Umiditatea din sol rămâne bună în Maramureș și în mare parte din Moldova și Transilvania. Temperaturile scad treptat, cu minime de până la minus 4 grade, iar specialiștii recomandă arături adânci și fertilizarea culturilor de toamnă.
Decizia semnată de premierul Luca Niculescu a apărut vineri în Monitorul Oficial. Drumea se întoarce în funcția pe care o avusese în Guvernul Bolojan, din care plecase la cerere când PNL a trecut în opoziție.
Cercetătorul român Sergiu Pașca, profesor la Universitatea Stanford, a fost ales membru al Academiei Naționale de Medicină din Statele Unite, una dintre cele mai importante recunoașteri profesionale din domeniul științelor medicale. Distincția recompensează contribuțiile sale la dezvoltarea unor…
Reid Wiseman spune că s-a speriat când indicatorul navei Integrity a trecut de 219.667 de mile marine, maximul anunțat. Colegii nu i-au observat panica, iar când cifra a scăzut, el a anunțat „Ne întoarcem acasă”.
Nikki Floris și Bradley Benavides s-au predat vineri și au apărut în fața tribunalului din Washington. Avocații lui Floris spun că acuzațiile sunt absurde, motivate politic și formulate intenționat cu zece zile înainte de alegerile de la jumătatea mandatului.
Consumul regulat de ceai ar putea fi asociat cu un risc mai scăzut de accident vascular cerebral (AVC) și de boli cardiovasculare, potrivit unui nou studiu realizat pe aproape 500.000 de persoane din China. Cercetătorii au constatat că persoanele care beau ceai de cel puțin trei ori pe săptămână…
TAROM întrerupe de sâmbâtă, 24 octombrie 2026, zborurile către Belgrad, după 16 ani, informează Profit.ro. Compania TAROM întrerupe zborurile între București și Belgrad, după 16 ani de operațiuni pe această rută. Loading ... Deși inițial TAROM plănuise să suspende serviciul doar pentru sezonul…
Oficialul BNR spune că drumul spre euro depinde strict de consolidarea fiscală: România a promis un deficit sub 3% în 2029-2030, abia apoi poate începe o discuție serioasă. Popa susține euro, dar avertizează că zona euro „nu e doar lapte şi miere”.
A doua zi după plecarea Guvernului Bolojan, conducerea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat o listă lungă de cheltuieli suplimentare pentru instituție, iar un întreg capitol este dedicat sporurilor. Milioane de lei vor fi acordate pentru sporuri de vechime și…
La Tîrgu Jiu, continuă Conferința Internațională "Filosofia formei". Istoricul de artă german Friedrich Teja Bach, unul dintre cei mai influenți analiști globali ai operei brâncușiene, Dr. Doina Lemny, expert recunoscut internaţional în viața şi opera lui Brâncusi, precum și britanicul David Grob,…
Premierul a promis că Ungaria va fi un aliat de încredere în UE, în fața liderilor europeni veniți la Budapesta. Opoziția condusă de Fidesz a boicotat ceremonia din Parlament, unde au vorbit Ursula von der Leyen și António Costa.
Președintele iranian Masoud Pezeshkian urmează să se întâlnească marți cu omologul său rus Vladimir Putin la Moscova, unde va merge pentru a participa la o reuniune a țărilor exportatoare de gaze, informează sâmbătă AFP. Rusia și Iranul, două dintre țările cele mai puternic sancționate din lume,…
Rodrigo Martins a marcat de două ori pentru ploieșteni, care au urcat pe locul 4, cu 23 de puncte. FC Botoșani a pierdut primul meci pe teren propriu din acest sezon și a încheiat partida în zece oameni.
Ministrul Justiției susține că din aprilie, de când plecase din minister, nu s-a mai finalizat niciun loc nou, deși pentru 2026 fuseseră planificate 1.762. Gradul de ocupare a penitenciarelor ar fi ajuns la 126%.
Peste 60 de parlamentari ai partidului AUR au depus luni, 19 octombrie, la Senat, un proiect de lege care propune stabilirea pragului electoral pentru alegerile parlamentare exclusiv la 5% din totalul voturilor valabil exprimate, la nivel național, în cazul oricărui competitor. În forma actuală a…
Pilotul român are 1,2 secunde avans față de bulgarul Nikolay Griazin. Raliul Portugaliei e ultima etapă a sezonului european, iar Tempestini are nevoie de un loc între primii patru ca să termine campionatul pe locul al patrulea.
DSVSA Vrancea spune că adăpostul a fost evaluat și autorizat legal, iar interdicția din controlul judiciar nu mai există. Activiștii vor să conteste autorizația în instanță și să depună plângeri penale împotriva celor care au semnat-o.
De fiecare dată când se schimbă anotimpurile, mulţi părinţi se îngrijorează dacă tusea persistentă sau respiraţia şuierătoare a copiilor lor sunt doar o răceală sau un semn al unei afecţiuni mai grave. Astmul infantil este adesea confundat cu o infecţie respiratorie obişnuită, ceea ce duce la…
Femeia de 65 de ani, rudă apropiată a primului kenyan mort de boală, a făcut simptome în carantină. Epidemia, pornită din Congo, a ajuns în patru țări africane și are cea mai largă răspândire înregistrată până acum.
Comandanții detașamentelor din Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Republica Centrafricană, Bulgaria, Slovacia și Polonia au prezentat situația de securitate. Generalul Gheorghiță Vlad i-a numit pe militari „adevărați ambasadori ai României”.
Premierul Luca Niculescu a cerut ministerelor implicate în închiderea PNRR accelerarea eforturilor pentru efectuarea ultimelor plăți aferente acestui program european, potrivit unui comunicat al Guvernului. Șeful executivului a convenit vineri, la Palatul Victoria, o ședință cu reprezentanții…
Containerul, încărcat cu deșeuri din plastic, a căzut de pe vehiculul care îl transporta peste o mașină cu patru oameni, lângă Curtea de Argeș. Un bărbat de 29 de ani are dureri de coloană, iar traficul pe DN 73C a fost deviat.
Lucian-Nicolae Gabur trebuie să plătească o cauțiune de 50.000 de lei. Anchetatorii spun că ar fi luat bani ca să le asigure candidaților promovarea probei practice la permis, iar la percheziția din casa lui au găsit 10.500 de euro.
Autor: Euronews Publicat la: 24/10/2026 10:04 Familia Bolsonaro, apropiată de Donald Trump, ar putea reveni la putere în Brazilia. Duminică, are loc turul decisiv al alegerilor prezidențiale. Flavio Bolsonaro, fiul fostului președinte Jair Bolsonaro, a câștigat primul tur în fața actualului…
PSD a anunțat vineri că nu susţine creşterea impozitelor pe locuinţă la valoarea de piaţă, pe care Guvernul Bolojan o prevăzuse pentru 1 ianuarie 2027 şi care ar fi dus la majorări de până la 27 de ori mai mari decât cele plătite în prezent, fără să precizeze clar dacă măsura va fi eliminată sau…
Procurorii spun că economistul a falsificat 345 de state de plată și borderouri salariale între 2012 și 2022. Banii au fost virați în conturile lui și ale soției sau ridicați de la casierie. Pe averea lui s-a pus sechestru de 1,19 milioane de lei.
Potrivit unei analize publicate de Engadget, turbinele eoliene de mici dimensiuni pot reprezenta o alternativă sau o completare a panourilor fotovoltaice, în special pentru proprietarii de case situate în zone deschise, cu vânt suficient de puternic. Există însă o diferență importantă între puterea…
La sfârșitul lunii septembrie, Ministerul rus de Externe a trimis o notă diplomatică Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). Rusia a amenințat că va folosi arme nucleare împotriva NATO dacă Alianța încearcă să „izoleze” exclava Kaliningrad de restul Rusiei. Moscova a apăsat „pedala de…
Primarul Serghei Sobianin spune că apărarea antiaeriană a doborât șase drone îndreptate spre capitală. Pe pista aeroportului Șeremetievo au căzut resturi de dronă, iar pasagerii au fost duși în adăposturi.
Prețul de referință al gazelor naturale în Europa a crescut cu 3% la deschiderea ședinței de tranzacționare de vineri, la Amsterdam. Această evoluție survine în contextul în care escaladarea tensiunilor în Orientul Mijlociu continuă să limiteze fluxurile de GNL din Qatar, iar unele țări din UE au…