În termeni reali, creșterea anuală e de doar 2,1%. Depozitele în lei au scăzut cu 0,7% față de august, iar economiile în valută ale populației au urcat cu 2,5%, până la 29,5 miliarde de euro.
Guvernul nu poate organiza alegeri anticipate pentru funcția de primar al Timișoarei, deoarece fostul edil Dominic Fritz (USR) a deschis un nou proces în instanță, în care contestă chiar ordinul prefectului USR prin care a fost eliberat din funcție, explică președintele Consiliului Județean Timiș,…
Explozia de la mina din orașul Gelik a fost cauzată de un „gaz de mină”, adică un gaz inflamabil, potrivit autorităților locale, citate de Euronews. „Opt persoane se aflau în tunel, șapte au fost salvate. Din păcate, doi dintre minerii noștri au decedat după ce au fost transportați la spital”, a…
Funcția „Modul Suporter” din aplicația clubului acordă puncte pentru fiecare minut cu ecranul blocat, iar fanii cei mai disciplinați pot câștiga tricouri cu autografe. Funcția poate fi folosită de sâmbătă, la meciul cu Eintracht Frankfurt.
Ministrul Krzysztof Gawkowski spune că orice cerere neîndeplinită va declanșa proceduri de sancționare. Potrivit institutului NASK, platformele au șters conținut doar în 7% din cele peste 65.000 de sesizări făcute în prima jumătate a anului.
Fostul premier Ilie Bolojan a afirmat, vineri, la Sinaia, că noul Guvern are mai multe puncte importante de atins, astfel încât anul 2027 să nu fie 'ratat', unul dintre ele fiind acela de a trece de evaluările agențiilor de rating și de a da senzația că, în afară de retorica politică, acțiunea sa…
LeBron James a obținut prima victorie cu noua echipă, în primul său meci pe teren propriu. Este cea mai mare revenire dintr-o victorie din cariera lui. Tyrese Maxey a marcat 32 de puncte, iar Joel Embiid a adăugat 24.
Comitetul de etică al Curții de Conturi s-a autosesizat și a demarat o analiză internă după apariția în presă a imaginilor de la petrecerea la care au luat parte angajații Camerei de Conturi Bihor, organizată în timpul programului, la o cabană silvică din Băile Felix, de ziua directorului adjunct…
Construcția spitalelor continuă iar transferul proiectelor de spitale din PNRR în Programul Sănătate nu înseamnă abandonarea lor, ci salvarea investițiilor și asigurarea finanțării necesare pentru continuarea lucrărilor, a declarat vineri ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
Avocații BBC s-au plâns că Trump a anulat depoziția din 16 octombrie, invocând o „chestiune de importanță națională”, deși ar fi fost în campanie în Georgia. Termenul poate fi depășit doar dacă perioada de administrare a probelor e prelungită după 18 decembrie.
Un specialist în Drept Penal a explicat, pentru Jurnalul, ce pedepse riscă Marius Lulea și deputata AUR de la Botoșani, dacă se dovedește că așa-zisele amenințări în stil mafiot au fost regizate de cel care a depus plângerea penală, declarându-se victimă.
Grupul folcloric 'Vlăstarele cântecului românesc', coordonat de profesoara Valeria Arnăutu, a susținut, timp de trei zile, concerte și a participat la întâlniri dedicate promovării culturii române la Roma, potrivit unui comunicat al Fundației Române de Folclor difuzat vineri. În prima zi a…
Ucraina a atacat în noaptea de joi spre vineri un centru de procesare a datelor al Serviciului Federal de Impozite (SFI) din localitatea Gorodeț, în regiunea Nijni Novgorod, la aproximativ 400 de kilometri est de Moscova, potrivit canalului ucrainean Exilenova+, transmite EFE. Potrivit…
O nouă eră a restricțiilor digitale se extinde rapid la nivel internațional, guvernele din întreaga Europă și din lume pregătind măsuri drastice pentru a opri accesul minorilor pe platformele sociale, transmite TVR. După ani de autoreglementare eșuată a giganților din Silicon Valley, noile…
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a…
Pilotul Red Bull cere consolidarea fundațiilor de sub pistă, iar Lando Norris și George Russell îi dau dreptate. Marele Premiu al SUA începe vineri cu antrenamentele, iar cursa are loc duminică, la ora 22:00.
Mii de studenţi au ieşit joi pe străzile din Viena pentru a cere creşterea fondurilor alocate universităţilor. Bugetul adoptat de guvern, format din Partidul Popular Austriac (ÖVP), de orientare conservatoare, Partidul Social-Democrat din Austria (SPÖ) şi partidul liberal NEOS, menţine neschimbată…
Primăria Rediu nu a implementat 14 dintre cele 17 măsuri dispuse de Curtea de Conturi în 2022, potrivit unui raport aprobat în august 2026, relatează Ziarul de Iași. După patru ani, doar două măsuri au fost aplicate, iar una a rămas fără obiect. Prejudicii de peste 116.000 de lei Auditorii…
În județul Galați, ceața densă persistă până la ora 10:30. În Constanța și Tulcea, vizibilitatea scade sub 200 de metri și, izolat, sub 50 de metri până la ora 12:00.
„IRR (Internal Rate of Return n.r.) este randamentul clasic, randamentul anual. DPI (Distributed to Paid-In Capital n.r.) reprezintă câți bani ai dat investitorului înapoi față de dimensiunea fondului sau față de cât ai tras de la el. TVPI (Total Value to Paid-In Capital n.r.) înseamnă banii dați…
Trei tineri au fost reținuți de polițiștii de investigații criminale din Alba Iulia după ce ar fi pătruns, prin efracție, în incinta unei case de tip familial, de unde ar fi smuls din perete o cutie metalică în care se aflau cardurile bancare ale minorilor instituționalizați, a informat, vineri,…
Comenzile noi din industria prelucrătoare au scăzut, în termeni nominali, în primele opt luni ale anului în curs, cu 2,8%, comparativ cu perioada similară din 2025, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS). În marja scăderii generale au fost înregistrate diminuări…
Batalionul „Murcikî” din Brigada 57 a lovit în regiunea Harkov și vehicule cu militari ruși, poziții de infanterie și un depozit de aprovizionare. Corpul 16 de Armată a publicat imagini cu loviturile pe Telegram.
Confruntat cu o presiune tot mai mare din partea Statelor Unite asupra ţării sale, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a avertizat pe omologul său american Donald Trump să nu facă alte concesii faţă de Rusia, afirmând într-un interviu acordat postului american de televiziune CNN că…
Cifra de afaceri din industrie a scăzut, în termeni nominali, în luna august 2026 comparativ cu luna precedentă, pe total, cu 13,7%, ca urmare a scăderii înregistrate în industria prelucrătoare (-14,5%). Industria extractivă a crescut cu 6,8%. Pe marile grupe industriale, scăderi au înregistrat:…
Cunoscută pentru zborurile cu balonul cu aer cald, formațiunile stâncoase neobișnuite și hotelurile amenajate în peșteri, Cappadocia a devenit, între 16 și 19 octombrie, locul de întâlnire al unora dintre cei mai importanți reprezentanți ai turismului de aventură din lume. Evenimentul a reunit…
Donțov a fost înmormântat la Kiev cu medaliile primite, printre care un ordin pentru curaj. Jurnalistul Philip Malzahn, căruia îi salvase viața acum doi ani, i-a dedicat o scrisoare de rămas-bun.
Ministrul francez al Justiției, Gérald Darmanin, a anunțat joi, 22 octombrie, că peste 1.000 dintre persoanele reținute au ajuns deja în fața instanțelor, iar 217 au fost încarcerate. Numărul este în creștere, în condițiile în care tribunalele continuă să judece dosarele în procedură…
Deși mai sunt aproape două luni până la Crăciun, centrul Craiovei începe deja să capete atmosfera sărbătorilor de iarnă. Pe străzile pietonale au fost montate instalații luminoase suspendate, iar fațadele clădirilor istorice sunt decorate cu ghirlande, globuri și figurine…
În noiembrie, Arina se pregătește să reprezinte România la Champions Tournament, organizat la prestigioasa Universitate Yale din Statele Unite ale Americii. Datorită rezultatelor impresionante, Arina a fost înscrisă în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, derulată la nivel național…