Oficiali japonezi s-au întâlnit cu jurnalistul nipon reținut în Rusia pentru prima dată de la arestarea sa sub suspiciunea de spionaj, a anunțat luni seara Ministerul japonez de Externe, relatează marți AFP. Reprezentanții ambasadei Japoniei în Rusia 'au realizat un interviu consular' cu…
Pompierul a fost lovit de un obiect aruncat de localnici deveniți agresivi în timpul stingerii unui incendiu. Al doilea suspect, care încercase să se ascundă, a fost prins luni, iar ancheta privește ultrajul și distrugerea.
Se circulă bine la această oră - nu sunt semnalate accidente sau alte restricţii. Se circulă bine la această oră - nu sunt semnalate accidente sau alte restricţii. Este semnalată însă aglomeraţie în jurul marilor oraşe. Mai multe aflăm de la subcomisarul de poliţie State Dalia, de la Centrul…
Fostă purtătoare de cuvânt a premierului Ilie Bolojan, Ioana Dogioiu lansează un atac dur la adresa PSD, susţinând că social-democraţii se află într-o situaţie dificilă după declaraţiile ministrului Finanţelor, Alexandru Nazare, privind deficitul bugetar şi posibilitatea introducerii unor noi…
Serbia a avut şi ea "Colectivul" ei, acum circa doi ani. Prăbuşirea copertinei gării, în urma căreia au murit 16 oameni, a legat corupţia de siguranţa vieţii de zi cu zi. Nu mai era o discuţie abstractă despre responsabilitate sau o dispută între politicieni ci despre oameni care muriseră şi despre…
Peste 1.500 de persoane au semnat deja o petiţie adresată autorităţilor locale, prin care solicită oprirea spectacolelor pirotehnice de Anul Nou, inclusiv la evenimentele private. S Mii de locuitori din Timişoara cer interzicerea artificiilor în noaptea de Revelion, pentru protejarea animalelor de…
Marți, 27 octombrie 2026, în Israel au loc alegeri parlamentare. Cele două campanii militare desfășurate până acum au reprezentat lovituri severe pentru conducerea și puterea militară a Iranului. Cu toate acestea, regimul de la Teheran a supraviețuit. Programele sale nucleare și de rachete nu au…
Raportul, prezentat Adunării Generale, arată că Rusia a lovit rețeaua printr-o politică de stat, știind că civilii depindeau de centralele termice iarna. Ancheta leagă Moscova și de traficul de recruți străini din 29 de țări.
Inspectorii sanitari din judeţul Bacău efectuează controale ample pentru verificarea siguranţei alimentare a peste 540.000 de elevi beneficiari ai Programului Naţional "Masă sănătoasă". Inspectorii sanitari din judeţul Bacău efectuează controale ample pentru verificarea siguranţei alimentare a…
BNR a avizat favorabil propunerea legislativă, arătând că ridicarea pragului ar ajuta la eficientizarea activității unor agenți economici. Actul normativ în discuție a intrat în procedura de analiză a Camerei Deputaților, ca for decizional, însă Comisia de Buget întârzie cu redactarea raportului…
Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sibiha, a calificat luni drept „inacceptabilă” decizia Federației Internaționale de Haltere (IWF) de a atribui Moscovei găzduirea Campionatelor Mondiale din 2030. Pe platforma de socializare X, Sibiha a declarat că această decizie fără precedent de la…
Într-o postare pe Facebook, Adrian Câciu a scris că „iar ne-au demonstrat bolojeniștii că nu știu ce este ESA și îl confundă cu deficitul cash”. Potrivit deputatului PSD, „deși deficitul pe cash arată un 3,8%, deficitul pe ESA, cel care contează in fața Comisiei Europene este de circa…
Pe lângă programul de reabilitare oncopediatrică, unic în Europa, pe care îl desfășoară cu succes de doi ani, Sanatoriul Balnear Techirghiol, prin Secția de Recuperare Medicală Neuropsihomotorie, mai are un proiect prin care își propune să devină un veritabil hub național de reabilitare pediatrică,…
Indicele Bovespa a avut cea mai slabă ședință din 1990, iar tranzacțiile au fost suspendate temporar. Acțiunile B3 și ale XP Inc au pierdut între 36% și 48%, iar investitorii așteaptă ca Lula să numească un nou ministru al Finanțelor.
Un tablou semnat de Nicolae Grigorescu valorează doar 3,5 lei în actele Muzeului de Artă din Ploiești. Și nu este singura operă de artă care figurează în evidențele instituției cu o valoare atât de mică. Conducerea muzeului explică faptul că unele tablouri nu au mai fost reevaluate de zeci de ani,…
România și Republica Moldova vor participa pentru prima dată cu pavilioane naționale la Expoziția Internațională de Import din China (CIIE), organizată la Shanghai în perioada 5–10 noiembrie, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Evenimentul, ajuns la cea de-a noua ediție, este considerat cel…
Interdicția ține până la soluționarea procesului. Guvernul trebuie să anunțe cu zece zile lucrătoare înainte orice modificare ireversibilă a terenului East Potomac. Trump spune că judecătoarea „nu are absolut niciun drept” să întârzie proiectul.
USR își arată, încă o dată, chipul cameleonic care a ajutat acest ONG să se transforme în partid și să înșface puterea și, mai ales, beneficiile. Avem ziua și contrazicerea la „reziști” – dacă ieri acuzau SRI că se implică în tot felul de jocuri politice, azi laudă instituția și specialiștii de…
Prețurile gazelor naturale din Europa au înregistrat o creștere bruscă, atingând niveluri nemaiîntâlnite din 2022, pe fondul temerilor tot mai mari legate de aprovizionarea continentului în această iarnă și de conflictul din Orientul Mijlociu. Prețurile en gros ale gazelor naturale au atins luni…
Sorin Grindeanu propune desființarea a sute de primării și comasarea rapidă a agențiilor guvernamentale. UDMR, AUR și USR critică metoda sau amploarea reformei, iar PNL cere discuții ample înainte de adoptare.
Conducerea județeană a PNL Bistrița-Năsăud a votat dizolvarea Biroului Politic Municipal și numirea unei noi structuri interimare conduse de fostul primar Ioan Turc. Noua echipă include șapte membri cooptați din afara formațiunii, printre care se numără medici, antreprenori și ingineri din…
Metalul s-a apreciat cu 15,8% de la începutul anului și cu peste 30% în ultimele 12 luni, în timp ce analiștii sunt tot mai divizați în privința evoluției viitoare a prețurilor, potrivit publicației bulgare Econ. Inteligența artificială alimentează cererea pentru cupru Expansiunea centrelor de…
Ocrotitorul Bucureștiului este sărbătorit de credincioșii ortodocși, iar pelerinajul de la Catedrala Patriarhală ține până pe 28 octombrie. Programul include Sfânta Liturghie, privegheri și procesiunea „Calea Sfinților”.
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a atacat poziția schimbătoare a PSD referitoare la reforma administrativ-teritorială. Reprezentantul opoziției susține că social-democrații încearcă să ocolească problemele economice actuale și să mute atenția publică spre proiecte de lungă durată, în loc să…
Austria a amenințat că va bloca viitorul buget pe termen lung al UE, în contextul în care Uniunea se grăbește să încheie un acord până la sfârșitul anului. Christian Stocker, cancelarul austriac, a declarat că nivelurile de cheltuieli din propunerea actuală sunt prea ridicate pentru ca Viena să le…
Lista Studenților are 140 din cele 250 de mandate, iar partidul lui Vučić trece în opoziție cu 104 locuri. Câștigătorii au 90 de zile pentru a forma guvernul, iar Serbia trebuie să adopte un buget până la sfârșitul anului.
Economia României a încetinit, dar inflația nu. Anii de cerere stimulată de creșterea salariilor, șocurile repetate în domeniul energiei și al fiscalității, precum și o inflație persistentă în sectorul serviciilor fac ca revenirea la stabilitatea prețurilor să fie extrem de lentă, ceea ce înseamnă…
Pot fi menţinute astfel măsurile prin care se limitează creşterea preţurilor la carburanţi. Ministerul de Finanţe şi cel al Energiei au elaborat un proiect de hotărâre prevind prelungirea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi a produselor petroliere până pe 31 ianuarie. Pot fi menţinute astfel…
Prăbușirea bursieră vine după aproape doi ani de creșteri spectaculoase, alimentate de entuziasmul investitorilor pentru inteligența artificială și de sprijinul economic promis de Beijing, scrie Reuters. Declinul nu se limitează la companiile cu specializare în AI. Indicele CSI300, care urmărește…
Un sistem de pază care utilizează 80 de camere video și un program cu inteligență artificială a fost pus în funcțiune în Parcul Ciuperca din municipiul Tulcea, pentru prevenirea vandalismului, braconajului piscicol și distrugerii bunurilor publice, a anunțat primarul Ștefan Ilie, relatează Agenția…