Lana Nusseibeh, diplomat de rang înalt și ministru de stat în guvernul Emiratelor Arabe Unite (EAU), a intrat în cursa pentru funcția de secretar general al Organizației Națiunilor Unite, scrie Euronews. Candidatura sa o pune în competiție cu favorita Rebeca Grynspan, fost vicepreședinte al Costa…
Preşedintele Nicuşor Dan a semnat vineri decretul prin care l-a trecut în rezervă pe generalul de brigadă – cu o stea Constantin Marius-Cezar Toma, din Ministerul Afacerilor Interne, transmite Agerpres. Decizia se va aplica de la data de 25 octombrie, potrivit decretului semnat de Nicuşor Dan. Pe…
Primarul Serghei Sobianin spune că apărarea antiaeriană a doborât șase drone îndreptate spre capitală. Pe pista aeroportului Șeremetievo au căzut resturi de dronă, iar pasagerii au fost duși în adăposturi.
Fosta ministră (USR) a Mediului Diana Buzoianu susţine, într-o postare pe Facebook, că directoarea ANM ar încerca să îl dea afară pe noul membru din consiliul de administraţie ca să nu poată fi sancţionată, după ce corpul de control al ministerului a constant că instituţia a achiziţionat, din bani…
Autor: Euronews Publicat la: 23/10/2026 20:16 Cercetătorii au descoperit o nouă metodă care ar putea îmbunătăți prognozele pentru fenomenul climatic El Niño, permițând estimarea unor episoade cu până la un an înainte, scrie Euronews.com. Descoperirea ar putea oferi guvernelor, fermierilor și…
Fiul lui Thomas Markle ar fi găsit imaginile în fosta locuință a tatălui din Filipine, unde poliția ar fi deschis o anchetă. Ducesa spune că știa din 2018 de acuzații trimise poliției londoneze și că și-a ținut copiii departe de el.
Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a depreciat cu 0,97%, până la 34.678,23 de puncte. Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni, a închis cu o scădere de 0,74%, iar indicele blue-chip…
Ioana Dogioiu, fosta purtătoare de cuvânt a Guvernului Bolojan, acuză PSD că manipulează informaţiile privind deficitul bugetar pentru a-şi pregăti justificările în cazul în care nu va reuşi să respecte ţintele fiscale şi promisiunile asumate. Într-o postare pe Facebook, aceasta pune sub semnul…
ANAF anunță că verificările documentare au depășit ținta din PNRR. Instituția și-a prezentat sistemele digitale la o instruire pentru manageri, între care platforma de analiză de risc APIC/Big Data și două aplicații gratuite pentru declarația SAF-T.
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities,…
Până acum, decizia o lua comunitatea teritorială. Oksana Sacriier spune că în regiunea Cernăuți vor rămâne 15 licee academice din 44 de licee și că aproximativ un sfert din cele plănuite vor preda în română.
Planul mai prevede o zonă demilitarizată în Donbas și reluarea livrărilor de gaze rusești către Europa, inclusiv prin Nord Stream. Potrivit The New York Times, Uniunea Europeană a respins deja propunerea privind gazele, iar Kievul cunoaște doar liniile generale ale planului.
Primăria Sectorului 2 a lansat, vineri, în SICAP licitația pentru serviciile de elaborare a studiului de fezabilitate, a evaluării impactului asupra mediului și a evaluării strategice adecvate pentru extinderea Magistralei 2 de metrou. Valoarea contractului este de 6,1 milioane de lei, iar durata…
Uzina produce componente pentru rachetele Iskander-M și Kover și pentru sistemele Pantsir-S1. Informații preliminare de pe Telegram arată că lovitura s-ar fi dat cu rachete Storm Shadow. Deocamdată nu există date oficiale despre victime.
Seismul s-a simțit până în Calabria, iar la Trapani a fost evacuat tribunalul. Autoritățile spun că nu există victime, iar alerta de tsunami a fost ridicată după o oră, fără ca nivelul mării să se schimbe.
Primarul general Ciprian Ciucu a fost întrebat vineri seara, la Digi24, despre șantierele din București, care este stadiul lucrărilor de modernizare a liniilor de tramvai, dar și de ce au fost deschise mai multe zone de lucru în același timp. „Am deschis aceste șantiere pentru că a fost nevoie să…
Fostul deputat Tudor Benga a ţinut să sublinieze că, deşi se fac eforturi pentru "spălarea" PNL-ul, trebuie ţinut cont de faptul că a contribuit ani de zile cot la cot cu PSD-ul la dezastrul din România, inclusiv la "măcelărirea" justiţiei. Indiferent cine conduce partidul, o reformă reală a…
Polițiștii au făcut joi percheziții în București și Bragadiru, unde au ridicat și 1.650 de euro. Direcția de Sănătate Publică Ilfov a suspendat activitatea clinicii, iar agenția medicamentului va decide ce se întâmplă cu aparatura.
În această ediție, Mihai Radu realizează cât de gravă e situația. A ajuns săracul UDMR să spună un „nem” răspicat guvernării după metoda diplomatul. Vremurile sunt aproape, colegi de țară! Dar să ne liniștim, avem un program de guvernare în care suntem asigurați că va fi bine. Cum? Când? Cu ce…
Inculpații din dosarul care vizează deversarea de deșeuri periculoase și nepericuloase netratate în albia pârâului Dâmbu din Ploiești au fost trimiși în judecată, fiind vorba despre șapte persoane fizice și două persoane juridice.
Față de septembrie 2025, creditele neguvernamentale au crescut cu 8,2%, mai ales datorită împrumuturilor în valută, care au urcat cu 16,3%. Creditele acordate statului au crescut cu 2,9% într-o lună și au ajuns la 298 de miliarde de lei.
Ciprian Ciucu a spus, în exclusivitate la Digi24, că „natural” îi vine să „toace” noul Guvern, pentru că este al unui alt partid, însă, a subliniat edilul, nu vrea să facă asta și să înceapă „cu stângul” relația cu executivul Luca Niculescu. „O să vedem pe parcurs” cum va fi, a punctat primarul…
Cinci ofițeri belgieni susțin că un înalt oficial VSSE, fost consilier al lui Reynders, ar fi blocat investigarea legăturilor fostului comisar cu Rusia. Mesajele au ajuns probe în ancheta de spălare de bani.
Vicepremierul Władysław Kosiniak-Kamysz, ministrul polonez al apărării, a estimat vineri că găzduirea unei baze militare americane permanente pe teritoriul Poloniei, cu un efectiv de 5.000 de soldați și în jur de 20.000 de persoane în plus, inclusiv membri ai familiilor și angajați, ar fi de peste…
Augusto Delkáder, membru fondator al El País – cel mai important și citit cotidian național din Spania – și fost președinte de onoare al rețelei de radiodifuziune Cadena SER, a murit la 76 de ani, anunță 20minutos.es. Jurnalistul originar din Cádiz a avut o carieră profesională vastă, devenind una…
Alegerea lor a fost unul dintre momentele centrale ale galei de închidere. După un program de filme, workshopuri și activități educative, copiii au desemnat producția care i-a cucerit și căreia i-au oferit trofeul festivalului. Palmaresul juriului de specialitate a reunit filme despre frumusețea…
Poliţia naţională ucraineană a anunţat vineri arestarea unei adolescente de 17 ani suspectate că a otrăvit soldaţi ucraineni în contul Rusiei, provocând moartea a doi militari, relatează AFP. Potrivit anchetatorilor, tânăra trimitea prin poştă stupefiante, conţinând „doze letale de metadonă” unor…
Social democrații l-au propus vineri pe Decebal Făgădău să preia funcția de prefect, în locul lui Adrian Picoiu, care și-a dat demisia, în contextul intrării liberalilor în opoziție. Făgădău a făcut primele declarații, după ce a fost propus pentru funcția de prefect al județului Constanța. „După…
Ministrul Educației a vorbit la Cotroceni, la Forumul Tinerilor Români de Pretutindeni, despre copiii care merg flămânzi la școală și despre violența din școli. Le-a cerut tinerilor din diaspora să vină să lucreze la minister.
Seulul vrea ca cele două părți să confirme împreună traseul liniei, să refacă liniile de comunicație militare și să evite confruntările accidentale. Datele ar putea fi stabilite prin Panmunjom, iar Comandamentul Națiunilor Unite ar putea participa la discuții.