbări persistă și încep să afecteze activitățile cotidiene. În multe cazuri, însă, cauza nu este imediat…
Procurorii spun că agentul a aflat unde se află un seif plin cu bani când a intervenit la un apel 112 și că a dat informațiile unui hoț. Polițistul este cercetat în arest la domiciliu.
Kelemen Hunor cere un referendum înaintea comasării localităților și spune că reforma nu poate fi făcută „într-un birou, prin asumare”. Csoma Botond vrea o comisie parlamentară specială și excepții pentru zonele locuite de minorități.
Municipiul Sibiu va avea un parc fotovoltaic în Dealul Dăii, care va acoperi cea mai mare parte a consumului de energie pentru iluminatul public și va contribui la reducerea cheltuielilor municipalității cu electricitatea, potrivit unui comunicat de presă al administrației locale. Contractul…
Tragerea la sorți a avut loc marți, la Viena. Ambele echipe românești joacă prima manșă în deplasare, pe 21-22 noiembrie, și returul acasă, pe 28-29 noiembrie. După acest tur, competiția ia pauză până în februarie 2027.
Fostul consul general al României la Lyon are rang de ministru și, potrivit unor surse guvernamentale, va coordona în continuare și programul SAFE. Este al doilea diplomat de la Externe adus în echipa premierului.
O selecție de 35 de filme documentare, dintre care șase premiate la Astra Film Festival 2026, poate fi urmărită online până pe 8 noiembrie, pe întreg teritoriul României, potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor. Abonamentul Astra Online Pass costă 150 de lei și oferă acces la 30 dintre…
Ediția londoneză are loc între 2 și 7 decembrie, iar la Colchester sunt programate trei proiecții pe 28 și 29 noiembrie. Programul include „Reconstituirea” lui Pintilie, iar Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a alocat 156.395 de lei.
Unul dintre ei e acuzat că a ajutat un serviciu de informații străin, despre care anchetatorii cred că ar fi cel iranian, iar celălalt că a pătruns într-o zonă interzisă. Alți cinci bărbați arestați în anchetă sunt liberi pe cauțiune.
Viaceslav Klimov n-a spus câte drone a doborât firma. El cere extinderea proiectelor private de apărare antiaeriană și spune că angajații companiei sting deja multe dintre incendiile provocate de atacuri, înainte să ajungă pompierii.
FIC propune ca Guvernul și BNR să elaboreze în 12 luni o foaie de parcurs pentru euro. Investitorii cer și păstrarea cotei unice, eliminarea IMCA de la 1 ianuarie 2027 și un calendar fiscal predictibil.
Dispariția s-a descoperit când banii, reținuți în ianuarie de la pasageri sosiți din Dubai, trebuiau restituiți. Poliția și controlul intern al Vămii anchetează cazul, iar Aeroporturi București spune că angajații săi nu au acces în încăpere.
Great Wall Motor va produce modelul SUV compact Ora 5 în Bulgaria, de la începutul anului 2027, pe baza unui acord de fabricaţie cu un partener local. Great Wall Motor a anunțat că uzina din Bulgaria va avea o capacitate planificată de 50.000 de vehicule pe an, producţia urmând să înceapă în…
Planurile companiei Anthropic de a se lista la bursă au impulsionat acțiunile tehnologice, după mai multe luni în care investitorii au avut îndoieli privind rentabilitatea investițiilor în inteligența artificială. Potrivit Financial Times, indicele american Nasdaq 100, care urmărește evoluția…
Medic veterinar de profesie, Apostolescu a fost primul comentator de fotbal din generația anilor '90. A prezentat „Fotbal minut cu minut” și a comentat finala Cupei UEFA, meciuri de la Mondiale și de la Europene.
Un bărbat înarmat cu un cuțit a fost reținut după ce s-a apropiat de liderul partidului israelian de centru stânga „Democrații”. Yair Golan, cel care a înființat partidul „Democrații” pe 18 martie 2024, a votat marți cu ocazia alegerilor parlamentare pentru Knesset. Bărbatul suspectat a fost…
Jovo Lukić a reușit prima triplă a sezonului, iar Simon Elisor a ajuns la nouă goluri și conduce clasamentul marcatorilor. FCSB a învins Rapidul cu 4-1, după o dublă a lui Aymen Boutoutaou, intrat pe parcursul meciului.
Sarcofagul a fost deschis în direct, în zona Flămânda, la marginea necropolei Tomisului. Lângă băiat se afla o bulla, amuleta care arăta că era cetățean roman. Muzeul din Constanța dă mai multe detalii miercuri, într-o conferință de presă.
Astăzi, la „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”, jurnalistul Robert Turcescu explică felul în care România a trecut la „next level”: de la atacuri cu drone la sabotaje comise de… ruși! Dar ce nu se vede între timp? Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și YouTube. Prețul comasării unor…
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin agențiile teritoriale, a virat, în octombrie, fondurile necesare pentru plata beneficiilor de asistență socială aferente lunii septembrie 2026, în valoare de peste 2,63 miliarde de lei. Potrivit unui comunicat de presă al…