Legalitatea numirii Consiliului de Administrație al Companiei de Apă Olt (CAO) a fost pusă sub semnul întrebării în urma unei decizii definitive a Curții de Apel Craiova. Președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, avertizează că efectele ar putea depăși numirea conducerii, ar viza…
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a numit decizia „un gest de normalitate și de responsabilitate”. El pune presiunea asupra sistemului medical pe seama fondurilor insuficiente alocate în timpul guvernării Bolojan.
Donald Trump s-a autoproclamat „cel mai măreț” președinte american din toate timpurile. Încă dinainte de a fi ales, a spus că va fi „cel mai bun președinte american creat vreodată de către Dumnezeu”. Pe 18 octombrie, președintele a distribuit pe platforma The Truth Social sondajul efectuat de CNN…
Organizatorii unui nou premiu literar din Franța, denumit Prix Pascal și prezentat drept prima distincție de acest fel dedicată operelor realizate cu ajutorul inteligenței artificiale (AI), au lansat miercuri apelul la candidaturi, informează Euronews.com. Premiul este deschis tuturor persoanelor…
Astfel, AGOA de decis să aprobe dispunerea în sarcina Directoratului SPEEH HIDROELECTRICA S.A. a stabilirii întinderii prejudiciului adus societășii, constituit din remunerații brute plătite, valoare netă achitată, sume decontate legat de executarea mandatului, alte beneficii, la care se adaugă…
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital…
Arheologii au reușit să restrângă lista posibililor candidați pentru identitatea unui bărbat înmormântat în Evul Mediu într-un sarcofag roman descoperit la Westminster Abbey, în Londra. Mormântul de piatră, găsit în 1869, conține rămășițele unui bărbat care ar fi putut fi unul dintre abații…
Fostul ministru al Culturii spune că la Harvard a lucrat ca asistent de cercetare și cercetător postdoctoral și numește AUR un partid „antiromânesc, trădător şi extremist”. Neamțu îi cere scuze pentru o afirmație despre români și furt.
Generațiile mai în vârstă tind să includă în ideea de mișcare activitățile cotidiene, în timp ce tinerii acordă mai multă vizibilitate antrenamentelor organizate. Este însă o diferență de tendință, nu o regulă pentru fiecare persoană. Vârsta, timpul disponibil, veniturile și accesul la spații…
SpaceX intenționează să încerce recuperarea ambelor trepte ale megarachetei Starship în timpul următorului zbor de test, programat pentru luna viitoare. Dacă operațiunea va reuși, compania va realiza o premieră în domeniul zborurilor spațiale, a anunțat Elon Musk, fondatorul și directorul general…
Cursul are cinci module și 55 de ore, în format hibrid, și se ține între 2 noiembrie și 7 decembrie. Taxa este de 3.900 de lei, iar 20 din cele 120 de locuri sunt gratuite, pentru angajații MAE.
Lucrările de întreținere și reparațiile la părțile comune ale unui bloc presupun cheltuieli la care proprietarii trebuie să contribuie, chiar dacă unii dintre ei nu sunt de acord cu intervențiile aprobate. Asociația are însă obligația de a respecta regulile legale privind luarea deciziilor și…
Peste 90 de parlamentari încalcă, la vedere, statutul deputaților și senatorilor. Concret, aleșii ignoră legea care îi obligă să-și publice CV-ul, alături de declarațiile de interese și de avere. Câți aleși se feresc să-și publice experiența, dar și cum arată situația în fiecare partid?…
Decizia a fost semnată vineri de premierul Luca Niculescu. Avram este conferențiar la Universitatea de Vest din Timișoara și a condus proiectul România Educată. În aceeași zi, Dan Cărbunaru a fost numit purtător de cuvânt al Guvernului.
Un start-up din Texas care promite să ofere SUA un avantaj pe câmpul de luptă prin reconstruirea rezervei țării de „câini de lucru militari” a strâns 200 de milioane de dolari de la investitori, inclusiv Sequoia Capital și Ark Invest, compania lui Cathie Wood. Warhound, ideea cofondatorului…
Astronomii încearcă să descifreze misterul unui obiect cosmic aflat la cel puțin 49.000 de ani-lumină de Pământ, la periferia Căii Lactee, care emite unde radio într-un mod neobișnuit. Sursa, denumită VT J1906+0849, prezintă variații spectaculoase ale intensității emisiei de aproximativ două…
Jurnalista Sonia Koltuklieva a ajuns la spital cu comoție cerebrală și claviculă fracturată. Președinta Iliana Iotova îi cere demisia șefului serviciului de pază, iar GERB-UDF strânge semnături pentru votul de demitere a Mihaelei Doțova.
Europa intră într-o iarnă marcată de tensiuni sociale: prețurile cresc, locuințele devin tot mai inaccesibile, iar economiile stagnează. Protestele se extind de la studenți și chiriași la fermieri și transportatori, în timp ce guvernele au la dispoziție resurse limitate pentru a răspunde…
Ucraina poartă discuții cu statele membre vecine ale UE privind mutarea controalelor vamale asupra camioanelor sale care transportă exporturi de cereale de la graniță în interiorul acestor țări, în încercarea de a opri atacurile cu drone rusești asupra camioanelor. În ultimele săptămâni, coloanele…
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al…
Elevii sunt în vacanța de toamnă începând de sâmbătă, 24 octombrie, și au nouă zile libere, cu tot cu weekenduri. Cursurile se vor relua pe 2 noiembrie, când începe al doilea modul, programat până pe 22 decembrie. Înaintea pauzei de iarnă, aceștia vor beneficia și de o minivacanță de patru zile…
Diplomații din SUA, Marea Britanie și Europa au jucat odinioară un rol crucial în Rusia, contribuind la atenuarea tensiunilor chiar și în cele mai grele momente ale Războiului Rece. Însă în prezent, considerați „neprietenoși” de către guvernul președintelui Vladimir Putin, ambasadorii occidentali…
Cursul oficial al hrivnei față de dolarul american a coborât la un nou minim istoric, după ce moneda ucraineană s-a depreciat cu încă 15 copeici față de cursul precedent. Noul curs, de 45,2021 hrivne pentru un dolar, va fi valabil de luni, 26 octombrie, potrivit Interfax-Ukraine. Recordul negativ…
Suplimentele cu ulei de pește, consumate de milioane de oameni pentru îmbunătățirea memoriei și protejarea creierului, ar putea să nu ofere beneficiile așteptate. Un studiu clinic desfășurat pe parcursul a doi ani a arătat că, deși acizii grași omega-3 din aceste produse ajung la creier,…
Un mozaic roman vechi de 1.700 de ani, care înfățișează o pereche de șlapi, a fost descoperit în Sicilia, păstrat aproape intact sub straturi de noroi, timp de secole. În același loc a fost găsit un alt mozaic, și mai surprinzător, care înfățișează fete în bikini. Iată povestea lor. Mozaic cu…
Ministerul Energiei transmite care vor fi prioritățile instituției în următoarea perioadă, în apropierea iernii, dar și situația plăților restante din PNRR. „În perioada următoare, activitatea Ministerului Energiei se va concentra pe pregătirea sistemului energetic pentru sezonul rece, protejarea…
Procurorii de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 2 au fost obligați, de un judecător de drepturi și libertăți, să continue cercetările față de peste 150 de persoane care ar fi obținut certificate false în perioada pandemiei de Covid-19, iar între persoanele vizate de instigarea la emiterea…
Fericirea nu este o stare permanentă, însă există obiceiuri și alegeri care pot contribui la îmbunătățirea stării de bine. Potrivit cercetărilor din domeniul psihologiei și al sănătății, trei elemente au un rol esențial în construirea unei vieți împlinite: relațiile cu ceilalți, sentimentul că…
Femeile resimt dureri mai intense decât bărbații în toate zonele corpului, arată un nou studiu publicat în revista științifică Nature Medicine. Cercetătorii au măsurat toate tipurile de durere pentru a constata că riscul ca medicii să nu le prescrie analgezicul necesar este crescut. Cercetătorii…
SAPE SA, societate din portofoliul statului mai puțin cunoscută în spațiul public, funcționează de ani de zile mai mult ca un fond de investiții privat decât ca investitor în energie, scopul pentru care a fost înființată. Din 2017, în depozitele la bănci ale companiei stau aproximativ 600 de…