Bărbatul, în vârstă de 43 de ani, a îndreptat arma spre polițistul de serviciu și i-a cerut să îl împuște. Polițiștii l-au imobilizat imediat, iar acum e cercetat pentru ultraj și folosirea fără drept de obiecte periculoase.
Un studiu de amploare, realizat pe peste 460.000 de persoane din Statele Unite, aduce rezultate surprinzătoare în privința legăturii dintre alimentele ultraprocesate și cancerul colorectal. Cercetătorii au descoperit că un consum mai ridicat de astfel de produse nu este asociat, în ansamblu, cu un…
Seismul de duminică s-a produs la 125 de kilometri adâncime, potrivit GFZ, și deocamdată nu există informații despre pagube sau victime. Sâmbătă, cutremurul de 6,9 a dus la o avertizare de tsunami, anulată ulterior.
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a avertizat vineri că Israelul trebuie să se pregătească pentru încetarea ajutorului militar american în valoare de zeci de miliarde de dolari, descriind sfârşitul acordului de ajutor, care a durat un deceniu, ca fiind inevitabil, având în vedere dinamica…
Un oficial NATO pune absența pe seama accesului redus la bazele din Siria și a escortării navelor flotei din umbră. Navele de război rusești au revenit în Mediterana în septembrie.
Escrocii folosesc ofertele ca să obțină datele bancare ale victimelor sau să le implice în transferuri ilegale. Poliția amintește că un candidat nu plătește taxe pentru un loc de muncă și nu trebuie să dea coduri OTP.
Manifestanți au instalat corturi în piața Puerta del Sol din centrul Madridului, potrivit informațiilor transmise de la fața locului pentru G4Media. Videoclipurile au fost realizate sâmbătă seară, 24 octombrie. Imaginile surprind aglomerația din piață și prezența unor polițiști în apropierea unei…
O plimbare pe plajă a costat-o scump pe o șoferiță din Constanța. Femeia a intrat cu mașina pe plaja din Venus, apoi s-a dus cu autoturismul și pe plaja din Cap Aurora, relatează stirileprotv.ro. Femeia a fost filmată de un trecător, iar imaginile au ajuns pe internet. Loading ... Polițiștii au…
Votul electronic, fără contracandidați, a strâns o participare de aproape 68% dintre membrii partidului. La congresul de la Orléans, Bardella a cerut sprijin pentru Marine Le Pen, care își lansează duminică candidatura la președinția Franței.
Totodată, au fost indisponibilizate 18 autoturisme, 154 de telefoane mobile, 30 de laptopuri, 620.016 lei, 24.510 euro, 2.000 de dolari, 5.516.288 de țigarete, 400 de litri de alcool, 7.000 de kilograme de produse alimentare, dar și alte bunuri, în valoare totală de 1.429.042 de lei, precizează…
Avocatul specializat pe fiscalitate Gabriel Biriş, fost secretar de stat în Ministerul Finanţelor, a atras atenţia, într-o intervenţie la Digi24, că modificările repetate ale legislaţiei fiscale au ajuns să genereze costuri importante pentru economie şi să afecteze predictibilitatea mediului de…
Între iulie și octombrie, prin Letonia au trecut circa 431.700 de tone de cereale rusești. Rusia își mută exporturile spre Marea Baltică după blocarea rutei Mării Negre, iar în septembrie ruta baltică a însemnat 65% din exporturi.
Doi românii au răpit o pereche de gemeni / captură video Doi români sunt acuzaţi că au răpit bebelușii unei femei de cetățenie indoneziană, după ce au determinat-o să vină în România. Acordurile de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti. Răpitorii au folosit…
Serialul documentar ''Nadia'', dedicat gimnastei Nadiei Comăneci și alcătuit din 29 de episoade în format vertical, ar putea fi lansat online în acest an, accesul publicului urmând să fie gratuit, a declarat, pentru AGERPRES, regizoarea Carmen Lidia Vidu, realizatoarea producției. ''Noi încercăm…
Universitatea din Iași a convocat luni Consiliul Facultății de Drept și le cere studenților să sesizeze orice abatere. Fiul lui Tudorel Toader este acuzat de 11 infracțiuni, între care viol și agresiune sexuală, iar în dosar sunt șapte persoane vătămate.
Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) trage un semnal de alarmă cu privire la escaladarea rapidă a crizei gripei aviare, pe măsură ce virusul H5N1 extrem de patogen se răspândeşte de la păsări de curte la mamifere, alimentând îngrijorările cu privire la securitatea…
Dr. Radu Pavel, Avocatul Coordonator al Societății de Avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații, atrage atenția asupra faptului că, deși majoritatea angajaților își cunosc drepturile fundamentale, precum dreptul la salariu sau la concediul de odihnă, există o serie de drepturi prevăzute de legislația…
Ministrul Apărării, Radu Ștefan Oprea, a discutat prin videoconferință cu militarii români aflați în misiuni internaționale, în apropierea Zilei Armatei României. Comandanții detașamentelor au prezentat situația de securitate din zonele în care acționează, activitățile desfășurate și provocările…
Am analizat modul în care citirea cărţilor tipărite aduce beneficii creierului şi procesului de învăţare. Dar cum rămâne cu ascultarea cărţilor audio? Oamenii de ştiinţă pot acum să observe ce se întâmplă în interiorul creierului atunci când acesta asimilează o poveste, fie prin intermediul…
Un balcon închis nu înseamnă automat o lucrare ilegală și nici un impozit dublu pentru proprietar. Contează când a fost realizată intervenția, ce documente existau și dacă închiderea a fost inclusă într-un proiect autorizat al clădirii. Aceste verificări sunt esențiale mai ales pentru balcoanele…
A doua gardă din lună ar fi plătită mai bine decât prima, iar a treia și mai bine. Ministrul Sănătății susține și plata gărzilor pentru rezidenți, inclusiv pentru cei din anul I.
Fostul premier Ilie Bolojan avertizează că problemele legate de deficitul bugetar și de cheltuielile statului vor continua să pună presiune asupra României, indiferent de componența guvernului. Liderul PNL susține că măsurile de corectare a dezechilibrelor nu pot produce rezultate peste noapte și…
Alexandru Toader Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a anunțat, sâmbătă seara, că i-a suspendat contractul de muncă lui Alexandru Toader, după arestarea preventivă a acestuia. Alexandru Toader este acuzat de procurori de 11 infracțiuni: viol în formă continuată, două infracțiuni de…
Protestatarii au scandat „Călin nevinovat!” în spatele gardurilor puse de jandarmi, revoltați că vineri Curtea de Apel București a decis definitiv ca Georgescu să rămână în arest preventiv. Locuitorii din zonă se plâng de zgomot.
Ultima fabrică din Europa care produce penicilină de la început până la sfârșit, inclusiv ingredientele active esențiale, are un viitor incert din cauza concurenței antibioticelor ieftine din China. Sandoz, compania care deține unitatea din Kundl, Austria, a cerut Comisiei Europene să deschidă o…
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui…
Sâmbătă seara, în manșa a doua a turului secund, jucată în Nova PG Arena din Turda, echipa românească a condus cu 20-10 la pauză. Formația belgiană a redus apoi din diferență până la șase goluri.
Proiectul, pentru care guvernul francez a prevăzut trei miliarde de euro în proiectul de buget pentru 2027, a redevenit o prioritate după eşecul planurilor Franţei şi Germaniei de a dezvolta împreună un avion de luptă de generaţie viitoare. Preşedintele francez Emmanuel Macron a convenit săptămâna…
Cum s-a îmbogățit Capitala în anii de pandemie și război Datele Eurostat arată că, în perioada 2019-2024, evoluția PIB-ului pe regiuni în România a relevat un contrast uriaș între Capitală și restul țării. După alte două regiuni din Irlanda, București-Ilfov a înregistrat cea mai fulminantă…