Intrarea la eveniment este liberă. Vă recomandăm să vă înregistrați aici. Produs de UNITER – Uniunea Teatrală din România, festivalul se desfășoară în perioada 16–25 octombrie 2026, sub semnul „[…]perfect uman”. Conferința face parte din modulul FNT Educațional, inițiat în 2022. Au fost invitați…
Un mecanism interinstituțional de reacție rapidă și o campanie media completează planul. Grupul de lucru, condus de ministrul Educației Sorin Costreie, discută săptămâna viitoare cu profesorii, elevii și părinții revizuirea planului național, după atacurile din Bistrița și Pitești.
Chiar dacă terenul a fost cumpărat în 2025 pentru a preveni activități distructive precum mineritul și defrișarea în zonă, negocierile încă se află într-un oarecare impas, pentru securizarea pe termen lung a ariei protejate, scrie timesofindia.indiatimes.com. Situată pe coasta Chiloé din sudul…
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al…
ANAF anunță că verificările documentare au depășit ținta din PNRR. Instituția și-a prezentat sistemele digitale la o instruire pentru manageri, între care platforma de analiză de risc APIC/Big Data și două aplicații gratuite pentru declarația SAF-T.
Armata SUA a lansat o procedură de selecție pentru a găsi noi producători capabili să fabrice țevi de tun pentru obuzierele de calibru 155 mm. Măsura vine pe fondul incapacității singurei uzine de stat de a face față cererii uriașe generate de războiul din Ucraina. Potrivit unei solicitări…
Un medicament obişnuit pentru diabet ar putea avea un potenţial deosebit în combaterea îmbătrânirii, chiar dacă oamenii de ştiinţă nu ştiu încă exact de ce. Conform unui studiu, metformina nu doar că îi ajută pe pacienţi să-şi gestioneze eficient diabetul de tip 2. În plus, acesta le poate oferi…
Plățile sunt cu 14% mai mari decât în primele șase luni din 2025, iar numărul polițelor facultative de locuință a crescut cu 8%, potrivit UNSAR. Aceste polițe completează asigurarea obligatorie PAD.
Premierul Andy Burnham le cere britanicilor să se pregătească pentru urgențe și anunță 45 de milioane de lire pentru stingerea incendiilor. Ministrul Apărării avertizează că state ostile ar putea ataca infrastructura folosită zilnic.
Ministerele trebuie să răspundă mai repede observațiilor Comisiei Europene, iar pentru Cererea de plată nr. 5 mai sunt de lămurit cinci ținte și jaloane. Comisia ar urma să decidă asupra Cererii nr. 6 pe 20 noiembrie.
Ceilalți 18 membri ai grupului său au primit între 19 și 29 de ani de închisoare. Tribunalul Ialomița a reținut premeditarea și a menținut sechestrul pe bunuri de până la 13 milioane de euro. Sentința poate fi atacată cu apel.
Finlanda n-a anunțat niciodată că a predat Ucrainei sistemele ItO 90M, iar numărul celor livrate nu se cunoaște. Armata ucraineană le folosește împotriva dronelor Shahed și păstrează rachetele Patriot pentru țintele balistice.
Principala provocare în acest moment este ca amenințarea rusă din Marea Neagră și de pe Dunăre să fie oprită, afirmă directorul unui grup de specialiști în politici de securitate. Proiectele de interconectare a porturilor din alte state europene cu cele dunărene vor crește importanța fluviului,…
Substanţe chimice periculoase au fost identificate în sute de produse cosmetice, inclusiv în cele comercializate în România, conform Agenţiei Europene pentru Produse Chimice (ECHA). Într-o verificare extinsă care a inclus aproape 4.500 de produse din 13 ţări, rezultatele s-au dovedit…
Parcul va fi amenajat pe terenul fostelor sere și nu va avea animale vii. Traseul va avea forma unui urs, cu un pavilion din lemn la „cap” și modele 3D în zonele labelor. Lucrările ar urma să dureze 4-5 ani.
Cursul oficial al hrivnei față de dolarul american a coborât la un nou minim istoric, după ce moneda ucraineană s-a depreciat cu încă 15 copeici față de cursul precedent. Noul curs, de 45,2021 hrivne pentru un dolar, va fi valabil de luni, 26 octombrie, potrivit Interfax-Ukraine. Recordul negativ…
Analistul Mihai Răzvan Moraru a ajuns la concluzia, după ce a urmărit declaraţiile noilor miniştri "dar şi noile teme de propagandă de la televiziunile de casă", că se vor mări iar taxele şi impozitele. "Deja se vorbeşte deschis despre impozitarea progresivă e veniturilor (nu doar a salariilor)…
Peste 150 de tineri din țară și din diaspora vor lucra șase zile la propuneri legislative. Premierul Luca Niculescu a anunțat măsuri pentru românii care vor să revină acasă și un plan urgent pentru siguranța în școli.
Fostul vicepremier a vorbit la Summitul Rethink România de la Sinaia. Anastasiu spune că țara nu e în prăpastie și că problema ei principală ar fi lipsa asumării și a acțiunii, nu lipsa soluțiilor.
Guvernul aflat sub conducerea lui Ilie Bolojan a solicitat respingerea acțiunii FACIAS, susținând că legea nu prevede în mod expres obligația de a iniția demersurile pentru tragerea la răspundere a persoanelor vinovate. În instanță, FACIAS a susținut că este inacceptabil ca cetățenii români să…
Premierul Luca Niculescu a declarat, vineri, că românii din Diaspora sunt un 'adevărat izvor de competență, experiență, inițiativă, legături internaționale', menționând că relația cu aceștia trebuie să depășească 'etapa elanurilor de solidaritate și a momentelor solemne'.
Ministerul Energiei transmite care vor fi prioritățile instituției în următoarea perioadă, în apropierea iernii, dar și situația plăților restante din PNRR. „În perioada următoare, activitatea Ministerului Energiei se va concentra pe pregătirea sistemului energetic pentru sezonul rece, protejarea…
PSD susține că măsura prevăzută de Guvernul Bolojan ar fi crescut impozitele de până la 27 de ori și promite că miniștrii săi vor opri austeritatea. Partidul n-a prezentat însă o variantă alternativă de calcul.
În ciuda vremii ploioase, constructorul este mobilizat astăzi pentru lucrări la amenajarea nodurilor rutiere Filipești și Secuienii Noi, transmite DRDP Iași. 📌 Imagini din zona nodului rutier Onișcani, unde se lucrează la structuri și amenajarea bretelelor rutiere. Concomitent, în această etapă,…
Imaginea, făcută pe 21 octombrie, a apărut pe o rețea de socializare. Inspectoratul Școlar Timiș tratează cazul ca pe un incident grav de securitate, a cerut un raport detaliat și a dispus reverificarea regulilor de siguranță în toate școlile din județ.
Nava Khoryv, cu 13 marinari ucraineni și azeri la bord, s-a scufundat după ce a fost lovită de o dronă la 13 mile marine de Constanța. Un marinar a murit, nouă au fost salvați, iar alți trei sunt căutați.
Studiul Deloitte Private Company Outlook — Market Readiness, realizat pe 100 de lideri de companii private care anticipează o vânzare sau un transfer în următorii ani, conține o contradicție care merită privită atent: 88% dintre respondenți consideră impozitul pe câștig o preocupare mare sau foarte…
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, a numit vineri, 23 octombrie, noul purtător de cuvânt al Guvernului pe care îl conduce. Este vorba de Dan Cărbunaru, fostul purtător de cuvânt al Executivului condus de Nicolae Ciucă în perioada decembrie 2021 – iunie 2023. Acesta ocupă și funcția de…
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat vineri că partidele politice ar putea încheia un pact pe termen lung în domeniul energiei, dar a criticat faptul că marile companii de stat din sector sunt administrate de instituții diferite, situație pe care a descris-o drept o „gândire de tip…
După valoarea estimată, ponderea României a fost de 1,38%. Statisticile de frontieră includ mărfuri eliberate ulterior, între care un lot excepțional de 16 milioane de articole la nivelul UE. Totalul european folosește o bază diferită și nu măsoară întreaga piață ilegală. România a raportat 43,74%…