Von der Leyen a lăudat reformele anticorupție ale guvernului Magyar și a spus că fondurile europene au fost reluate. Costa și Maia Sandu au fost prezenți la Budapesta, iar Macron, Meloni, Merz și oficialii români de rang înalt au lipsit.
Câteva mii de persoane s-au adunat sâmbătă la Tel Aviv pentru a participa la o manifestație împotriva guvernului israelian condus de Benjamin Netanyahu, cu trei zile înaintea alegerilor legislative, scrutin perceput pe scară largă drept un referendum privind susținerea sau respingerea actualului…
Cercetătorii au urmărit timp de nouă ani adulți din China. Cel mai mic risc vascular a apărut la șase-opt căni de ceai pe zi, iar ceaiul negru a avut cele mai puternice asocieri. Studiul arată însă asocieri, nu o relație de cauzalitate.
Liderul nord-coreean a vorbit în fața a mii de militari, la prima reuniune militară națională de după congresul partidului din februarie. Ministrul apărării, Kim Song Gi, a recunoscut că armata are „probleme ce trebuie depăşite”, fără să spună care.
Câteva sute de persoane au protestat sâmbătă în mai multe aeroporturi din Germania împotriva deportării solicitanților de azil ale căror cereri au fost respinse și a extinderii infrastructurii destinate reținerii și expulzării acestora, în timp ce la Leipzig, în estul țării, alte câteva sute de…
Sâmbătă, la cererea Centrului Maritim de Coordonare, un elicopter Black Hawk al MAI și nava de salvare ARTEMIS au căutat în larg cei trei marinari. Nava KHORYV ar fi fost lovită vineri de o dronă, iar unul dintre cei 13 membri ai echipajului a murit.
Se aleg președinții și parlamentele celor opt regiuni și primarii din aproape 3.000 de localități. La Bratislava, primarul Matúš Vallo îl înfruntă pe ministrul Transporturilor, Jozef Ráž, susținut de coaliție. Nu se fac sondaje la ieșirea de la urne.
Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat sâmbătă, în emisiunea „În fața ta” de la Digi24, că fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu este „un pericol” pentru România. În același timp, Manole atrage atenția că „extremismul de dreapta este un pericol mult subevaluat în această…
Ministrul Apărării, Radu Ștefan Oprea, a discutat prin videoconferință cu militarii români aflați în misiuni internaționale, în apropierea Zilei Armatei României. Comandanții detașamentelor au prezentat situația de securitate din zonele în care acționează, activitățile desfășurate și provocările…
Ceremoniile încep dimineața la Mormântul Ostașului Necunoscut, cu depuneri de coroane, jurământul militar și schimbarea gărzii. Seara, retragerea cu torțe de la Cercul Militar Național spre Brigada 30 Gardă restricționează circulația pe Calea Victoriei și pe străzile din jur.
Poliția belgiană a folosit gaze lacrimogene și spray cu piper în confruntările de sâmbătă de la Bruxelles cu manifestanți antiguvernamentali care cereau condiții mai bune în sistemul de învățământ, relatează Reuters. Câteva sute de persoane, în majoritate tineri, au participat la protest, parte a…
A doua gardă din lună ar fi plătită mai bine decât prima, iar a treia și mai bine. Ministrul Sănătății susține și plata gărzilor pentru rezidenți, inclusiv pentru cei din anul I.
Pete Hegseth susține că în 30 de universități ar fi apărut 80 de organizații care continuă activitatea institutelor sub alte nume și că Pentagonul le-ar fi desființat în două luni. Secretarul apărării n-a prezentat însă nicio dovadă.
Municipiul Suceava va fi Capitala Tineretului din România 2028, orașul fiind ales în etapa finală a selecției din care au mai făcut parte Brașov și Mediaș.
Dacă donația sau testamentul trece peste această limită, frații pot cere în instanță partea lor. Există însă metode prin care casa poate ajunge la un singur copil fără ca decizia să poată fi atacată cu succes. Iată ce spune Codul civil. „Casa rămâne celui care ne-a îngrijit la bătrânețe.” E o…
Europarlamentarul spune că i-a cerut lui Bolojan de mai multe ori să reducă deficitul prin investiții, nu prin austeritate. Îi cere premierului Luca Niculescu să atragă capital din SUA, Canada și statele din Golf.
Mii de persoane au manifestat sâmbătă în mai multe orașe din Portugalia împotriva crizei locuințelor și a lipsei unor soluții din partea guvernului, după mai bine de o săptămână de proteste, în cadrul cărora manifestanții au instalat corturi în spații publice, relatează EFE. Foto: (c) Rodrigo…
Andrei și Lucian, doi tineri care au inaugurat la Iași un atelier auto în care șoferii își pot repara singuri mașinile, vor să ducă afacerea LasCars Self-Service și în alte orașe, după ce numărul clienților aproape că s-a dublat, relatează Economedia. Fondatorii vor să deschidă ateliere…
Președintele CJ Cluj susține că Bolojan are „mintea încă la alegerile prezidențiale” și că i-ar fi acuzat pe cei peste 3.000 de aleși locali PNL că au fost finanțați degeaba. Tișe spune că PNL nu poate fi partidul unui singur om.
Dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate, explică ce investigații pot fi utile, când este suficientă spermograma și în ce situații sunt recomandate testele hormonale, genetice sau analiza fragmentării ADN-ului spermatic. Cum…
Marius Coman a marcat singurul gol în minutul 17, iar UTA a terminat meciul în zece oameni după eliminarea lui Sota Mino. FC Argeș, antrenată de Bogdan Andone, a ajuns la opt etape la rând fără victorie.
Ministrul Muncii spune că eventualele majorări pentru bugetari depind de buget și de controlul deficitului. Estimarea de 174 de miliarde de lei pentru salariile din 2027 nu ar fi un angajament de creștere a cheltuielilor.
Cât costă 4 nopți de cazare la hotelul Simonei Halep, de Revelion 2027. Prețurile nu sunt la îndemâna oricui. Simona Halep se pregătește să primească turiștii care vor să petreacă Revelionul 2027 la hotelul său din Poiana Brașov, scrie a1.ro. Loading ... Marea campioană a tenisului mondial…
Protestatarii au scandat „Călin nevinovat!” în spatele gardurilor puse de jandarmi, revoltați că vineri Curtea de Apel București a decis definitiv ca Georgescu să rămână în arest preventiv. Locuitorii din zonă se plâng de zgomot.
EANA, WAN-IFRA și editorii germani cer licențe plătite, respectarea fișierului robots.txt și intervenția Comisiei Europene. Meta a amânat aplicarea noilor termeni până la 20 noiembrie, iar presa vrea ca timpul rămas să fie folosit pentru negocieri.
Tinerii se află în centrul unui val de proteste în Europa, alimentat de nemulțumiri privind finanțarea educației, costurile locuințelor și perspectivele de angajare. Deși manifestațiile au pornit de la situații diferite, ele exprimă o frustrare comună: teama unei generații că nu va avea aceleași…
Câteva mii de persoane au manifestat sâmbătă la Istanbul și Ankara pentru a denunța presiunile constante exercitate de puterea președintelui Recep Tayyip Erdogan asupra presei, relatează AFP.
Clădirea de la 1.834 de metri altitudine era încă în flăcări sâmbătă dimineață, iar la intervenție au participat aproximativ 200 de pompieri. Nimeni n-a fost rănit, iar ancheta trebuie să stabilească dacă suspectul reținut are legătură cu focul.
Gigi Becali, parlamentar independent, a vorbit despre noul premier al României, Luca Niculescu, după ce cei doi s-au întâlnit. Becali a apreciat modestia și comportamentul șefului Guvernului, dar și felul în care acesta își construiește discursurile publice. Parlamentarul a precizat însă că nu știe…
Sâmbătă seara, în manșa a doua a turului secund, jucată în Nova PG Arena din Turda, echipa românească a condus cu 20-10 la pauză. Formația belgiană a redus apoi din diferență până la șase goluri.