Când am întâlnit-o pe Nicky, mamă a doi copii în vârstă de 33 de ani, aflată în proces de vindecare după ce a suferit de o dependenţă, mi-a povestit că fusese majoretă, cânta în corul bisericii şi că avusese întotdeauna un loc de muncă. Dar viaţa lui Nicky a luat o întorsătură dramatică foarte…
Recent un amplu raport al Direcției Principale de Informații (GUR) din cadrul Ministerului Apărării al Ucrainei a dezvăluit estimări privind numărul de avioane de luptă pe care Rusia le deține, modelele acestora, dar și capacitățile de producție. Raportul conține date foarte interesante și despre…
Propunerea nu e o decizie oficială și urmează să fie analizată cu specialiștii. Schimbarea s-ar aplica abia elevilor care intră în clasa a V-a, iar rezultatele ar putea fi completate cu un portofoliu al elevului.
Avertismentul vine de la politologa olandeză Catherine De Vries, într-o analiză publicată luni de The Guardian. Numai sâmbătă, sute de mii de francezi au ieșit în stradă, iar autoritățile au anunțat în jur de o mie de rețineri, după ciocniri cu gaze lacrimogene și artificii la Paris. În Italia,…
Invitata Mariei Țoghină în această noapte este Aura Corbeanu, manager cultural și vicepreședintă UNITER. Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru a adus împreună spectacole, artiști și public sub tema „(…)perfect uman” - o invitație de a privi vulnerabilitatea, relațiile dintre…
Ministerul Mediului de la Abu Dhabi spune că poluarea a fost produsă probabil de un atac asupra unui petrolier, în conflictul dintre Iran și SUA. Ministerul dă asigurări că sănătatea oamenilor nu e în pericol, deși localnicii simt mirosul de petrol de câteva zile.
Inițiativa aparține deputatelor Dumitrița Albu și Aurora Simu, care susțin că măsura propusă va reduce cheltuielile familiilor. Cu toate acestea, documentul pus în dezbatere nu estimează pierderile de venituri la buget și nici nu poate garanta că magazinele vor transfera integral reducerea taxei în…
Copiii sar peste flăcări ca să fie sănătoși tot anul, iar un tăciune din foc ajunge în livadă pentru rod bogat. Un preot precizează că aceste superstiții țin de folclor și nu sunt obiceiuri ale Bisericii.
Ministrul Educației, Sorin Costreie, consideră că sistemul de meditații trebuie fiscalizat, dar a atras atenția că recurgerea pe scară largă la pregătirea suplimentară în particular indică probleme în sistemul public de învățământ. Oficialul a vorbit, la Digi24, despre nevoia unei educații…
1860 - PRIMA UNIVERSITATE DIN ROMÂNIA La Iași, în prezența domnitorului Alexandru Ioan Cuza, este inaugurată prima universitate modernă a României. Era urmașa academiilor lui Vasile Lupu și Gheorghe Asachi. La inaugurare, Universitatea din Iași avea trei facultăți: Drept, Filosofie și Teologie.…
Fostul președinte susține că NATO poate interveni doar până la limita apelor teritoriale românești și propune ca România să inițieze după război o convenție a Mării Negre, legată de cea a Dunării, deși crede că Turcia nu va fi mulțumită.
Numărul beneficiarilor a crescut cu opt față de august, potrivit CNPP. Cei mai mulți sunt magistrații, 5.875 de persoane. Urmează personalul auxiliar al instanțelor, cu o medie de 7.381 de lei, și personalul aeronautic, cu 13.179 de lei.
Radu Marinescu a comentat afirmaţiile lui Ilie Bolojan, care a cerut Guvernului să nu plătească IMEDIAT restanţele salariale către magistraţi, după decizia CEDO care a dat dreptate guvernului. Ministrul Justiţiei a declarat vineri seară, la B1 TV, că refuzul de a nu plăti, însemnă pentru România un…
Românca are cu șapte puncte mai puțin decât Victoria Mboko, aflată pe locul 15. Rybakina a câștigat turneul de la Ningbo, primul ei trofeu de când e lider mondial, iar Jaqueline Cristian a coborât pe locul 83.
Deputata PNL Raluca Turcan a declarat că măsurile anunţate de Guvernul Niculescu după valul de violenţe din şcoli sunt „dezamăgitoare”, nu au termene, nu au responsabili, nu au bugete alocate. „Când vrei să îngropi o problemă, faci o comisie. Sau, în varianta guvernului Niculescu, un grup de…
Producătorii nu mai pot cere unelte speciale, încălzirea carcasei sau solvenți. Smartphone-urile urmează o regulă separată, care permite livrarea bateriilor doar către service-uri dacă telefonul e rezistent la apă și bateria rezistă la multe încărcări.
În premieră, exemplarele canine sunt pregătite să detecteze echipamente de comunicații mobile și dispozitive de stocare a datelor, a dezvăluit directorul Centrului Chinologic „Dr. Aurel Greblea” din Sibiu, comisarul-șef Cosmin Adrian Iana, într-un interviu acordat publicației…
Ministrul Finanțelor spune că deficitul ESA pe 2025 e de 7,8% din PIB, potrivit Eurostat. El avertizează că deficitul trimestrial nu trebuie confundat cu cel anual și admite că România are încă cel mai mare deficit din UE.
Şoferii care circulă pe DN7 între Pecica şi Nădlac, în judeţul Arad, au parte de restricţii de circulaţie începând de luni. Şoferii care circulă pe DN7 între Pecica şi Nădlac, în judeţul Arad, au parte de restricţii de circulaţie începând de luni. Între orele 7:00 şi 18:00, traficul va fi…
La fel ca în cazul altor investiții ale căror beneficii pe termen lung nu sunt predictibile - cryptomonede, noile tehnologii, Inteligența Artificială sau panourile solare - jocul la Bursă pe păduri virgine începe să producă pierderi, mai ales după ce s-a constatat că pădurile seculare lăsate în…
Mesajul vine după victoria cu 2-1 contra Fiorentinei, obținută duminică prin golurile lui Thuram și Zielinski din prelungiri. Inter are 22 de puncte și împarte primul loc din Serie A cu Lazio.
Exercițiul a început duminică, 25 octombrie, și se desfășoară timp de 48 de ore în nordul și centrul Israelului, potrivit Fox News și unui comunicat al Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF). La manevre participă Divizia 210, Divizia pentru Cisiordania, diviziile 98 și 96, precum și Forțele…
Președintele american Donald Trump a afirmat duminică, în cadrul unui miting în Michigan (nord), că un acord comercial cu Canada va fi încheiat 'rapid', în condițiile în care relațiile comerciale dintre cele două țări s-au tensionat puternic în ultimele luni, relatează AFP. 'O să rezolvăm această…
Întrebat dacă indexarea ar putea trece de 5%, ministrul Finanțelor spune că procentul se va stabili „când avem cifrele pe masă”. Nazare susține că majorările anterioare de 40% au produs dezechilibru bugetar și inflație mai mare.
În plus, poliţiştii au realizat şi activităţi de instruire a personalului de pază din şcoli. Poliţia Română a intensificat acţiunile pentru siguranţa şcolară şi a derulat peste 3.600 de activităţi de prevenire şi informare în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar. Cele mai multe au…
Jurnaliști din cadrul a 17 instituții publice europene de radiodifuziune și televiziune au investigat sute de incidente hibride care au legătură cu Rusia. Printre aceste incidente hibride se numără acte de sabotaj, incendieri, spionaj și încălcări ale spațiului aerian, transmite publicația…
Imaginea vine de la activistul de dreapta Yuval Bloomberg, iar postarea numește scandalul „Qatargate” o „cortină de fum”. Rivalii lui Netanyahu, printre care favoritul Gadi Eisenkot, l-au acuzat de isterie și minciună, cu două zile înaintea votului de marți.
Analiză a publicației TOTAL BUSINESS (Grecia), via Rador: Mulți ani la rând, România a reprezentat pentru companiile grecești „piața ieftină” din vecinătate. Un loc unde să-și mute producția sau să deschidă câteva magazine. Această imagine nu mai este valabilă. Conform estimărilor preliminare ale…
Analiză a publicației bulgare 24Chasa, via Rador: Prețurile alimentelor în Bulgaria sunt mai mici decât cele din Albania, dar mai mari decât în România, arată un studiu Euronews Business care examinează diferențele dintre diferite țări și motivele care au dus la această situația. Studiul arată…
Fostul președinte cere tăieri masive ale cheltuielilor și desființarea sporurilor. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, spune că nu își dorește taxe noi, dar nu exclude clar majorări din 2027.