Deputatul AUR Dan Tanasă a avut luni, 26 octombrie, un nou discurs cu afirmații xenofobe la adresa muncitorilor străini, de la tribuna Camerei Deputaților. Parlamentarul a susținut că aducerea lucrătorilor din Asia în România ar fi dus la „reapariția leprei” și la intrarea în țară a unor…
Cei circa 300 de membri ai Comitetului Central se reunesc cu ușile închise până joi. Plenul ar putea aduce noi numiri în Comisia Militară Centrală, unde epurările au lăsat doar doi membri, dintre care unul e Xi Jinping.
Observatorul Vera C. Rubin, prin programul său de 10 ani 'Legacy Survey of Space and Time' (LSST), are misiunea de a căuta și identifica asteroizii de dimensiuni mici care sunt prinși de atracția gravitațională a Pământului, devenind pentru perioade scurte de timp sateliți naturali ai planetei,…
Politologul Ioan Stanomir a opinat, în podcastul "Dialog Liber" al lui Teodor Cătăniciu, că PSD a preluat puterea "într-un mod inteligent", cu ajutorul preşedintelui Nicuşor Dan, pentru că acum "are toată puterea minus aparenţele puterii". Cât despre premierul Luca Niculescu, profesorul a opinat că…
Președintele român i-a transmis lui Lula, reales duminică pentru un al patrulea mandat, că România vrea să continue colaborarea cu Brazilia și să întărească parteneriatul dintre UE și America Latină.
După ce vagoanele bar au fost concentrate în această vară pe trenurile care ajungeau în Constanța, CFR Călători a decis luna trecută redistribuirea acestora pe alte rute. Cele două vagoane bar-bistro, unde poți servi și mâncare caldă, au rămas pe relația București Nord-Arad. Lista trenurilor în…
Anterior, Novac a ocupat funcția de People Director în cadrul DP World, iar între 2023 și 2026 a fost Country HR Director pentru Sezamo. De-a lungul carierei sale, Diana Novac a ocupat poziții de conducere în resurse umane și a coordonat proiecte complexe în companii internaționale, din domenii…
Între 20 și 26 noiembrie, mai multe trenuri InterRegio dintre București, Arad și Budapesta circulă pe rute ocolitoare sau sunt înlocuite cu autobuze între Caransebeș, Timișoara și Arad, din cauza lucrărilor de la Tapia–Lugoj.
Constructorii auto chinezi au depășit pentru prima dată mărcile japoneze în Europa în ceea ce privește volumul vânzărilor trimestriale, pe fondul creșterii rapide a unor producători precum BYD și Chery. Datele pentru trimestrul al treilea din 2026 arată că mărcile chinezești câștigă teren pe piața…
Ziua de muncă de 12 ore ar putea fi introdusă în Germania, care ia în calcul și condiții mai dure pentru muncitorii străini, printre care înăsprirea examenelor de limbă și reducerea numărului de posturi disponibile pentru această categorie, scrie publicația Blick. Printre măsurile care se iau în…
Cei bine informați văd mult mai des partea bună a noilor alimente: 72%, față de 27% dintre ceilalți. Cel mai ușor sunt acceptate fructele și legumele rezistente la secetă, iar 85% dintre europeni cer etichete clare.
Șase persoane, dintre care doi minori, au fost rănite și transportate la spital, în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, în Cluj-Napoca, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj. ''Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au finalizat…
România nu mai poate funcționa fără importuri de energie Datele furnizate de Transelectrica arată că în 26 octombrie România a înregistrat, în premieră, o dependență de importuri pe toate intervalele orare. Cu regenerabilele în cădere liberă, sistemul abia a făcut față solicitărilor. Solarul mai…
Alături de el sunt convocați Carlos Alcaraz, Rafael Jodar, Marcel Granollers și Pedro Martínez. Spania joacă în sferturi cu Austria, pe 26 noiembrie, la Bologna, și țintește al șaptelea trofeu din istoria competiției.
În acest ghid despre fondurile de pensii private vom explica ce sunt aceste mecanisme de economisire și investiții, de câte feluri sunt și ce randamente au în România. Cuprins Ce este un fond de pensie Ghid despre fondurile de pensii private – tipuri de fonduri Ghid despre fondurile de pensii…
Liderul senatorilor USR cere o reformă care să cuprindă toate comunele sub 5.000 de locuitori. Sorin Grindeanu a propus luni ca Guvernul să adopte reforma prin asumarea răspunderii.
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, atrage atenția că este o sinucidere politică pentru orice Guvern care ar încerca să intre în banii din Pilonul 2 de pensii, adăugând că ar fi foarte bine să nu existe majorări de taxe anul viitor, pentru că acest lucru ar însemna bani mai puțini pentru…
Skip to content Investigații Știri Explicative Seriale Video Despre noi English SUSȚINE Ilustraţie: sursa foto: capturi de ecran Vânzarea activelor industriale ale societății falimentare Damen Shipyards Mangalia către grupul german Rheinmetall a stârnit o serie de controverse în spațiul…
Deși nu a fost rostit un nume oficial pentru funcția de premier după alegerile din Serbia, liderul campaniei Listei Studenților, care a câștigat alegerile parlamentare, Ilija Srdanović, e creditat cu cele mai multe șanse să obțină funcția. Cardiologul de la Facultatea de Medicină din Novi Sad nu…
Cele două societăți olandeze ale grupului Bedrocan, Bedrocan Nederland și Bedrocan International, au intrat în faliment la începutul lunii octombrie, scrie Il Post. Compania furniza de peste două decenii canabis medicinal prin sistemul de distribuție controlat de statul olandez, inclusiv pentru…
Arabia Saudită plănuiește să depoziteze petrol brut în complexul subteran Jurong Rock Caverns din Singapore, începând cu a doua jumătate a anului 2027, într-o mutare gândită pentru a consolida securitatea aprovizionării în regiune, conform unui anunț comun al miniștrilor Energiei din cele două…
Mai multe instituții ale statului au primit e-mailuri false, trimise în numele redacției Digi24 și al fostului polițist Marian Godină. Mesajele provin de la o adresă care nu aparține postului de televiziune și sunt semnate de o persoană care se prezintă în mod fals drept Marian Godină, jurnalist…
Studiul, realizat de cercetători de la Universitatea Rutgers din Statele Unite, a inclus 995 de persoane cu vârste între 18 și 29 de ani. Datele au fost publicate în revista științifică JMIR Formative Research, scrie Euronews. Potrivit cercetării, 32,3% dintre participanți au utilizat instrumente…
Israelienii sunt pregătiți pentru o schimbare, este cea ce spune Ehud Olmert, fost prim-ministru al Israelului, în interviul acordat pentru Euronews. Marți, 27 octombrie, cetățenii Israelului merg la urne, acestea fiind primele alegeri la nivel național după atacul de la 7 octombrie 2026 și ar…
Preşedintele american Donald Trump a prezentat duminică un ultimatum dur cu privire la Teheran, punând sub semnul întrebării dacă Washingtonul ar trebui să încheie un acord diplomatic sau să urmărească distrugerea militară totală a Republicii Islamice, în contextul în care războiul dintre Iran şi…
Potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor, transmis luni AGERPRES, forumul, desfăşurat sub tema „Dezvoltarea noului val de investiţii în energie”, a reunit investitori, reprezentanţi ai băncilor, furnizori de soluţii tehnologice şi consultanţi din România şi Turcia, care au prezentat…
Liderii UE se pregătesc să încerce să ajungă la un acord privind un pachet de sprijin pentru Ucraina, în valoare de aproximativ 45 de miliarde de euro, până la sfârșitul acestui an, potrivit unor surse Politico. Conform celor mai recente date compilate de Institutul Kiel, sprijinul României pentru…
În contextul în care protestele care au pornit de la nemulțumirile studenților au degenerat și s-au transformat în violențe de stradă în Franța, scriitorul român Matei Vișniec a subliniat, într-un interviu acordat Digi24, faptul că în această țară există o „cultură insurecțională, a străzii”.…
Bulgaria susține punctul de vedere potrivit căruia politica bugetară a UE ar trebui să se bazeze pe rezultate, a declarat luni vicepremierul Atanas Pekanov, la cea de a 7-a ediție a Forumului Economic de la Sofia, desfășurat în capitala Bulgariei, transmite BTA. Remarcând faptul că discuțiile…
'Sub armura pe care atât de mulți adolescenți și-o construiesc în jurul lor pentru a evita suferința se ascunde dorința de a iubi și de a fi iubiți', a declarat suveranul pontif. Leon al XIV-lea, primul papă născut în Statele Unite, a afirmat că școlile și universitățile catolice ar trebui 'să-i…