Alegerile parlamentare anticipate din Serbia vor avea loc duminică. Este un scrutin intens, organizat după aproape doi ani de proteste masive. Analiștii spun că pentru prima dată după 14 de guvernare, Partidul Progresist Sârb (SNS) ar putea pierde puterea. Protestele anticorupție au declanșat…
Clădirea de la 1.834 de metri altitudine era încă în flăcări sâmbătă dimineață, iar la intervenție au participat aproximativ 200 de pompieri. Nimeni n-a fost rănit, iar ancheta trebuie să stabilească dacă suspectul reținut are legătură cu focul.
Apă de la robinet Cuprins 01 Alte 6 localuri vând apa de la robinet 02 Cât costă un metru cub de apă în România Unele restaurante din străinătate au introdus apa de la robinet în meniu. Care nu este gratis. Potrivit unui studiu realizat de Camera Muncii din Tirol, Austria, o jumătate de litru…
Avioanele de vânătoare britanice Typhoon au participat pentru prima dată la exerciţii ale Forţelor Aeriene Franceze care au inclus simularea unui atac nuclear. Manevrele s-au desfăşurat pe 20 octombrie, deasupra Mării Mediterane, relatează Reuters, citând Ministerul Apărării din Franţa. În cadrul…
Ambasadorul SUA la Ankara a răspuns „Absolut” când a fost întrebat de un atac în weekend, dar a spus că Donald Trump rămâne deschis unui acord. Negocierile cu Teheranul sunt în impas la aproape opt luni de la începutul războiului.
Lia Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova și lider PSD, susține că taxele și impozitele locale nu vor putea fi calculate la valoarea de piață de la 1 ianuarie 2027. Declarația a fost făcută la Antena 3 CNN, în contextul discuțiilor despre reforma fiscală asumată prin PNRR. Edilul afirmă…
Proiectul de lărgire din Prelungirea Ghencea a intrat în linie dreaptă, anunță vineri Primăria Municipiului București. Lucrările au luat avânt și au termene clare pentru fiecare tronson în parte, mai spun reprezentanții municipalității. Iată calendarul și stadiul intervențiilor la Prelungirea…
Agenția pornește de la ipoteza că Parlamentul adoptă un buget pe 2027 care reduce deficitul, iar tensiunile sociale se domolesc. Premierul Sébastien Lecornu a salutat decizia și ținește un deficit de 5% din PIB.
Evenimentul a fost organizat de Institutul Euro-Atlantic pentru Consolidarea Rezilienței (IEACR), Comunitatea WatchDog.MD și Aspen Institute România, în parteneriat cu New Strategy Center. Patronatul Industriei Române de Apărare (ROMDEF), Leviatan Group și Asociația Patronală Română a…
Deputata USR Cristina Prună critică politica bugetară din perioada guvernării Ilie Bolojan, susținând că, în ciuda majorărilor de taxe și a discursului oficial despre reducerea cheltuielilor publice, statul a continuat să cheltuiască mai mult. Parlamentara a afirmat, vineri seara, la B1 TV, că în…
Președintele CJ Cluj susține că Bolojan are „mintea încă la alegerile prezidențiale” și că i-ar fi acuzat pe cei peste 3.000 de aleși locali PNL că au fost finanțați degeaba. Tișe spune că PNL nu poate fi partidul unui singur om.
Rușii au anunțat reluarea negocierilor cu Ucraina. Vor fi discuții trilaterale care vor avea loc la Abu Dhabi în prima jumătate a lunii noiembrie. Anunțul a fost făcut vineri de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Potrivit Anadolu, el a spus că noi discuții trilaterale de pace…
Autorităţile ruse au lansat un registru public al cetăţenilor care se află în străinătate şi se sustrag executării pedepselor, după modelul listei „agenţilor străini”. Lista „persoanelor faţă de care se aplică măsuri restrictive temporare” a fost publicată pe site-ul oficial al Ministerului…
Profesorul de franceză din Muntenii de Jos ar fi spus întâi că a adus cuțitul ca să se apere, apoi că îl folosește ca să-și curețe încălțămintea. Inspectoratul spune că au mai existat sesizări despre comportamentul lui.
Compania Municipală Termoenergetica București anunță întreruperea temporară a furnizării agentului termic în Sectorul 4 al Capitalei. Lucrările de modernizare a rețelei vor necesita oprirea alimentării a 17 puncte termice, care deservesc aproximativ 166 de blocuri. Lucrările la sistemul de…
Premierul Luca Niculescu a decis, vineri, ca Larisa Mezinu-Bălan, vicepreşedinte, să exercite funcţia de preşedinte interimar al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Decizia pentru exercitarea atribuţiilor preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a fost publicată, vineri, în…
Numărul beneficiarilor a crescut cu 652 față de august. Indemnizația medie a fost de 539 de lei în sistemul public și de 359 de lei la foștii agricultori, iar cei mai mulți beneficiari sunt în București.
Premierul britanic Andy Burnham le-a cerut vineri locuitorilor Regatului Unit să se pregătească pentru situații de urgență și întreruperi ale serviciilor esențiale, în contextul intensificării fenomenelor meteorologice extreme, al riscurilor cibernetice și al altor amenințări. Apelul a fost făcut…
Locuință Cuprins 01 Planul e să ieftinească chiriile 02 Compania Vonovia contestă proiectul Berlin, capitala Germaniei, ţara cu cea mai mare economie a Europei, pregăteşte naţionalizarea a peste 140.000 de apartamente. Efectul ar fi că cel mai mare proprietar rezidenţial din Europa riscă…
Între ianuarie și septembrie au fost deschise 541 de dosare penale, în care sunt cercetate 765 de persoane, iar amenzile aplicate pentru contrabanda cu tutun trec de 8,1 milioane de lei, potrivit bilanțului IGPR.
Muzicienii își propun să interpreteze toate cele 555 de sonate pentru instrumente cu claviatură compuse de Domenico Scarlatti. Maratonul muzical, care va avea loc în zilele de 24, 25 și 26 octombrie, își propune să strângă fonduri pentru achiziționarea unui clavecin construit după un model istoric…
Rapid vine pe Arena Națională de pe locul al doilea, cu 27 de puncte, iar FCSB este a șasea, cu 18. Tot sâmbătă se joacă Csikszereda–FC Voluntari, meciul ultimelor două clasate, și FC Argeș–UTA Arad.
Cheltuielile globale pentru centrele de date ar urma să ajungă la 1.000 de miliarde de dolari în 2026 și se vor dubla până la 2.100 de miliarde de dolari la nivelul anului 2028, fiind impulsionate de cererea tot mai mare pentru serviciile de inteligență artificială (AI), au estimat analiștii de la…
Papa Leon al XIV-lea a aprobat sâmbătă decretul prin care sunt recunoscute ''virtuțile eroice'' ale laicei argentiniene Margarita Bavosi (1941 - 1985), cunoscută sub numele de ''Luminosa'', transmite agenția de presă EFE. Papa Leon al XIV-lea a semnat decretele referitoare la procesul de…
Un elicopter Black Hawk realizează, sâmbătă, o misiune în Marea Neagră, pentru căutarea celor trei marinari dispăruţi de pe nava atacată vineri, anunță Inspectoratul General al Aviaţiei. Până în prezent, nouă marinari au fost salvați, trei sunt dați dispăruți iar unul a murit. „Inspectoratul…
Vedetele expoziției sunt cinci automobile de dinainte de război, printre care un Ford A din 1931 și un Mercedes-Benz 200 Cabriolet din 1936. Vehiculele aparțin membrilor Retromobil Club București, iar accesul publicului a fost gratuit.
Primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele, îi cere preşedintelui Nicuşor Dan să reanalizeze sesizarea trimisă Curţii Constituţionale a României (CCR) în legătură cu legea prin care localitatea ar urma sa devină municipiu. În condiţiile în care seful statului a avertizat în sesizarea către CCR…
Volumul de poezie ''Inima hiperkinetică'', semnat de Cristina Bogdan, va fi lansat pe 31 octombrie 2026, la Vocklabruck, în landul Austria Superioară (Oberosterreich), anunță Consulatul General al României la Salzburg. Lansarea va avea loc de la ora 17:00, în sala de concerte a Mănăstirii…
Președintele iranian Masoud Pezeshkian urmează să se întâlnească marți cu omologul său rus Vladimir Putin la Moscova, unde va merge pentru a participa la o reuniune a țărilor exportatoare de gaze, informează sâmbătă AFP. Rusia și Iranul, două dintre țările cele mai puternic sancționate din lume,…
Alexandru Rogobete, noul ministru al Sănătății, a mers în vizită miercuri la Institutului de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. George I.M. Georgescu”. Acolo, o investiție făcută în mandatul trecut de ministru pe care l-a avut în Guvernul Bolojan a fost inaugurată între timp. Este vorba despre o sală…