Victor Negrescu a apreciat că rezultatele alegerilor din Brazilia, Serbia și Bulgaria au implicații importante pentru România, de la oportunități economice în relația cu Brazilia până la stabilitatea regională și cooperarea cu statele vecine. Într-un mesaj publicat pe Facebook, el a subliniat că…
Alexandru Grumaz, general locotenent (r.), analist geopolitic Național Voi vorbi astăzi despre instalații și sisteme pentru drone, dar și despre tehnologiile care ne protejează împotriva lor – un domeniu în care România are competențe și companii care merită cunoscute. Punctul de plecare este…
Femeia, în vârstă de 58 de ani, a fost lovită luni dimineață pe strada Sergent Ion Iriceanu. Șoferul, un tânăr de 28 de ani, a avut rezultat zero la testul de alcoolemie. Circulația pe un sens al străzii este restricționată.
Anunțul vine după doi ani în care pensiile au fost menținute la același nivel, în contextul măsurilor de austeritate. Inflația a ajuns la 6,61% în septembrie 2026, astfel presiunea asupra veniturilor pensionarilor a crescut. Propunere de indexare a pensiilor Ministrul Muncii, Florin Manole, a…
Am moderat duminică seara o discuție pe Facebook cu trei alegători israelieni vorbitori de limbă română; unul dintre ei a fost Maximilian Marco Katz, directorul organizației Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului (MCA) România. Cunoscut ca un sprijinitor de lungă durată al premierului…
Riadul îl trimite pe ministrul Apărării, prințul Khalid bin Salman, Pakistanul pe șeful armatei, Asim Munir, iar Turcia pe șeful serviciului de informații. Agenda reuniunii și rezultatele așteptate nu au fost făcute publice.
Radio România împlinește la 1 noiembrie 2026 o vârstă frumoasă, 98 de ani. Radio România împlinește la 1 noiembrie 2026 o vârstă frumoasă, 98 de ani. Ani în care a fost alături de oameni cu tot ceea ce a avut mai bun : cu informații, muzică, empatie. Cu acest prilej, ne onorăm trecutul și privim…
Procentul persoanelor cu vârste de la 65 de ani în sus l-a depășit în China pentru prima dată pe cel al persoanelor cu vârste de până la 15 ani în anul 2025, conform Anuarului Statistic al acestei țări, relatează luni agenția EFE.
Cele mai grele praguri sunt pe brațul Chilia, unde navele merg cu viteză redusă, spune un comandant Navrom Delta. Navighează pe Dunăre din 1988 și spune că n-a mai văzut fluviul atât de jos.
Măsura vine în condiţiile în care sistemul de medicină de urgenţă se confruntă cu o presiune financiară tot mai mare, care ar putea afecta capacitatea de intervenţie în situaţii critice. Serviciile de urgenţă şi cele de ambulanţă din întreaga ţară vor primi o finanţare suplimentară de 150 de…
Un vulcan submarin din Marea Mediterană ar putea provoca un tsunami de proporții uriașe, iar valurile ar atinge uscatul în câteva minute. Cele mai expuse sunt câteva regiuni ale Italiei. În scenariul extrem, valurile ar putea avea peste 20 de metri și ar distruge o mare parte a zonelor…
Doi ofițeri cu grade mari au luat nota 5, iar un locotenent a luat 7. Planurile lor cuprindeau interceptări, filaj, percheziții și recrutarea apropiaților bărbatului urmărit, iar o căpitan i-a corectat pe toți trei.
O aeronavă americană de patrulare maritimă Boeing P-8A Poseidon, a Marinei SUA, a efectuat noi misiuni deasupra vestului Mării Negre, în interiorul zonei economice exclusive a Bulgariei, pentru monitorizarea rutelor maritime care duc spre Ucraina și care au fost vizate în ultimele săptămâni de…
Majoritatea orașelor din Europa Centrală și de Est (ECE), în pondere de 89%, folosesc sau vor să adopte indicatori de 'smart mobility', însă doar 44% au platforme de date urbane operaționale sau avansate, în timp ce capitala României își actualizează Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD),…
Directorul Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), Fatih Birol, a declarat luni că nu se așteaptă ca piețele energetice să revină anul viitor la situația existentă înainte de începerea războiului din Iran, la finele lunii februarie, transmite Reuters. Conflictul din Iran a tensionat puternic…
Studiul, realizat de cercetători de la Universitatea Rutgers din Statele Unite, a inclus 995 de persoane cu vârste între 18 și 29 de ani. Datele au fost publicate în revista științifică JMIR Formative Research, scrie Euronews. Potrivit cercetării, 32,3% dintre participanți au utilizat instrumente…
Dragoș Pîslaru a eliberat casa de protocol, primită după ce a motivat că nu poate locui alături de părinții săi. Fostul ministru MIPE s-a aflat în centrul unui imens scandal în vară, după ce s-a aflat că acesta trimisese o solicitare de a primi o locuință de serviciu de la RAPPS, care i-a fost…
Ministrul Finanțelor spune că deficitul ESA pe 2025 e de 7,8% din PIB, potrivit Eurostat. El avertizează că deficitul trimestrial nu trebuie confundat cu cel anual și admite că România are încă cel mai mare deficit din UE.
Cristela Georgescu a declarat săptămâna trecută că familia sa trăieşte din economiile acumulate de-a lungul anilor. Declaraţia vine în contextul în care soţul său, Călin Georgescu, are contractul de muncă suspendat de aproape doi ani, iar firma deţinută de aceasta a înregistrat pierderi în 2025 şi…
HUR a publicat date despre 30 de utilaje din șapte țări folosite în fabricile rusești. Printre ele sunt un centru chinezesc de prelucrare de la Uzina din Votkinsk și aparatură germană Rohde & Schwarz folosită pentru altimetrele rachetelor Zircon.
Mesajul vine după victoria cu 2-1 contra Fiorentinei, obținută duminică prin golurile lui Thuram și Zielinski din prelungiri. Inter are 22 de puncte și împarte primul loc din Serie A cu Lazio.
Incendiul de fond forestier și vegetație uscată din Parcul Natural Domogled și din proximitatea localității Topleț a fost lichidat, fiind afectate peste 2.200 de hectare, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Caraș-Severin. 'Intervenția pompierilor militari…
Rusia a vândut constant aur pe parcursul întregului an. Luna septembrie a adus o nouă diminuare a rezervelor sale de aur – aproximativ 6,2 tone – ceea ce ridică totalul vânzărilor de la începutul anului la circa 62 tone, conform Euronews. O singură dată în istoria sa modernă a mai vândut Rusia aur…
Peste 3.000 de nave comerciale ar fi trecut prin strâmtoare cu sprijin american în ultimele șase luni, potrivit CENTCOM. În ultimele zile, atacurile asupra navelor care nu respectă cerințele Iranului au fost reluate în forță.
Alexandru-Mihai Ghigiu, noul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, a dispus eliberarea din funcții a secretarului general al ministerului, Marilena-Nicoleta Balabuti, și a secretarului general adjunct, Petronel Munteanu. Ambii ocupau posturile temporar, prin detașare, și proveneau din…
Lidera Partidului de Centru din Suedia, Elisabeth Thand Ringqvist, a anunțat luni că a eșuat în tentativa de a forma un guvern cu partide de stânga și de dreapta, un eșec care lasă această țară nordică fără un nou guvern după alegerile de la 13 septembrie, transmit AFP și Reuters.
Întrebat dacă indexarea ar putea trece de 5%, ministrul Finanțelor spune că procentul se va stabili „când avem cifrele pe masă”. Nazare susține că majorările anterioare de 40% au produs dezechilibru bugetar și inflație mai mare.
România a cumpărat în primele șapte luni ale anului alimente și animale vii în valoare de peste 6,7 miliarde de euro, cu 1,4% mai puțin decât în perioada similară a anul trecut și a exportat de 4,5 miliarde de euro, cu 8,1% peste nivelul anului trecut. Deficitul comercial pe acest segment a ajuns…
Compania de distribuţie a energiei electrice Enedis a anunţat că aproximativ 59.000 de gospodării din vestul Franţei erau încă fără energie electrică duminică, la prânz, în timp ce echipele de intervenţie lucrau pentru restabilirea alimentării, în urma furtunilor consecutive Austen şi Boelo, care…
Imaginea vine de la activistul de dreapta Yuval Bloomberg, iar postarea numește scandalul „Qatargate” o „cortină de fum”. Rivalii lui Netanyahu, printre care favoritul Gadi Eisenkot, l-au acuzat de isterie și minciună, cu două zile înaintea votului de marți.