De pe 24 octombrie, houthii au lansat spre Arabia Saudită cel puțin 12 rachete și două drone. Pe 25 octombrie, resturile a două rachete interceptate deasupra provinciei Asir au rănit două persoane.
Fostul președinte cere tăieri masive ale cheltuielilor și desființarea sporurilor. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, spune că nu își dorește taxe noi, dar nu exclude clar majorări din 2027.
Iuri Ușakov spune că SUA n-au reușit să preseze Kievul și că Moscova e gata să reia negocierile trilaterale după 4 noiembrie. Kremlinul pregătește și o posibilă întâlnire Putin-Xi-Trump la summitul APEC din 18-19 noiembrie.
Dimineața, mâinile sunt vizibil mai moi. Iată cum se face corect și ce alte obiceiuri te ajută să-ți protejezi mâinile toată iarna. Mâinile sunt de obicei primul loc unde se vede pielea uscată, notează Academia Americană de Dermatologie. Iarna, problema se agravează: aerul rece de afară și cel…
Localnicii au avariat o autospecială de stingere și o mașină de poliție la Ștefănești. Pompierul a fost dus la spital, dar nu e în stare critică, iar trei persoane au fost duse la audieri după intervenția SAS și a jandarmilor.
Ministrul Finanțelor spune că orice program nou trebuie să aibă o sursă de finanțare și că România nu își permite un buget necredibil înaintea evaluărilor Fitch, Moody's și S&P. Dobânzile la datorie ar putea depăși 70 de miliarde de lei anul viitor.
Potrivit unei surse citate de Reuters, Marea Britanie nu se va alătura Băncii pentru Securitate și Reziliență în Domeniul Apărării, condusă de Canada. Într-o declarație de duminică, cele două guverne au convenit să înființeze două instituții distincte, dar complementare, pentru a se sprijini…
Autobuzul circula pe o linie regulată în Parcul Natural Montseny și s-a rostogolit pe un taluz de circa 20 de metri. Răniții au fost duși cu ambulanțe și elicoptere la mai multe spitale, iar poliția catalană a deschis o anchetă.
Cătălin Cîrjan și Dean Zandbergen au egalat în trei minute. Dinamo rămâne liderul Superligii, cu trei puncte peste Rapid, și nu a mai pierdut de 12 meciuri. CFR Cluj este pe locul nouă.
Compania americană Astrolab va trimite în cursul acestui an roverul lunar fără echipaj uman FLIP către Polul Sud al Lunii, în cadrul misiunii Griffin-1, relatează Space.com. Vehiculul va transporta un supercomputer dezvoltat de Hewlett Packard Enterprise (HPE), care va testa pentru prima dată pe…
Manifestanții au mărșăluit pe ploaie spre biroul premierului și au dat foc scaunelor puse acolo ca invitație la dialog. Cu o zi înainte, protestatarii incendiaseră Ministerul Mediului, iar poliția a răspuns cu gaze lacrimogene și gloanțe de cauciuc.
Ștefan-Radu Oprea spune că războiul Rusiei din Ucraina și riscurile de la Marea Neagră cer vigilență și capacități de apărare mai puternice. Ministrul i-a felicitat pe piloții de la Borcea, care au doborât anul acesta cinci drone.
SUA trimit forțe suplimentare în regiune și se coordonează cu armata israeliană. Iranul amenință că, dacă va fi atacat, va lovi infrastructura energetică și va tăia cabluri submarine de internet. În Gaza, cel puțin 29 de palestinieni au fost uciși într-o săptămână.
Fostul președinte susține că vicepremierul Marian Neacșu le-ar transmite miniștrilor PSD indicațiile lui Grindeanu. Mai spune că Nicușor Dan și-a dorit un guvern PSD, dar îl avertizează că „niciun partid nu face cadouri la nesfârșit”.
Vizibilitatea scade local sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri. Ceața persistă până la ora 9:00 în vestul și nord-estul țării, până la 10:00 în București, Cluj și Bistrița-Năsăud și până la 11:00 în alte 13 județe.
Liderul USR Dominic Fritz s-a pozat în timp ce mănâncă o pleșcăviță sârbească și a publicat imaginea de Facebook, alături de un mesaj în care își exprimă susținerea față de mișcarea studenților, în contextul alegerilor parlamentare din Serbia. Bătălia electorală se dă între Partidul Progresist…
Inițiativa urmărește dezvoltarea tehnologiei Direct-to-Device (D2D), care permite conectarea telefoanelor mobile direct la sateliți, inclusiv în zonele unde rețelele terestre nu oferă acoperire. Cele patru companii, dintre care două prezente și pe piața din România, vor să creeze un model european…
Martorii spun că bărbatul de 59 de ani ar fi vrut să provoace o explozie care să afecteze tot blocul de pe strada Motorului. Pompierii au găsit mai multe focare în apartament, iar polițiștii criminaliști cercetează locul.
Evenimentul, organizat la invitația Ambasadei României în Italia, în colaborare cu Consulatul onorific al României la Napoli și Teatro di San Carlo, a avut loc în cadrul Anului Cultural România - Italia 2026, în apropierea Zilei Naționale a României. Concertul a fost deschis cu intonarea imnurilor…
Românii din Italia au ieșit pe străzile din Roma, duminică 25 octombrie, într-o manifestație de proporții pentru susținerea lui Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale, aflat în arest preventiv. Mii de oameni au mărșăluit în centrul capitalei din peninsulă, în timp ce fluturau tricolorul…
Managerul institutului, Cristina Dobre, a recunoscut că într-un pavilion au fost ploșnițe. Pavilionul a fost eliberat de pacienți și dezinsectat, iar controlul va verifica întreaga unitate. Ministrul Rogobete spune că nu va tolera neglijența.
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a declarat, în cadrul unui interviu pentru Digi24, despre auditul anunţat de Sorin Grindeanu la toate ministerele, că nu este absolut nicio problemă, ci e chiar o bucurie, pentru că au ocazia să prezinte situaţia finanţelor publice la zi. Ministrul…
Peste 3.000 de locuri de consum de energie electrică ai unor consumatori non-casnici, atît comerciali cât și instituții publice, inclusiv primării, au ajuns în situația de a nu mai avea un furnizor concurențial de energie electrică de la începutul lunii noiembrie încoace, potrivit surselor…
Uzina din comitatul Peach, lângă Macon, va produce până la 200.000 de SUV-uri pe an, printre care Q7, Q8 și Q9. Donald Trump a anunțat proiectul la un miting electoral, alături de directorul general Audi, Gernot Döllner.
Cu un buget de investiții destinat expansiunii de peste 285 milioane de euro pentru perioada 1 martie 2026 – 28 februarie 2027, cu 56% mai mare față de cel alocat în 2025, retailerul german Lidl, cel mai mare jucător pe piața comerțului alimentar după cifra de afaceri din 2025, aproape că a reușit…
Toate par să indice mai degrabă o tendință spre creșterea primei de risc a României și o diminuare a apetitului investițional pentru lei. În primele trei săptămâni din octombrie, leul s-a depreciat cu 1,36% în raport cu euro, moneda europeană câștigând 7,18 bani în octombrie, urcând de la 5,2777…
Postările de pe 24 și 25 octombrie folosesc declarații mai vechi ale generalului, prezentate fără dată. Unele trimit spre site-uri pline de reclame plătite după trafic, iar ministerul cere verificarea surselor oficiale înainte de distribuire.
Airbnb introduce o asigurare opțională care le permite turiștilor să recupereze o parte din costul sejurului dacă ploile abundente le afectează vacanța, relatează Euronews.com. Disponibilă în 10 țări europene, polița oferă despăgubiri pentru zilele în care precipitațiile depășesc anumite praguri,…
Traian Băsescu se îndoiește că Guvernul va avea bani pentru indexarea pensiilor și consideră că sprijinul financiar acordat persoanelor vulnerabile ar putea fi o soluție, fără a dezechilibra sistemul public de pensii. Invitat la Digi24, fostul președinte a afirmat că Executivul nu controlează…
Machado a anunțat pe rețelele sociale că e acasă și a apărut la o biserică din statul Lara. Consilierul ei spune că va cere o dată pentru alegeri libere, deși Washingtonul o sprijină pe președinta interimară Delcy Rodríguez.