Raportul, prezentat Adunării Generale, arată că Rusia a lovit rețeaua printr-o politică de stat, știind că civilii depindeau de centralele termice iarna. Ancheta leagă Moscova și de traficul de recruți străini din 29 de țări.
Ministrul de externe Juraj Blanar a discutat luni la Moscova cu Serghei Lavrov despre livrările de energie. Moscova i-a transmis că rămâne pregătită să îndeplinească contractele, iar Blanar spune că Rusia e greu de înlocuit ca furnizor.
România și Republica Moldova vor participa pentru prima dată cu pavilioane naționale la Expoziția Internațională de Import din China (CIIE), organizată la Shanghai în perioada 5–10 noiembrie, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Evenimentul, ajuns la cea de-a noua ediție, este considerat cel…
USR își arată, încă o dată, chipul cameleonic care a ajutat acest ONG să se transforme în partid și să înșface puterea și, mai ales, beneficiile. Avem ziua și contrazicerea la „reziști” – dacă ieri acuzau SRI că se implică în tot felul de jocuri politice, azi laudă instituția și specialiștii de…
Drumarii au trimis pe traseu utilaje cu lamă și material antiderapant și au verificat dacă au rămas șoferi blocați. DRDP Craiova avertizează că drumul ar putea fi închis până în primăvară. Ninge și pe Transfăgărășan.
Prețurile gazelor naturale din Europa au înregistrat o creștere bruscă, atingând niveluri nemaiîntâlnite din 2022, pe fondul temerilor tot mai mari legate de aprovizionarea continentului în această iarnă și de conflictul din Orientul Mijlociu. Prețurile en gros ale gazelor naturale au atins luni…
Conducerea județeană a PNL Bistrița-Năsăud a votat dizolvarea Biroului Politic Municipal și numirea unei noi structuri interimare conduse de fostul primar Ioan Turc. Noua echipă include șapte membri cooptați din afara formațiunii, printre care se numără medici, antreprenori și ingineri din…
Opoziția îl acuză pe premier că se folosește de Iran ca să câștige voturi. Avigdor Lieberman cere o anchetă pentru trădare, iar ministrul apărării neagă un plan de atac înaintea scrutinului. Sondajele arată o cursă strânsă.
Metalul s-a apreciat cu 15,8% de la începutul anului și cu peste 30% în ultimele 12 luni, în timp ce analiștii sunt tot mai divizați în privința evoluției viitoare a prețurilor, potrivit publicației bulgare Econ. Inteligența artificială alimentează cererea pentru cupru Expansiunea centrelor de…
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a atacat poziția schimbătoare a PSD referitoare la reforma administrativ-teritorială. Reprezentantul opoziției susține că social-democrații încearcă să ocolească problemele economice actuale și să mute atenția publică spre proiecte de lungă durată, în loc să…
Dmitri Peskov speră ca Vučić să contribuie la relațiile ruso-sârbe și din opoziție. Vučić și-a recunoscut înfrângerea în fața Listei Studenților, care avea 53,43% din voturi după numărarea a 97,2% din secții.
Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sibiha, a calificat luni drept „inacceptabilă” decizia Federației Internaționale de Haltere (IWF) de a atribui Moscovei găzduirea Campionatelor Mondiale din 2030. Pe platforma de socializare X, Sibiha a declarat că această decizie fără precedent de la…
Indicele Bovespa a avut cea mai slabă ședință din 1990, iar tranzacțiile au fost suspendate temporar. Acțiunile B3 și ale XP Inc au pierdut între 36% și 48%, iar investitorii așteaptă ca Lula să numească un nou ministru al Finanțelor.
Criteriile ar include programul flexibil, munca de la distanță și zile libere pentru urgențele copiilor. Metodologia și stimulentele fiscale nu sunt încă stabilite, iar un proiect de lege nu există deocamdată.
Austria a amenințat că va bloca viitorul buget pe termen lung al UE, în contextul în care Uniunea se grăbește să încheie un acord până la sfârșitul anului. Christian Stocker, cancelarul austriac, a declarat că nivelurile de cheltuieli din propunerea actuală sunt prea ridicate pentru ca Viena să le…
Economia României a încetinit, dar inflația nu. Anii de cerere stimulată de creșterea salariilor, șocurile repetate în domeniul energiei și al fiscalității, precum și o inflație persistentă în sectorul serviciilor fac ca revenirea la stabilitatea prețurilor să fie extrem de lentă, ceea ce înseamnă…
Ministrul Florin Barbu spune că a fost eliminată eroarea prin care gradul de calamitate se aplica de două ori. Despăgubirile se vor calcula după suprafețele verificate de APIA, iar proiectul ar urma să treacă prin Guvern în următoarea ședință.
Pot fi menţinute astfel măsurile prin care se limitează creşterea preţurilor la carburanţi. Ministerul de Finanţe şi cel al Energiei au elaborat un proiect de hotărâre prevind prelungirea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi a produselor petroliere până pe 31 ianuarie. Pot fi menţinute astfel…
Un sistem de pază care utilizează 80 de camere video și un program cu inteligență artificială a fost pus în funcțiune în Parcul Ciuperca din municipiul Tulcea, pentru prevenirea vandalismului, braconajului piscicol și distrugerii bunurilor publice, a anunțat primarul Ștefan Ilie, relatează Agenția…
Sindicaliștii spun că reprezintă aproximativ 5 milioane de lucrători și că salariile sau fiscalitatea muncii nu pot fi discutate fără ei. Ei cer un dialog social echilibrat și speră ca premierul să se întâlnească și cu sindicatele.
Primul vaccin terapeutic personalizat împotriva cancerului, bazat pe ARN mesager (ARNm), a redus cu 42% riscul de recidivă a melanomului, cel mai agresiv cancer de piele, atunci când a fost administrat împreună cu o imunoterapie existentă, potrivit unui studiu avansat, prezentat weekendul trecut la…
Interdicția ține până la soluționarea procesului. Guvernul trebuie să anunțe cu zece zile lucrătoare înainte orice modificare ireversibilă a terenului East Potomac. Trump spune că judecătoarea „nu are absolut niciun drept” să întârzie proiectul.
Prelungirea cu 90 de zile, cerută luni de președintele Volodimir Zelenski, a strâns 293 de voturi pentru legea marțială și 281 pentru mobilizare. Legile au fost trimise președintelui spre semnare. Ambele măsuri ar fi expirat la 31 octombrie.
312 - SEMNUL VICTORIEI În seara de dinaintea unei lupte decisive, împăratul roman Constantin a văzut o cruce de lumină pe cer și expresia cu caractere grecești, „În acest semn vei învinge”. Noaptea, Constantin îl visează pe Iisus, care îi transmite același mesaj. După semnele divine, pictează…
Asociația Națională a Internet Service Providerilor din România (ANISP) organizează marți, cu sprijinul Internet Society, a patra ediție a Romanian Internet Technologies Event (RITE), eveniment ce reunește experți de nivel mondial pentru a dezbate transformările Internetului. Conform unui…
Liderul senatorilor PNL nu exclude ca Guvernul să-și asume răspunderea pentru reforma administrativă și spune că e justificată comasarea comunelor mici. Mai întâi cere însă un proiect concret, acceptat politic și social și discutat cu primarii și cu populația.
Femeile și fetele se confruntă cu consecințele letale ale conflictelor armate; ponderea lor în rândul victimelor civile s-a dublat față de 2021, iar cazurile verificate de violență sexuală asociată conflictelor au înregistrat o creștere alarmantă, au avertizat oficiali ai UN Women, citați de…
Formată din 5 familii de producători locali, cooperativa Grădina Noastră din Matca va aduce pe rafturile Carrefour fructe și legume proaspete, cultivate pe 10 hectare de teren Prin programul Grădina Noastră, Carrefour România colaborează cu producători locali organizați în cooperative, oferindu-le…
Sindicatul susține atestatele digitale propuse de Comisia Europeană, dar cere garanții pentru lucrători, documente fizice gratuite pentru cei fără competențe digitale și politici care să-i țină pe specialiști în țară și să-i aducă înapoi pe cei plecați.
Motorină rusească cumpărată de SUA, un terminal de gaz din Alaska finanțat în secret de Novatek, cel mai mare producător independent de gaze din Rusia, activele Lukoil vânate de fonduri din Golf, acestea sunt câteva dintre temle acestei discuții cu istoricul Armand Goșu. Probabil că toate aceste…